Acolo, în ”zona fierbinte”, se zbate și campioana din sezonul trecut, Astra Giurgiu. O echipă care, după 13 runde a acumulat tot atâtea puncte, dar e pe locul 10, din 14, grație FRF. Sau, mai precis, a depunctării unor echipe, pentru neîndeplinirea baremului și a criteriului financiar.
Astfel s-a ajuns la paradoxala situație ca Astra să obțină mai puține puncte, 13, decât ultima clasată, ACS Politehnica Timișoara (14 puncte), dar să fie mai sus în clasament decât ”lanterna roșie” a campionatului!
”Ușor, ușor, ne revenim și sperăm să ajungem pe primele locuri”, a declarat, optimist, Constantin Budescu, după remiza din ultima etapă, de la Botoșani. El a fost completat de antrenorul Marius Șumudică: ”Nu e uşor, dar voi îndeplini obiectivul să ne calificăm şi la anul în cupele europene”.
Problema e că ACS Poli speră și ea să i se reducă penalizarea de opt puncte pentru neîndeplinrea baremului, lucru ce ar schimba, ”din temelii”, obiectivul campioanei. Nu de alta, dar lupta pentru supraviețuire s-ar încinge așa de tare încât va fi greu de evitat de o formație, Astra, care pierde jucători pe bandă rulantă, fără a aduce nimic în loc.
Doar opt jucători au fost integraliști
Trecând la statistică, Astra este pe locul 3 în ceea ce privește numărul de jucători folosiți în tur, 27, la fel ca și CFR Cluj. Trupa lui Șumudică este depășită la acest capitol doar de ASA, 30 de jucători, și de lidera Steaua, 32 de fotbaliști utilizați.
Din cei 349 de jucători care au evoluat în în acest sezon în liga 1, doar opt au fost integraliști: Cristian Bălgrădean (Concordia Chiajna), Andrei Artean (Poli Timişoara), Romario Benzar (FC Viitorul), Nicolai Calancea (CS Universitatea Craiova), Bogdan Vătăjelu (CS Universitatea Craiov), Azer Busuladzici (Dinamo), Milan Mitici (CSM Poli Iaşi) şi Plamen Iliev (FC Botoşani).
Salvarea vine din Europa
Dacă în campionat Astra n-a jucat mai nimic, în schimb, în Liga Europa, trupa pregătită de Marius Șumudică a avut evoluții notabile. Mai întâi, a trecut de West Ham în play-off-ul competiției, după 1-1, la Giurgiu și 1-0, la Londra! A fost a doua oară consecutiv când Astra a eliminat din Liga Europa echipa britanică! Ajunsă în grupele Ligii Europa, Astra a câștigat, la Plzen, cu Viktoria, scor 2-1, și păstrează șanse de calificare în primăvara europeană, în ciuda celor două înfrângeri cu Rapid Viena, 2-3 și cu AS Roma, 0-4.