La 65 de kilometri de Craiova, toți știu cine este Ștefan Iovan și au auzit, unii chiar direct din gura lui, ce a făcut măreț pentru țară.
Neamul lui Iovan își pierde urma în zonă, dar nimic nefiresc nu se petrece față de România acestor zile. Este drama satului românesc la scară oltenească. Localitățile se depopulează de tineri, iar satul rămâne trist, cu bătrânii numărându-și pruncii plecați prin lume.
În comună, căpitanul de la Sevilla o mai are doar pe sora Lucreția, alintată Nuța, 64 de ani. Mama fraților Iovan a murit în decembrie 2017, iar casa părintească a rămas goală. Nuța stă la câteva “linii” mai sus. Așa li se spune aici străzilor.
Nuța și lacătul ruginit
Nuța Iovan, măritată de decenii cu Nicuș Tuleacă, ține sub cheie comorile sentimentale ale casei care, pentru moment, nu interesează pe nimeni. Fiecare și-a căutat fericirea care încotro.
Fostul fotbalist trece rar pe-acasă, la pomeni și la parastase. Dar “moțățeii” se fac ciorchine când apare “nea Fane”, ca să-i afle poveștile, la un pahar de vorbă.
Femeia ne-a deschis poarta. Ca să putem intra înăuntru, a avut nevoie să forțeze lacătul ruginit de pe ușa ferecată. N-a venit cu mâna goală. A adus de mâncare cățelului care își face de cap prin curte.
Capcană pentru șoricel
În casă, totul este îngrijit. Pe jos sunt întinse covoare țesute la război, iar pe pat se odihnește o cuvertură curată.
Casa bătrânească este în paragină pe dinafară, dar este ținută în picioare de averea de pe pereții interiori. Nuța nu s-a atins de tablourile familiei. De dincolo de geamul din sticlă al tablourilor, Ștefan Iovan se prezintă sobru în mai multe ipostaze: elev la Grupul Școlar Reșița, proaspăt căsătorit, fotbalist la Steaua.
“Nunta și-a făcut-o aici, în curte. La cort, cum se făcea pe vremuri. Au venit și colegi de la Reșița”, dă din casă, cu mărinimie, doamna Lucreția, care se gândește că nu va prinde în Moțăței nunta nepotului său, plecat în Germania.
Casa a fost golită de electrocasnice. A avut televizor, frigider și tot ce are un om gospodar la țară. Doar capcana pentru șoricel, clasicul castron deasupra unei nuci, indică o casă părăsită.
La o aruncătură de băț de casa familiei Iovan se întinde stadionul echipei Flacăra Moțăței.
Casa care nu mai interesează pe nimeni are, totuși, suflet. O părticică din ea am luat și noi, la plecare. Doamna Lucreția ne-a oferit un mănunchi de cuișoare. Nu obiecte metalice, ci flori de grădină. Să avem amintire de la casa care nu interesează pe nimeni.
“Mai aproape de cazanul cu țuică”
Părinții lui Ștefan Iovan au muncit toată viața la CAP (Cooperativa Agricolă de Producție), forma de organizare a oamenilor de la sate în perioada comunismului. Și s-au zbătut să-i facă avere mezinului. “Fratele meu a plecat din Moțăței la vârsta de 14 ani. A mers la Reșița, cu școala și cu fotbalul. Părinții noștri s-au mutat de la marginea satului mai în centru, mai aproape de cazanul cu țuică. Pe atunci, se creșteau viermi de mătase. Ai mei aveau cai, oi, ca la orice curte. Doreau să facă o casă mare, că are băiat și să-i facă zestre. Doar că n-a fost nevoie să-l ajute. Statul român l-a ținut la școală. Eu m-am măritat cu cineva din sat, iar acum casa asta este goală”. Povestea cu cazanul este simplă. Pe vremuri, prosperitatea se măsura în cazane de țuică. În Moțăței existau două cazane mari. Cine deținea tărie multă se presupune că avea bani frumoși în cufăr.
A fost la meciul cu Anderlecht
Deși nu este înnebunită după fotbal, Lucreția Iovan a asistat pe viu la campania glorioasă a Stelei din 1986. Și-a încurajat fratele din tribună, la celebrul meci Steaua- Anderlecht. Iar la finală s-a lipit de sticla televizorului, acasă, la Moțăței. “Ne-am bucurat alături de părinți, de vecini și alte rude. Am sărbătorit cu țuică, cu vin, cum se face pe la țară”, relatează femeia.
Antrenorul naționalei cu Brazilia
În absența lui Tudorel Stoica, suspendat pentru finala de la Sevilla, antrenorul Emeric Ienei i-a încredințat banderola de căpitan lui Ștefan Iovan, la partida de pe 7 mai 1986. Ca antrenor, a interpretat roluri secundare. A fost asistentul lui Victor Pițurcă, la Steaua și la națională. La lot a rămas și cu Răzvan Lucescu selecționer. După demisia lui Lucescu junior, în 2011 a condus România în amicalul din America de Sud cu Brazilia, în care s-a retras marele Ronaldo, iar Gabi Mureșan a fost căpitan. Iovan a fost “interimar” și la Steaua, recent a lucrat cu Gică Hagi la Viitorul, iar acum este aghiotantul lui Marius Lăcătuș la CSA Steaua (Liga a IV-a).