„Ţelul meu este să câştig titluri de campion şi competiţii europene. Cu siguranţă, voi avea mai multe şanse la Bayern”, a declarat polonezul Lewandowski pentru „Bild”.

Atacantul, care a marcat 103 goluri în 185 de meciuri pentru Borussia, a semnat pe o perioadă de 5 ani şi va câştiga 11 milioane de euro pe sezon.

Lewandowski a câştigat cu Borussia două titluri de campion (2011 şi 2012), Cupa Germaniei (2012) şi Supercupa Germaniei (2013). Anul trecut, în tricoul Borussiei Dortmund, el a evoluat în finala Ligii Campionilor împotriva viitoarei sale echipe, Bayern Munchen.

Lewandowski nu este primul jucător care ajunge de la Borussia la rivala Bayern. Mario Gotze a fost şi el obiectul unui transfer între cele două echipe, dar a fost de cele mai multe ori rezervă la campioana Germaniei.

 
 

Urmărește-ne pe Google News