Liber la cuvânt | Blestemul pasiunii!

Mai de gura lor, mai de curiozitate, am început, de ceva timp, să am un obicei, zic eu, bun. Merg la meciurile de baschet. Cum am practicat acest sport în tinereţea mea, nici nu mi-a fost greu să mă reîndrăgostesc. Nu-i ca la fotbal, lumea e decentă, are mult bunsimţ. Plăcerea e şi mai mare pentru că, împreună cu nea Gigi, ne-am declarat membri ai galeriei, dar ai “Fracţiunii radicale Perche No”. Sincer, suntem singurii fani, alături de rudele şi de prietenele baschetbaliştilor, dar ăsta-i farmecul: “Herndon, mă omori!”, “Bine, Santana!”, “Sârbule, ce-i cu tine?”, “Hai, puştiule!” Când am aflat câte sacrificii se fac pentru a ţine o echipă în Divizia A, m-a luat capul. Nu-i vorba de sume enorme, dar pe praful ăsta… Şi când mă gândesc ce sume colosale învârt “academicienii” ăia de fotbalişti! Care n-au altă preocupare decât să agaţe cine ştie ce pipiţe sau să-şi cumpere maşini bengoase.

Aproape în anonimat, alte sporturi supravieţuiesc la limita sărăciei. Ştiţi, de exemplu, că sportivii – unii de lot naţional – nu beneficiază de o masă din partea clubului? Nu sunt bani! Iar salariul anual este echivalentul unei prime de gol a unui fotbaliator. Ce ruşine!

Urmărește-ne pe Google News