Walter a creditat Petrolul cu 400.000 de euro în retur
UPDATE 2. Sub protecția anonimatului, unul dintre apropiații SeaMed o oferit un interviu in exclusivitate pentru portalul floriantudorache.blogspot.com, prima sursă care a oferit informația că Sven-Goran Eriksson ar putea sosi la Petrolul. ”Walter a creditat clubul cu 400.000 de euro în retur, iar noi vrem să-l despăgubim”, e prima informație oferită. Walter, în calitatea pe care a avut-o în acel moment, de finanțator la ”U” Cluj, nu putea da banii direct la Petrolul, ci a făcut-o printr-un intermediar, prietenul său Daniel Capră, afacerist ploieștean.
UPDATE 3. Conform reprezentantului SeaMEd, Walter, fost acționar la ”U” Cluj încă n-a preluat echipa de la Primărie, iar respectiva preluare ar trebui legiferată într-o ședință de Consiliu Local.
.––
Reprezentanții SeaMed s-au văzut joi seară, în București, cu șefii Petrolului, Florian Walter, Daniel Capră, în calitate de acționari, și un oficial al Primăriei Ploiești. Negocierile continuă la Ploiești, noua întrevedere debutând vineri dimineață, la ora 9.00.
”Injecție” financiară de 30.000.000 de euro în trei ani
Conform primelor discuții, fondul de investiții cu capital britanic și asiatic vrea să preia pachetul majoritar de acțiuni al Petrolului, Sven Goran Eriksson urmând să fie administrator delegat, iar fiul său, Johan, director executiv. SeaMed ar fi depus deja o garanție de 750.000 de euro într-o bancă din România și ar intenționa să ofere peste 30.000.000 de euro buget pe următorii trei ani, scopul fiind crearea unei echipe care să câștige Liga I și participarea în Liga Campionilor.
Dacă se bate palma, in stagiunea 2012-2013, Petrolul ar urma să se bazeze pe 5-7.000.000 de euro, anul următor – pe 10-12.000.000 de euro, iar în a treia stagiunea – pe 15.000.000 de euro.
Actualii finanțatori, Florian Walter și Daniel Capră vor să oprească 15% din acțiuni, urmând să vândă 75%. Autoritățile locale ar păstra 10 procente.
Ce este SeaMed
Banca de investiţii SeaMed are sedii la Roma (Italia), în Londra (Anglia) şi Auckland (Noua Zeelandă), și în Vietnam, fiind o instituţie implicată în afaceri cu energie, în turism, sport sau servicii. Conform gsp.ro, astă-toamnă, Eriksson (3 titluri cu Benfica, 1 titlu şi Cupa Cupelor cu Lazio, fost selecţioner al Angliei în perioada 2001-2006, Mexicului și Coastei de Fildeș) a participat la Iaşi la un meci-demonstrativ între România ’83 – Italia ’83, sosind tot pe filiera SeaMed!
Pe 22 mai libertatea.ro a publicat în premieră informația, care acum prinde tot mai mult contur