Dacă Leo Messi a scăpat de pușcărie în Spania, Uli Hoeness (65 de ani) a făcut pușcărie în Germania. Fostul mare fotbalist german a fost condamnat la trei ani și șase luni cu executare pentru o fraudă de 28,5 milioane de euro.

Uli Hoeness a efectuat fix 21 de luni de pedeapsă (exact cât a primit Leo Messi acum), apoi a fost eliberat în regim de semi-libertate.

”Am făcut o mare greşeală, este foarte clar, respect pe oricine nu va vota cu mine, dar sunt pregătit să mă revanşez. Mi-am plătit datoria până la ultimul cent”, a declarat, la ieșirea din închisoare, Uli Hoeness.

Fostul președinte la Bayern Munchen între 1979 și 2014 a primit aproape, la puțin timp după eliberarea condiționată, o altă veste bună: a fost reales președinte la Bayern Munchen!

Leo Messi, condamnat cu suspendare. Uli Hoeness a revenit la Bayern ca șef

Astfel, la nouă luni de la ieşirea din închisoare, Uli Hoeness, singurul candidat, a fost reales în funcţia de preşedinte la Bayern Munchen, în cadrul Adunării Generale a clubului.

”Soția lui Hoeness se bucură cel mai mult acum, când Uli e iarăși președinte. Altfel, cu el acasă, ar fi mâncat toată mobila”, a declarat Pep Guardiola, pe atunci antrenor la Bayern Munchen. 

Fostul internațional german, în vârstă de 65 de ani, a povestit că printre cei care i-au scris când era în închisoare a fost și Alex Ferguson, fostul antrenor de legendă al lui Manchester United.

„Până acum a fost la fel ca înainte, am primit scrisori de la oameni cu greutate în lumea fotbalului”, a declarat Uli Hoeness, după revenirea la Bayern.

„Cred că în lumea fotbalului internațional am în continuare o reputație destul de bună, care nu pare să fi avut de suferit”, a continuat șeful grupării bavareze.

Uli Hoenes a fost internațional german, evoluând pentru naționala RFG de 35 de ori. Totodată, Hoeness are și 5 goluri marcate pentru prima reprezentativă. 

 
 

Urmărește-ne pe Google News