ACS Poli – CFR Cluj 4-3
ACS Poli: Curileac – V. Crețu, C. Melinte, Cânu, Șeroni – Artean, Soljici – Al. Munteanu (64 Mailat), Bîrnoi, Țigănașu (35 Al. Ciucur) – Oct. Drăghici (58 Bianconi). Rezerve: Straton, Bocșan, Străuț, M. Croitoru. Antrenor: Ionuț Popa.
CFR Cluj: Vâtcă – Cr. Manea, A. Mureșan, Vinicius, Al. Vlad – Hoban, Deac (35 Nouvier), Culio – Omrani (59 Balde), Urko Vera, D. Nistor. Rezerve: Duka, M. Coman, Moutinho, Luchin, Mario Jorge. Antrenor: Dan Petrescu.
„N-am făcut tumba chiar ca la gimnastică, am făcut tumba mea. La 4-3 mi-am amintit de meciul Forestei cu Dinamo. A fost un meci nebun. Toți au savurat meciul, mai puțin noi. Le-am promis că fac cinste dacă iau șase puncte. Mergem la nuntă la Artean bine pregătiți. Eu am crezut că e blat. Nici nu mai știu ce să mai spun. Vera putea să dea gol” – a spus Ionuț Popa, la Dolce Sport.
„A fost o reușită pe cinste, nu mă așteptam să marchez chiar așa. A fost un gol frumos. Am pregătit meciul foarte serios, voiam să legăm rezultate pozitive. Am avut emoții pe final, cei de la CFR ne-au înghesuit tare de tot. Când m-am întors de la duș nu-mi venea să cred că e 4-3. La fiecare gol pe care o să-l marcheze voi da beri băieților” – a spus Alex Munteanu, la Dolce Sport.
„Toată echipa a jucat bine azi, am pus stăpânire pe joc la un moment dat. La 4-0 a intervenit o relaxare în suconștient. A fost un final tensionat, dar am strâns rândurile și am câștigat împotriva liderului. De la mijloc în sus, cei de la CFR sunt cei mai buni din campionat, alături de Steaua”, a spus Gabriel Cânu, la Dolce Sport.
„Nu știu dacă am mai primit patru goluri în campionatul românesc. Preferam să pierdem 0-4 și să păstrăm golurile pentru etapele următoare. A fost primul joc pe care l-am făcut la 18:30, s-a văzut, nu am fost obișnuiți cu căldura. Totul s-a decis în minutul 1. Jucătorii n-au fost obișnuiți să revină. Totul a fost împotriva noastră. Niciun jucător din primul 11 nu merită să joace etapa viitoare”, a spus Dan Petrescu, la Dolce Sport.
Final de meci. Joc-spectacol pe Bega!
4-3, min. 81: Cânu, autogol! Centrase Nistor!
4-2, min 77: din nou Balde, după ieșire greșită la offside a celor de la Timișoara.
4-1, min. 75; Balde reduce din diferență, cu un șut de la circa 10 metri.
4-0, min.60: Munteanu a profitat de o gafă a apărării ardelenilor și îl învinge pe Vâtcă.
Ionuț Popa, antrenorul lui ACS Poli Timișoara, a oferit faza etapei în Liga 1 Betano. Imediat după ce Alex Munteanu a dus scorul la 4-0 împotriva CFR-ului, Popa s-a dat peste cap de bucurie, spre amuzamentul celor din jur.
3-0, min. 55: Drăghici a marcat după o neînțelegere între portarul oaspeților și colegii săi din apărare.
Min. 49: Ciucur l-a întins pe Vâtcă cu un șut de la 20 de metri.
Pauză
Min. 45: Bîrnoi ridiculizează doi jucători de la CFR, pătrunde în careu, însă șutul să este respins de Vâtcă.
2-0, min. 32: Cânu înscrie cu o lovitură de cap. Liderul e la pământ.
1-0, min. 2: Alex Munteanu l-a învins pe Vâtcă, șut de la 35 de metri, lateral dreapta.
ACS Poli Timişoara
ACS Poli Timișoara a câştigat în deplasare, cu scorul de 2-0, meciul cu Gaz Metan Mediaș din etapa a 7-a a Ligii 1 Betano. Bănăţenii au tranșat soarta partidei încă din prima repriză, când au înscris de două ori într-un interval de 7 minute, prin mijlocașul central Gabriel Vașvari, primul gol fiind înscris din acțiune (minutul 18), iar cel de-al doilea în urma unei lovituri libere (minutul 25).
Echipa lui Ionuţ Popa și-a păstrat avantajul până la final, deși a rămas în 10 jucători imediat după pauză, Vașvari fiind eliminat pentru cumul de cartonașe galbene (min.47). Pentru ACS Poli Timişoara vor urma două meciuri foarte grele, acasă cu CFR Cluj şi în deplasare cu Dinamo București, în urma cărora se va vedea la ce nivel a ajuns.
