Sergiu Hanca (Dinamo): „E important că am luat cele trei puncte, pentru că înfrângerea cu Bilbao ne-a demoralizat. Sunt fericit pentru echipă, pentru mine nu sunt fericit deloc. O să vă spun la sfârșitul sezonului de ce. Se pare că am demonstrat prea puțin și trebuie să demonstrez mai mult și mie îmi convine acest lucru. O să vă spun la finalul sezonului, pentru că am zis că o să fac un sezon mai bun decât actualul”.
Paul Anton (Dinamo): „E bine că am câștigat, chiar dacă n-a fost o partidă extraordinară. E plăcut să înscriu în fața propriilor fani. Din teren mi s-a părut penalty. Era plăct să luptăm pe trei fronturi, din păcatem, Bilbao a fost mult mai bună despre noi. Mi-aș dori să se ajungă la o înțelegere în privința stadionului”.
Liga 1, etapa 4. Dinamo – Gaz Metan 3-1. Toate reacțiile. Contra: „Am arătat rău”
Ionuț Voicu (Gaz Metan): „E frustrant pentru că am primit trei goluri, că am avut trei-patru ocazii și n-am marcat. Sperăm când ne vom bate cu echipe de teapa noastră să batem. N-a fost nimic cu intenție, el s-a aruncat, a vrut să scoată penalty, s-a lovit de mâna mea. În teren, se întâmplă de multe ori să curgă sânge și să nu se dea fault. Prima dată mi-a spus că dă indirectă și galben pentru simulare. Apoi a schimbat decizia, după ce au început dinamoviștii să țipe. La club lucrurile sunt ok, avem salariul pe luna iulie primit. Președintele aa spus că salariile sunt mai mici cu 30-40% față de anul trecut. Așa sunt. N-a venit la fiecare în parte să renunțe la acest procent”.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/192_37af698838828869b1e1b8074a892088.webp)
Cosmin Contra (antrenor, Dinamo): „Rezultatul a fost singurul lucru bun pe care l-am făcut. Trebuie să revăd acest meci. Am crezut că jucătorii își revin mai repede moral, n-am reușit să intrăm în joc, până la intrarea lui Hanca. Am făcut multe greșeli, am lăsat o echipă ca Mediaș să aibă mari ocazii. Albin e supărat pentru că probabil nu a făcut meciul pe care voia să-l facă. Mai are mult de muncă. Să vedem de ce am arătat așa de slab. Joi, dacă ne prezentăm așa, ne dau cu terenul în cap cei de la CFR. Sergiu hanca a intrat foarte bine în joc. Am lovit ceva de supărare și m-am tăiaat un pic la un deget. Avem un meci foarte, foarte greu. CFR a început foarte bine, dacă nu vom avea de suferit”.
Cristi Pustai (antrenor, Gaz Metan): „Plecăm iar cu tolba plină, problemele sunt grave. Nu golurile și golaverajul mă supără, ci această goaană după puncte și ineficiența din fața porții, pentru că am avut în fiecare meci în medie trei mari ocazii. Pe Dinamo i-am simțit destul de fragili, dar au marcat când a trebuit”.
CITEȘTE ȘI:
Florin Călinescu, mesaj șocant pe o rețea de socializare. Ce a spus despre preoții homosexuali. „Să vă…”
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_cc7bdecf4b1aa6c43ef342a2d4ed061f.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_dc1c0c74488a5ca225d2d63caa09b1a4.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_fca7cae70e507c6562396d229294ea7f.webp)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_9d007f8df576210bd0b098aa63c29b82.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_6006ce1522c9364f5321c0ea159890e3.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/15_42b4d8fdda2d39bb51d4fa6ff6de6405.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_89a90dd8928ef225d2fbe45fb727f4e9.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/190_1478dd318f63e31ff82a570999b58049.jpg)