”Da, a fost o discuţie în acest sens. Cei de la teatrul din Oradea mi-au propus, mai în glumă, mai în serios, să devin actor. În principiu, ar fi vorba despre o piesă cu poveşti din lumea boxului”, a mărturisit Leonard Doroftei pentru SportNews.ro. ”Sincer, am luat-o mai mult ca o caterincă, dar aş fi onorat dacă această idee se va materializa. În cadrul discuţiilor, cei cu care eram la masă mi-au spus râzând: «Moşule, eşti o comoară, vino la Oradea să te îngropăm». Am zis că n-ar fi rău să încerc şi acest lucru, aşa că acum aştept o ofertă concretă, sunt disponibil”, ne-a mai precizat ”Moşu”.

”Pe la federaţia de box, oamenii s-au cam plictisit de mine”

Doroftei crede că legătura dintre box şi teatru este mult mai strânsă decât pare la prima vedere: ”După mine, boxul e ca un dans, pus în scenă pe ring. Dansezi, dansezi şi, din când în când, mai şi dai cu pumnul. Asta dacă mai apuci. Dacă nu, se trage «cortina»”. În ceea ce priveşte rolul pe care l-ar avea în scenetă, fostul campion mondial a fost categoric: ”E cam greu cu învăţatul replicilor, aşa că mi-ar plăcea să am un rol în care să bag cât mai multă…mimică. Bine, nu pot să tac toată piesa. Voi vorbi şi eu, dar mai puţin.

Sunt spontan pe scenă, cred că mă descurc. Chiar mă gândesc să mă apuc de teatru, că văd că pe aici, pe la federaţia de box, oamenii s-au cam plictisit de mine. La alegeri, s-au folosit de imaginea mea, iar acum, când am început să pun şi eu întrebări, nu mai sunt cel mai bun, cel mai potrivit, cel mai tare”.

I s-a dedicat o piesă de teatru

În 2004, dramaturgul Dumitru Crudu a scris piesa ”Duelul”, inspirată din povestea meciului care ar fi trebuit să aibă loc pentru titlul mondial între Leonard Doroftei şi panamezul Miguel Calist în octombrie 2003. Partida nu s-a mai disputat pentru că Doroftei a ”căzut” proba cântarului, pentru un pahar de apă băut în plus!

”Am vizionat acea piesă de teatru şi mi-a plăcut. M-am distrat pe cinste. Cam aşa ar fi şi sceneta de la Oradea”, a comentat Doroftei pentru SportNews.ro.

Urmărește-ne pe Google News