În noaptea de 26 spre 27 martie, Merckx a fost dus de soţia sa la urgenţe, la Spitalul Universitar Jette, în apropiere de Bruxelles, după ce s-a plâns de dureri intestinale.
„Canibalul” a fost supus unei intervenţii chirurgicale pentru o obstrucţie intestinală. Mai mult de un metru de intestin a trebuit să fie îndepărtat.
Operaţia a decurs bine, iar Merckx s-a întors acasă, la Grimbergen, unde se odihneşte după câteva zile de spitalizare.
Fostul mare rutier a pierdut mult în greutate în urma operaţiei, dar viaţa sa nu a fost niciodată în pericol.
- În 2004, belgianul a suferit o operație la esofag și a slăbit aproape 30 de kilograme după procedură.
- În 2012, Merckx a trebuit să fie operat pentru o malformație cardiacă și, de atunci, are montat un stimulator cardiac.
- La 13 octombrie 2019, Merckx a fost internat în spital după un accident de bicicletă, a suferit o hemoragie și a rămas inconștient. A fost eliberat o săptămână mai târziu.
De cinci ori câştigător al Turului Franţei, de tot atâtea ori învingător în Il Giro și o dată în „Vuelta”, Merckx este considerat cel mai bun ciclist din istorie (276 de curse câștigate).
Foto: Hepta