FC Viitorul – FC Botoșani 2-1
Ianis Hagi (34), Andrei Ciobanu (90) / M. Roman (10 – penalty)
Viitorul Constanța rămâne în cursa pentru un loc în play-off, poziții de care se îndepărtează FC Botoșani, o formație aflată în cădere liberă.
„Am revenit de două ori, cu Astra și Botoșani. Am jucat bine, am marcat. Echipa n-a suferit din punct de vedere psihologic. Am făcut un meci bun și când nu ne Numai în România poate fi așa ceva. Ieri, făcând calcule, am aflat că doi e mai mare decât trei.
Vorbeam cu stafful, incredibil. Ce socoteli se fac la noi! Doar în România se întâmplă asta. Avem potențial, trebuie să facem un meci bun cu Iași. Dacă intrăm în play-off e incredibil, dacă nu, asta e. Mergem mai departe cu regula frumoasă de ne ia vreo 20 de puncte.
Cum să nu fiu optimist, uitați-vă ce echipă am, cum reacționează contra unei echipe mai bune decât în tur. Sunt buruos! I-am găsit postul lui Mladen, l-am pus în dreapta. L-am găsit pe el, sunt și eu antrenor (râde). Mă bucur mult pentru el că a făcut un meci foarte bun.
Ianis e mult mai bine din punct de vedere fizic. Din punct de vedere mental deja simte mult mai bine totul. Riscă mult mai mult. Ușor, ușor lucrurile vor merge din ce în ce mai bine pentru el”, a zis Gică Hagi la Look TV.
Gică Hagi a vorbit despre partida câștigată de echipa sa pe teren propriu cu FC Botoșani, scor 2-1. Și-a făcut calculele pentru play-off și și-a dat seama că victoria de azi nu va însemna nimic dacă nu ia un punct din disputa de la Iași.
Și cu un egal astăzi, tot de remiză ar fi avut nevoie pentru calificarea în play-off. Numai că Gică Hagi nu ia în calcul rezultatele celor de la Iași, care au luat deja 3 puncte etapa aceasta și mai pot lua încă trei după meciul direct.
/////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////
Meciul de la Ovidiu dintre FC Viitorul și FC Botoșani reprezintă o adevărată finală pentru accederea în play-off, la finele sezonului regular.
În acest moment, cele două echipe sunt despărțite de două puncte, FC Viitorul având 38, iar FC Botoșani, 36.
Gheorghe Hagi: ”Ne dorim foarte mult să câștigăm. Va fi un meci foarte greu din toate punctele de vedere. FC Botoșani are experiență și s-a întărit în iarnă. Trebuie să facem un meci complet, având un singur gând: victoria. Dobrogea trebuie să fie o zonă importantă, cu multe echipe, să se facă sport și să se investească mult în infrastructură. Obiectivul nostru e să rămânem în Liga 1, dar dacă intrăm în play-off, e o performanță fantastică. Am dat mulți jucători la echipele importante din Liga 1 și totuși reușim să stăm bine, acolo sus”.
Costel Enache: „Am ajuns la ultima finală, suntem dependenți de meciul de la Contanța. E clar că miza e foarte importantă pentru ambele echipe, e un meci direct, unul decisiv și pentru noi și pentru cei de la Viitorul. Văd un meci echilibrat, un meci în care ambele echipe vor fi foarte atente. Sper să fim noi cei care suntem eficienți pentru că ne-am cam pierdut eficiența și lucrurile acestea ne-au cam ținut pe loc în ultima perioadă. Am marcat foarte puțin deși am reușit să ajungem destul de consistent în zona de finalizare.
Sper ca jocul de la Constanța să ne regăsim eficiența sau suntem condamnați să facem asta. Suntem două echipe echilibrate care am avut același traseu în campionat dar inversat. Viitorul a început slab și au revenit pe parcurs cu rezultate constante în ultima perioadă, noi am început prima parte foarte bine iar pe final ne-am împiedicat, suntem două echipe care am fost constant acolo în zona Play-off-ului, două echipe echilibrate, o spun și cele doua meciuri din campionat și Cupa României”.
FC Viitorul și FC Botoșani s-au mai întâlnit de nouă ori
Viitorul şi FC Botoşani s-au mai duelat de nouă ori în Liga 1, de trei ori s-au impus dobrogenii, de trei ori au câştigat moldovenii, iar alte trei partide s-au terminat la egalitate.
Primele confruntări au avut loc în ediţia 2013-2014, atunci când au înregistrat o remiză albă la Chiajna (gazdă Viitorul), după care, la Botoşani s-au impus gazdele cu 3-1, goluri Vaşvari, Hadnagy, Stojkov, respectiv Nicolae Dică.
Ultimul meci pe terenul dobrogenilor: 19 decembrie 2016, Viitorul – FC Botoşani 3-1 (Iancu, Chiţu, Răzvan Marin / Mihai Roman I).
Cea mai recentă întâlnire directă: 25 septembrie 2017, FC Botoşani – Viitorul 1-0, gol înscris de Olimpiu Moruţan, în minutul 60, din pasa lui Bordeianu.
Constantin Enache vs Viitorul în Liga 1: trei jocuri – o victorie – o remiză – o înfrângere.
Mediile de vârstă ale celor două loturi: Viitorul – 22 ani şi 5 luni; FC Botoşani – 26 ani şi 5 luni.
CITEȘTE ȘI: Răzvan Lucescu, 15 victorii consecutive cu PAOK Salonic. A primit cadoul perfect de ziua lui / VIDEO spectatulos din vestiar