Jucătorii au un moral bun după partidele cu Viitorul şi Gaz Metan, au mai primit şi nişte salarii şi deocamdată este o atmosferă liniştită. Conform Betano, şansele ca ACS Poli să o bată pe CFR sunt foarte mici, cota fiind de 5.80, egalul de 3.55, iar o “dublă” 1X de 2.22. până acum, în 4 partide disputate la Timișoara, gazdele s-au impus o singură dată, de 2 ori a fost egal, iar oaspeţii au câştigat o dată. Comisia de Discipină din cadrul FRF l-a suspendat 2 etape pe mijlocaşul central Gabriel Vaşvari, care a fost eliminat în runda precedentă, la Mediaş.
Vor lipsi şi fundaşul dreapta Denis Haruţ şi mijlocaşul stânga Cătălin Doman, care sunt accidentați şi mijlocaşul stânga Sebastian Mailat, care și-a depus memoriu pentru a fi declarat jucător liber de contract ca urmare a întârzierilor la plata salariilor.
Echipa probabilă
Curileac
Creţu, Melinte, Cânu, Ţigănaşu
Šoljić, Artean
Ciucur, Al. Munteanu, Bârnoi
Drăghici
Antrenor: Ionuţ Popa
CFR Cluj
CFR Cluj a învins-o, pe teren propriu, cu scorul de 2-0 pe FC Voluntari, într-un meci fără istoric, pe care l-a dominat total. CFR a deschis reoede scorul, în minutul 5, prin atacantul francez Billel Omrani şi l-a majurat în minutul 37 prin atacantul spaniol Urko Vera.
A fost a 4-a victorie consecutivă a clujenilor în meciurile de acasă cu ilfovenii (2-0, 2-1, 5-0 şi 2-0). “Alb-vişinii” vor juca sâmbătă seara la Timişoara cu ACS Poli, apoi în Gruia cu CS Universitatea Craiova. Până acum eu au jucat de 8 ori în Liga 1 Betano, câştigând de 3 ori, remizând de 4 ori şi pierzând o singură dată.
Totuşi, în sezonul trecut CFR a fost eliminată la Timişoara de ACS Poli în sferturile de finală ale Cupei României, pe 28 martie 2017, 0-0 şi 5-6 după loviturile de departajare. Acum Timişoara este mai puternică, iar CFR a devenit o forţă a Ligii 1 Betano. La Betano cota unei victorii a clujenilor este de 1.67. va reveni după două etape de suspendare fundaşul stânga portughez Mário Camora, care a primit cartonaş roşu în meciul cu Dinamo.
Cu probleme medicale este doar atacantul congolez Jeremy Bokila, însă “Bursucul” are cu cine să-l înlocuiască, în cazul în care nu va fi recuperat sută la sută, mai ales că a debutat în etapa trecută şi senegalezul Ibrahima Baldé.
Echipa probabilă
Vâtcă
Cr. Manea, Paulo Vinicius, A. Mureșan, Camora
Hoban, Culio
Omrani, C. Deac, Nistor
Urko Vera
Antrenor: Dan Petrescu
Meciurile all-time din Liga 1:
27.07.2013: CFR Cluj – ACS Poli Timişoara 2 – 2 (Etapa 2)
Au marcat: 0-1 Szabolcs Székely (7), 1-1 Ricardo Cadú (57), 1-2 Szabolcs Székely (69), 2-2 Ciprian Deac (80)
18.12.2013: ACS Poli Timişoara – CFR Cluj 1 – 0 (Etapa 19)
A marcat: 1-0 Cristian Boldea (76)
19.07.2015: CFR Cluj – ACS Poli Timişoara 1 – 0 (Etapa 2)
A marcat: 1-0 Antonio Jakoliš (56)
23.10.2015: ACS Poli Timişoara – CFR Cluj 1 – 2 (Etapa 115)
Au marcat: 0-1 Filipe Nascimento(15), 0-2 Cristian López (42), 1-2 Javi Hernández (90)
13.03.2016: ACS Poli Timișoara – CFR Cluj 2 – 2 (Etapa 2) -play-out-
Au marcat: 1-0 Ovidiu Popescu (10), 2-0 Ianis Zicu (43 penalty), 2-1 Mário Camora (90+1), 2-2 Davide Petrucci (90+4)
30.04.2016: CFR Cluj – ACS Poli Timișoara 5 – 1 (Etapa 9) -play-out-
Au marcat: 1-0 Bryan Nouvier (44), 2-0 Juan Carlos Ruiz (51), 2-1 Dorin Goga (53), 3-1 Cristian Bud (66), 4-1 Steve Leo Beleck (74), 5-1 Cristian López (90+3)
27.08.2016: ACS Poli Timişoara – CFR Cluj 1 – 1 (Etapa 6)
Au marcat: 1-0 Gabriel Cânu (36), 1-1 Cristian Bud (71)
05.12.2016: CFR Cluj – ACS Poli Timişoara 2 – 2 (Etapa 19)
Au marcat: 0-1 Octavian Drăghici (35), 0-2 Octavian Drăghici (41), 1-2 Filipe Nascimento (43 penalty), 2-2 Filipe Nascimento (57 penalty)
Statistică; sport24h.ro