Interesele și banii i-au despărțit, până la urmă, pe Florică și pe Tăriceanu. Firma austriacă despre care DNA susține că l-ar fi mituit pe Călin Popescu Tăriceanu cu 800.000 de dolari ar fi Fujitsu Siemens Computers Gmbh Austria, potrivit unor surse judiciare. Claudiu Florică este fostul șef al filialei din România al firmei austriece Fujutsu Siemens. Totodată, Fujitsu este firma care a distribuit licențele Microsoft în România.
De mână cu fiul, la lansare
În iulie 2014 a fost lansată, cu mare pompă, clubul de fotbal Regal Sport Club București. Atletico Madrid a deschis, în România, prima academie de fotbal din afara Spaniei. Proiectul s-a întins pe o perioadă de patru ani, dar s-a deșirat înainte de 2018. Mai întâi, Regal a cedat o grupă întreagă la CSA Steaua, în vara anului trecut. Din august 2018, Regal și-a pierdut numele și și-a schimbat proprietarul. Acum, clubul se numește ACS Centrul de Performanță Rapid București și este pepiniera formației giuleștene din Liga a 3-a.
Semnarea parteneriatului dintre Regal și Atletico s-a făcut la București, iar la eveniment au venit Enrique Cerezo, președintele clubului Atletico de Madrid, și oameni politici importanți de la noi, printre care și al doilea om în stat, Călin Popescu Tăriceanu, președintele Senatului. Gazdă le-a fost Claudiu Florică, director general al Regal Sport Club Bucureşti.
FOTO: Vlad Chirea
Mihai Tăriceanu și-a adus tatăl, la lansarea proiectului Regal Sport FOTO: Agerpres
„Mihai Tăriceanu este coleg de școală (Liceul Francez din București) cu fiul meu și și-a adus tatăl la acest eveniment, să-l convingă că și fotbalul poate fi un sport… serios, nu numai sporturile cu motor. Cred că, de la toamnă, Mihai și Luca vor fi colegi și în echipa U12 a clubului nostru”, spunea Florică, într-un interviu pentru Libertatea, după fastuoasa lansare a școlii de fotbal, în perteneriat cu clubul madrilen (AICI, toate declarațiile din 2014 ale lui Florică).
Mihai, fan Leo Messi
În timp ce tatăl său este amorezat de sporturile motorizate, Mihai Tăriceanu a călătorit peste tot cu fotbalul. A fost în Spania, la Academia de Fotbal a celor de la Atletico Madrid. Pe Facebook, puștiul de 16 ani a postat fotografii de pe stadionul „plăpumarilor”. L-a prins pe Lionel Messi și n-a ratat momentul să se fotografieze cu argentianul. În timp ce Mihai Tăriceanu nu s-a ținut de fotbal, prietenul său Luca Florică face pași importanți spre performanță: joacă la Centru de Performanță Rapid București și este component al lotului național U16.
Luca Florică (al treilea din stânga) și Mihai Tăriceanu (al doilea dreapta) sunt colegi de școală
Mihai a încercat și marea dragoste a tatălui, pe pista de karting
Pilotul Mihai, al treilea din stânga
Mama copilului, soția numărul 4
Ioana l-a cunoscut pe Călin la doar 19 ani. În vara lui 2003, prezenţi în Budapesta, ca spectatori la cursa de Formula 1 găzduită pe Hungaroring, de capitala Ungariei, s-au decis să se căsătorească civil chiar acolo. Erau deja părinţii unui băiat, cel de-al doilea pentru Tăriceanu. Botezat Mihai, al doilea băiat al politicianului a venit pe lume în luna octombrie a anului 2002. După încă un an de relație, în 2004, au făcut şi cununia religioasă. Apoi, ”Tări” a devenit premierul României. Înainte, Ioana îşi exprimase temerea că acest lucru ar putea da peste cap tihna şi planurile de viaţă ale familiei. Până la urmă, căsnicia a trecut hopul celor patru ani de guvernare, deşi au mai existat zvonuri de neînţelegeri între cei doi. Iar când puţină lume se mai aştepta la aşa ceva, trăsnetul a lovit ca din senin: Călin şi Ioana, a patra soție, şi-au anunţat, în august 2011, divorţul. AICI, toate soțiile lui Tăriceanu.
Ioana Tăriceanu şi Mihai, băiatul pe care îl are împreună cu Călin Popescu Tăriceanu
Băgat și cu Pescariu
Fujitsu Siemens GmbH Austria a mai fost în centrul unui scandal de corupție în România, în 2014, când chiar conducerea companiei a făcut un denunț cu privire la fapte de corupție săvârșite de angajații din România în legătură cu încheierea și derularea contractului pentru licențele Microsoft din 2004 cu guvernul României. Informația a apărut în ordonanța DNA de începere a urmăririi penale, într-un dosar de la acel moment și a fost citată de Agerpres.
Dosarul îl privea pe fostul ministru al Telecomunicațiilor în guvernul Emil Boc, Gabriel Sandu. Printre denunțătorii lui s-au numărat fostul șef al Fujitsu Siemens în România – Claudiu Florică – și avocatul Doru Boștină, scrie, pe surse, g4media.ro.
Gabriel Sandu a fost condamnat la trei ani de închisoare, fiind acuzat de DNA că ar fi cerut 1,8 milioane de euro mită de la avocatul Doru Bostina, pentru a asigura derularea contractului de licențiere Microsoft. Procurorii DNA l-au mai acuzat pe Gabriel Sandu că a cerut și primit 3 milioane de euro de la Claudiu Florică, prin intermediul lui Dinu Pescariu (fost jucător de tenis), bani ce i-au fost virați într-o societate de tip off-shore, pentru a înlesni Asocierii D-CON.NET (lider), D-CON.NET GmbH, COMSOFT DIRECT AG, BECHTLE HOLDING SCHWEIZ, DOM SOFT SRL încheierea acordului-cadru pentru 2009-2012, în vederea achiziției dreptului de utilizare produse software prin închiriere cu opțiune de cumpărare.