Un meci caritabil ”all stars”, între două dintre cele mai bune echipe din istoria handbalului românesc, Oltchim Râmnicu Vâlcea și Rulmentul Brașov, va avea loc duminică, 20 mai 2018, la Râmnicu Vâlcea.
Poate un meci să salveze o viață? E pariul pe care îl pun două dintre cele mai bune echipe din istoria handbalului românesc, Oltchim Râmnicu Vâlcea și Rulmentul Brașov. Ele se vor întâlni pe teren într-un meci ”all stars”, pentru a salva viața lui Ayan, un băiețel de 5 luni care suferă de o boală rară.
Legendele handbalului feminin românesc revin pe teren pentru un caz umanitar. Simona Gogârlă se retrage oficial. Joacă Huțupan, Amariei, Meiroșu sau Târcă
Simona Gogârlă (43 de ani pe 11 aprilie, care se va retrage cu această ocazie, și Luminița Huțupan, cel mai bun portar din istoria handbalului feminin, se numără printre vedetele care participă la meciul demonstrativ, alături de stele ale handbalului românesc precum Ildiko Kerekes, Valeria Motogna, Carmen Amariei, Clara Vădineanu, Janina Luca, Mia Radoi, Adina Meiroșu, Magdalena Urdea Voicu, Edith Matei, Maria Torok Duca (în lotul Oltchim), Patricia Vizitiu, Aneta Barcan, Mariana Târcă, Roxana Cherăscu, Mihaela Tivadar, Cristina Niculae, Ionica Munteanu, Codruța Zavragiu, Alina Șorodoc (Rulmentul Brașov).
Legendele handbalului feminin românesc revin pe teren pentru un caz umanitar. Oltchim Old-girls vs Rulmentul Old-girls, arbitrat de Din și Dinu
Fostă componentă a Oltchimului (1993- 1997, 2001-2003), Simona GOLgârlă are un palmare impresionant: 5 titluri de campioană națională (1994, 1995, 1996, 1997, 2002), 4 cupe ale României (1994, 1995, 1996, 1997, 2002), titlul în Slovenia (Krim, 1998, 1999, 2000, 2001), Cupa Sloveniei (1998, 1999, 2000, 2001), titlul în Spania (Itxako, 2004), titlul în Ungaria (Gyor, 2005, 2006), Cupa Ungariei (2005, 2006), aur la CM de junioare 1995 și argint la CM 2005. A fost cea mai bună marcatoare la CE 2000 (68 de goluri). A pierdut trei finale europene: Liga Campionilor (1998, Krim Ljubljana), Cupa EHF (2005, Gyor) și Cupa Cupelor (2002, Oltchim).
Meciul va fi arbitrat de cuplul Din-Dinu, cel mai reputat cuplu de ”cavaleri” din România. FOTO&VIDEO/ I wonder le-a făcut o surpriză imensă lui Constantin Din și Sorin Dinu, cei mai cunoscuți arbitri de handbal din România. Își serbează zilele de naștere, iar celebra brigadă se retrage din activitatea internațională
Legendele handbalului feminin românesc revin pe teren pentru un caz umanitar pe 20 mai: ”Împreună pentru Ayan”
Întâlnirea dintre vedetele handbalului va avea loc duminică, 20 mai, la Râmnicu Vâlcea, va dura aproximativ trei ore și fanii vor avea multe surprize în cadrul acestui show de zile mari, numit ”Împreună pentru Ayan!”.
Părinții lui Ayan au nevoie de 350.000 de euro pentru operație
::placeholdeR–>
I wonder, platforma de surprize care salvează vieți, este alături de Ayan și susține organizatorii meciului. Pentru că lucrăm mereu cu vedete care susțin astfel de cauze, implicându-se benevol în experiențe sau spectacole, suntem bucuroși oricând că acest model este adoptat pentru a ajuta copiii.
Asociația Fair-Play Râmnicu Vâlcea a fost înființată de Dragoș Muscalu.
I wonder este platforma de surprize, cadouri și experiențe inedite a Fundației Ringier. Prin intermediul site-ului iwonder.ro, aceasta organizează și vinde cadouri inedite, organizează întâlniri cu vedete din muzică și sport care participă benevol. O inițiativă unică în România, prin care surprizele bune fac bine.
Turneul caritabil ”Salveză Crăciunul”, la Rm. Vâlcea. Rapid Old Boys a făcut show
Rezultate Alegeri SUA – cine va fi noul președinte al Americii!