Deși n-a fost la meciul din Trivale (și-a sărbătorit ziua de naștere), reprezentantul partenerului finanțator al clubului Petrolul, Mădălin Mihailovici, vrea să tăie în carne vie: Leo Grozavu a fost demis, urmând ca, probabil, anunțul oficial să fie făcut vineri.



Prima variantă de lucru pentru banca tehnică e Edward Iordănescu, ex-CFR Cluj, o ”feblețe” a lui Mihailovici. Pe lista scurtă se mai află și ex-petrolistul Marius Măldărășanu, ultima dată la Astra.

Conform realitateadeprahova.net, aproximativ 50 de fani din cadrul Peluzei I Ilie Oană s-au strâns în fața arenei ploieștene pentru a aștepta autocarul echipei și pentru a-i cere antrenorului Leo Grozavu să-și dea demisia de onoare. Fanii i-au imputat jocul slab al Petrolului Ploiești și faptul că experimentează mereu diverse formule de joc, astfel pierzându-se ușor puncte importante.

 

FC Argeş s-a impus în derby-ul cu Petrolul la scor de neprezentare, cu 3-0 (Buhăescu 3, Năstăsie 49, V. Gheorghe 90+3) şi a urcat pe locul 2, chiar în locul ploieştenilor. Echipa lui Emil Săndoi are 21 de puncte, în timp ce prahovenii rămân cu 19 puncte şi se menţin, pentru moment, pe locul 3, dar pot fi depăşiţi de cel puţin trei echipe.

 
 

Urmărește-ne pe Google News