La capătul unui meci echilibrat, CSU Craiova s-a impus la limită, la Drobeta Turnu Severin, în faţa echipei FC Botoşani. CFR Cluj a devenit lider fără să joace!

Golul care a stabilit câştigătoarea a fost marcat de Zlatinski, în minutul 78, dintr-o poziţie suspectă de ofsaid! În rest, oaspeţii au avut o bară, iar gazdele au solicitat penalty, la o intrare a lui M. Roman la M. Roman II.

În urma acestui rezultat, FC Botoşani a pierdut primul joc în actuala ediţie de campionat.

Costel Enache: „A venit această înfrângere. O să tragem cocluzii. Înfrângerea era inevitabilă la un moment dat. Trebuie să revein mai puternici decât astăzi. Nu arbitrajul este motivul pentru care am pierdut”

Hristo Zlatinski:  „A fost o victorie foarte importantă pentru noi. Nu ştiu dacă a fost ofsaid la golul pe care l-am marcat. Pentru noi a fost penalty la faza când Roman a fost oprit în careu. Următorul meci, cu FC Viitorul va fi important. Pentru noi e un avantaj că Viitorul va juca în play-off-ul din Liga Europa”

Mihai Roman: „În fotbal se mai întâmplă şi înfrângeri. După această înfrângere, o să ne mobiliyăm mai bine. La faza în care Craiova a cerut penalty a fost o simulare din partea lui Roman. La golul lor am auzit şi eu că a fost ofsaid, dar asta este”

Alberto Cobrea: „Este frustrant. Cred că meritam cel puţin un punct. Să joci din trei în trei zile cu multe ore parcurse pe drum e destul de greu. Nu caut o scuză, este o înfrângere pe care trebuie s-o gestionăm foarte bine, dar e greu să jucăm în astfel de condiţii”

––––––––––––––––––––––––––––––––––––––

Final de meci. Craiova s-a impus la limită

Min. 79: Aflat în ofsaid nesemnalizat de tuşier, Zlatinski a deschis scorul cu o lovitură de cap din trei metri

Min. 68: Craiova a solicitat penalty la o cădere în careu a lui M. Roman II în duel cu…M. Roman! Arbitrul i-a acordat jucătorului oltean galben pentru simulare

Min. 53: M. Roman a executat o lovitură liberă din lateral dreapta direct în bară

A început partea secundă

Final de primă repriză. 0-0 la pauză

Min 29: Gustavo a tras din afara careului, mingea a fost respinsă cu capul de un fundaș advers din drumul către poartă.

Min. 23: Burlacu a încheiat faza după un corner cu o reluare spectaculoasă, pe spate, dar a trimis prea slab pentru a-i putea pune probleme lui Cobrea.

Min. 9: Mihai Roman a pătruns în careu, dar șutul său cu stângul a trecut cu puțin pe lângă colțul lung.
Min 5: Mitriță trage periculos din lovitură liberă de la 25 de metri, peste poarta botoșănenilor.

A început meciul.

Echipele
CSU Craiova: Calancea – Dimitrov, Barthe (63 Spahiha), Kelici, Briceag – Gustavo, Mateiu (72 Screciu), Zlatinski, Burlacu (72 Bancu) – Al. Mitriță, M. Roman II.
FC Botoșani: Cobrea – Patache, Burcă, A. Miron, N. Mușat – St. Cucu (30 Tincu), Bordeianu (84 Ciaccheri) – M. Roman, L. Fulop (14 Moruţan), Serediuc – D. Popa.

La Drobeta Turnu Severin se va disputa un meci al orgoliilor între două echipe, CSU Craiova şi FC Botoşani, care sunt neînvinse în actuala stagiune şi ţintesc ocuparea unui loc de play-off, la finalul sezonului regular.

CS Universitatea Craiova

Devis Mangia
“Întâlnim liderul clasamentului, o echipă care s-a descurcat foarte bine până acum. Suntem conştienţi că ne va aştepta un meci dificil. Este o partidă foarte importantă şi cu siguranţă că o vom aborda cu maximă atenţie. Vom pregăti tactica în funcţie de caracteristicile adversarului. Chiar dacă a vândut cel mai bun jucător, FC Botoşani rămâne o formaţie foarte periculoasă, pentru că este foarte bine organizată în defensivă şi foarte disciplinată. Se apără, riscă foarte puţin şi apoi pornesc pe contraatac.Faptul că FC Botoşani e pe primul loc nu e o întâmplare.

