ACTUALIZARE 11.00. ”În principiu, OG va intra săptamăna asta în Guvern. Ministrul Dunca o să ofere declarații după-amiaza”, au dezvăluit surse ministeriale, rugate să comenteze aștepta OG.

Guvernul a avut în lucru câteva ordonanțe de urgență, una dintre ele fiind aplicabilă în ceea ce frământă sportul românesc.

Iar joi, la Palatul Victoria va fi dată o ordonanță de urgență care să permită administrațiilor locale alocarea până la 5% din buget, exclusiv pentru ramura sportului!

Este un act care se va transforma, ulterior, în lege și care va lămuri toată nebunia care este în țară legată de direcționarea unei sume din bugetul administrațiilor locale către sport!

Astfel, prin implicarea imediată a ministrului Marius Alexandru Dunca, o temă sensibilă va putea fi, în sfârșit, rezolvată.

La această soluționare a contribuit și susținerea mediatică.

Momentul zero al sportului românesc: liber la sponsorizări pentru sport din partea Primăriilor

Ministrul Tineretului şi Sportului a definit anul 2017 ca un moment zero al sportului românesc, ”în care trebuie să conştientizăm că mai jos de atât nu putem. Avem nevoie de un restart pentru tot ceea ce înseamnă sport”. Primul pas în tentativa de a reclădi temelia sportului românesc a fost înfiinţarea unui Consiliu Naţional al Mişcării Sportive, în care au fost implicate mai multe Ministere şi care va avea rolul să reglementeze mai multe probleme din punct de vedere legal.

Bugetul Sportului pentru 2017 este ”puţin mai mare decât anul trecut, deşi nu suntem în an olimpic. Iar estimările noastre de venituri proprii sunt mult mai mari”, a susţinut Marius Dunca. În cifre, Bugetul Sportului este în valoare de 316.348.000 de lei, creştrea fiind de 0,26% faţă de 2016, iar veniturile proprii vor reprezenta 115.530.000 de lei, faţă de 103.000.000 lei în 2016.

Exemplu Liga I

Echipe susținute (și) de primării (9 și 14)
FC Voluntari
Concordia Chiajna
Pandurii Târgu Jiu
ACS Poli Timișoara

CSU Craiova
ASA Târgu Mureş
FC Botoşani
CSMS Iaşi
Gaz Metan Mediaş

Din cauza faptului că primarii se temeau să mai direcționeze bani către sport, multe cluburi din diverse discipline au dispărut din peisajul sportului românesc.

 
 

Urmărește-ne pe Google News