De ziua lui, ”Moșul” a primit de la cei dragi un tort de pișcoturi cu frișcă, un fel de tiramisu, ornat cu căpșuni.
”Nu pot să stau fără să știu ce se întâmplă în ţară și țin legătura cu cei dragi. O să trecem cu bine şi peste nenorocirea asta cu coronavirusul”, spune Doroftei, care se vede acasă, în Ploieștiul natal, ”pe la 60 de ani”: ”Te simți bine aici, în Canada, dar parcă nu simți că faci parte din locurile astea”.
Până să apară restricțiile de deplasare și în Canada, ”Moșul” revenise la antrenamente: ”Am găsit sală de sport a unui român și mi-am umplut timpul. E o sală mare de sport, veneau foarte mulți oameni. Chiar și Lucian Bute venea din când în când, are un program cu niște copii”.
Familia Doroftei a stat prima dată în Canada timp de 8 ani, țară a cărei cetățenie o au toți membrii familie, a revenit acasă, însă a plecat din țară din nou, după ce autoritățile din Ploiești i-au mutat pubul din centrul orașul la o peluză a stadionului ”Ilie Oană”, ”zonă fără vad și cu restricții în ziua meciurilor”.
Clubul l-am închis. M-au sufocat. Nu mi-au dat şansa să-mi revin, măcar. Ei ştiau din 1996 că acea clădire avea risc seismic, iar mie mi-au dat spaţiul în 2005, iar în 2017 m-au dat afară. M-aş întoarce la Ploieşti doar pentru oamenii de pe stradă, cei care încă mă apreciază.
Leonard Doroftei.
La Montreal, Doroftei se mai vizita cu Adrian Diaconu, alt fost campion mondial de box stabilit în Canada.
În ultima perioadă, Doru a postat pe pagina sa de pe o rețea de socializare imagini memorabile de-a lungul carierei sale.
Leonard Dorin Doroftei a fost campion mondial WBA la categoria semiușoară (61,9 kg) între 5 ianuarie 2002 și 24 octombrie 2003. El și-a încheiat cariera cu 24 de meciuri la profesioniști (8 KO), 22 de victorii, o remiză și o înfrângere.
Ca amator, el a câştigat argintul la JO 1992 (Barcelona) şi bronzul la JO 1996 (Atlanta) şi a fost campion mondial în 1995 (Berlin) şi campion european în 1996 (Vejle).
Cele mai importante meciuri ca profesionist
- 24.07.2004 – cu Arturo Gatti (SUA)/ înfrângere, KO 2 (SUA, Boardwalk Hall, Atlantic City, New Jersey) – pentru titlul WBC la ușoară
- 17.05.2003 – cu Paul Spadafora/ egal (SUA, Petersen Events Centre, Pittsburgh, Pennsylvania – pentru unificarea titlurilor mondiale WBA, IBF și IBC la semiușoară.
- 31.05.2002 – cu Raul Balbi (Argentina)/ victorie (România/ Sala Polivalentă, București) – a păstrat titlul WBA la semiușoară.
- 5.01.2002 – cu Raul Balbi/ victorie (Freeman Coliseum, San Antonio, Texas) – a câștigat titlul WBA la semiușoară.