„Miracolele există cu adevărat. Este cu siguranţă unul dintre cele mai mari succese din cariera mea. După atâţia ani de curse, nu ştii niciodată când vrei trăi din nou una excepţională”, a declarat cvadruplul campion mondial.

„Era cu adevărat improbabil să câştig, plecând atât de departe, însă acest lucru demonstrează că trebuie să crezi întotdeauna. Am spus o lungă rugăciune înaintea startului cursei, când mi-am propus să rămân calm şi concentrat. Nu m-aş fi putut gândi niciodată că pot face un lucru ca cel de astăzi, însă am continuat să forţez, am continuat să cred şi s-a întâmplat. Mi-am realizat cu adevărat visul astăzi. Deci, un mare, foarte mare mulţumesc lui Dumnezeu”, a adăugat pilotul britanic, care a ţinut să mulţumească echipei sale pentru sprijinul acordat pe parcursul cursei germane.

Graţie acestei victorii, a patra de la startul acestui sezon, Hamilton a revenit pe primul loc al clasamentului general al piloţilor, devansându-l cu 17 puncte pe principalul său rival, germanul Sebastian Vettel (Ferrari), care a abandonat, după ce a pierdut controlul monopostului, pe o pistă umedă, şi s-a oprit în parapetul de protecţie.

Următorul Mare Premiu de Formula 1 al sezonului va avea loc pe 29 iulie, la Budapesta.

 
 

Urmărește-ne pe Google News