Oltenii au fost umiliți la Cluj-Napoca, dar luptă încă pentru primul loc din play-off cu CSMS Iași. Totul se decide în ultima etapă. Și Chiajna și Botoșani au șanse la locul 7.
CFR e acum prima, însă, fiind în insolvență, nu are drept de joc în Europa.
La finalul meciului, jucătorii au prezentat suporterilor trofeul Cupei României.
FINAL DE MECI
Min. 67: arbitrul Kovacs refuză un penalty Craiovei, la un henț al lui Jakolis, care a blocat cu mâna în careu un șut al oltenilor.

4-0, min 63: PETRUCCI mărește diferența, șut din bucată, din interiorul careului.

3-0, min. 61: JAKOLIS, ”scăriță” superbă peste portarul Popescu.

2-0, min. 59: JAKOLIS dublează avantajul feroviarilor după ce a primit mingea în careu și a șutat pe sub portarul Popescu.

1-0, min. 52: Camora a șutat la poartă din lovitura liberă, mingea a fost deviată de POPOV și l-a păcălit pe portarul Popescu, plecat pe direcția inițială a șutului.

Min. 47: S. Achim vede al doilea cartonaş galben şi este eliminat de pe teren. Craiova joacă în inferioritate numerică

A început partea secundă a meciului

Final de primă repriză

Min. 43: Nouvier şutează pe lângă poartă

Min. 35: Joc modest, nici o ocazie clară la cele două porţi

A început meciul

///////////////////////////////////////////////////////////////////////////

Echipele de start:

CFR Cluj: T. Marc – Tiago Lopes, Larie, Mureșan, Camora – Petrucci, Gomelt (Cristian 52) – Jakolis, Nouvier, Juan Carlos (76 Nascimento) – Bud (Beleck 70)

CSU Craiova: L. Popescu – S. Achim, Popov, Iliev, Vătăjelu – Zlatinski, Madson (Mateiu 7), Bancu – Băluță, Nuno Rocha, Herghelegiu (Mazarache 57)

CFR Cluj (locul 5, 33 de puncte)

Comisia de Fond a Sistemului Național de Licențiere a decis penalizarea pentru sezonul viitor a patru formații, iar CFR Cluj va începe competiția în Liga 1 cu – 9 puncte. Deducerea de puncte se va realiza în clasamentul Ligii 1, ediţia 2016-2017. Deciziile luate de instanţa de fond nu sunt definitive, cluburile putând depune memorii la comisia de apel a Departamentului de Licenţiere din cadrul FRF care va analiza cazurile până la sfârşitul lunii mai. CFR Cluj a făcut deja recurs. “Am fost înștiințați în legătură cu această depunctare și am și formulat recursul, iar termenul de judecată este programat mâine (joi- n.r.). Cel puțin trei dintre cele nouă puncte aplicate sunt o greșeală. Eu zic că avem dreptate. Penalizarea vine ca urmare a unor restanțe salariale”, a afirmat, la Digi Sport, președintele clubului CFR Cluj, Iuliu Mureşan.

► Echipa probabilă: T. Marc – Tiago Lopes, Larie, A. Mureşan, Camora – Ruiz, Petrucci, Gomelt – Jakoliš, Cristian López, Vítor Bruno

► Rezerve: Vâtcă, Dani Coelho, L. Goian, Nouvier, Filipe Nascimento, Bud, Beleck

► Antrenor: António Conceição

CS Universitatea Craiova (locul 1, 36 de puncte)

Daniel Mogoșanu
„Este un meci extrem de important, la fel ca jocul cu Iași. Îmi doresc să repetăm lucrurile bune arătate dumincă. Vreau aceeași forță ofensivă, același caracter. Dacă vreți, cuvântul de ordine pentru meciul de la Cluj este: totul pentru victorie, asta trebuie să fie în mintea jucătorilor mei. Suntem la mâna noastră, totul depinde de noi acum. Trebuie să lăsăm în urmă rezultatul cu Iași și să fim conectați la meciul cu CFR Cluj. În opinia mea, CFR are unul dintre cele mai bune loturi dintre echipele din play-out. Noi avem câteva probleme de efectiv, nu vom mai conta pe Acka și Dumitraș până la finalul sezonului. Sunt convins însă că jucătorii care vor intra vor suplini aceste absențe. În ceea ce mă privește voi căuta cea mai bună formulă care să ne aducă victoria“

► Echipa probabilă: L. Popescu – Popov, Iliev, Acka, Vătăjelu – Mateiu, Madson, Zlatinski – Băluţă, Nuno Rocha, Bancu

► Rezerve: A. Vlad, S. Achim, Ciocoteală, R. Petre, Hodea, Hergheligiu, Măzarache

► Director tehnic: Daniel Mogoșanu; Antrenor: Victor Naicu

 
 

Urmărește-ne pe Google News