În această perioadă meciurile sunt mai dese, iar în ultima jumătate de oră a acestora avem o scădere. Mai avem mult de lucrat, dar vom încerca să progresăm şi din punct de vedere mental pentru a reuşi să gestionăm mai bine ultima jumătate de oră a unui meci. Ne dorim să ne creăm posibilitatea de a marca al doilea gol şi să nu ne punem singuri în dificultate. Noi avem o strategie de joc care consumă foarte multă energie mentală. Am avut o posesie de 60-70%, deci trebuie să lucrăm mai mult”.

Echipa probabilă

Calancea
Dimitrov, Spahija, Tiago Ferreira, Briceag
Mateiu, Zlatinski
Gustavo, Mitriță, Bancu
M. Roman

Antrenor: Devis Mangia

FC Botoşani

Costel Enache
“Nu ne aşteaptă un meci uşor. Întâlnim o echipă care a arătat că are forţă, organizată, care poate juca foarte bine ca şi grup dar are şi valori individuale. Ne pregătim şi sperăm ca la ora jocului să fim apţi pentru o confruntare frumoasă. Jucătorii sunt conştienţi, mulţi sunt cu experienţă mare şi ne ajută foarte mult în formarea unei concentrări în cadrul echipei. Încercăm să menţinem starea bună din cadrul lotului şi să menţinem rezultatele bune.

Nu suntem setaţi pur pe rezultat. Vrem ca rezultatul să fie o consecinţă a unui model de joc, a unei strategii, a unei idei. Din start am spus că nu e meritul meu, ci e meritul grupului, al oamenilor din jurul echipei, al jucătorilor în primul rând. Asta e realitatea. Poate am contribuit şi eu cu ceva, dar de asta am fost adus şi asta încerc să fac. Am găsit un loc bun şi e un mare avantaj pentru mine”.

Echipa probabilă

Cobrea
Unguruşan, G. Miron, A. Burcă, Muşat
Cucu, Tincu
M. Roman, L. Fülöp, L. Buş
D. Popa

Antrenor: Costel Enache

Meciurile all-time din Liga 1:

01.11.2014: CS Universitatea Craiova – FC Botoşani 2 – 1 (Etapa 13)
Au marcat: 1-0 Alexandru Băluţă (28), 1-1 Gabriel Vaşvari (32 penalty), 2-1 Pablo Daniel Brandán (72)

02.05.2015: FC Botoşani – CS Universitatea Craiova 2 – 0 (Etapa 30)
Au marcat: 1-0 Florin Acsinte (25), 2-0 Paul Batin (86)

12.07.2015: CS Universitatea Craiova – FC Botoşani 0 – 0 (Etapa 1)
Au marcat: –

16.10.2015: FC Botoşani – CS Universitatea Craiova 3 – 2 (Etapa 14)
Au marcat: 1-0 Attila Hadnagy (4), 1-1 Nuno Rocha (12), 2-1 Attila Hadnagy (42), 3-1 Quenten Martinus (75), 3-2 Andrei Ivan (90+2)

31.03.2016: CS Universitatea Craiova – FC Botoşani 2 – 1 (Etapa 4, play-out)
Au marcat: 0-1 Michael Ngadeu (31), 1-1 Stephane Acka (54), 2-1 Andrei Herghelegiu (90)

16.05.2016: FC Botoşani – CS Universitatea Craiova 2 – 1 (Etapa 11, play-out)
Au marcat: 1-0 István Fülöp (18), 2-0 Gonzalo Cabrera (61), 2-1 Apostol Popov (86)

24.09.2016: CS Universitatea Craiova – FC Botoșani 1 – 0 (Etapa 10)
A marcat: 1-0 Alexandru Băluță (43)

11.02.2017: FC Botoșani – CS Universitatea Craiova 1 – 0 (Etapa 23)
A marcat: 1-0 Benjamin Kuku (87)

Statistică: sport24h.ro

 
 

Urmărește-ne pe Google News