FC BOTOȘANI – ASA TG. MUREȘ 4-2
M. Bodeianu (45+3), Golofca (66), Matulevicius (73 și 88) / Zicu (19), G. Matei (39)
ASA Târgu Mureș e singura echipă caere n-a luat niciun punct în acest sezon din Liga 1 și care, în plus, n-a recuperat nimic din penalitatea cu care au pornit sezonul, de -6 puncte. La Botoșani, mureșenii n-au o misiune ușoară, gazdele dorindu-și un loc în play-off.
Leo Grozavu
“Dacă vom considera meciul câştigat dinainte vom avea mari probleme. Târgu Mureş are în componenţă jucători cu experienţă şi au un antrenor care defensiv îi organizează foarte bine. Aş vrea să mă înşel dar presimt că vom avea o partidă foarte dificilă. Va trebui să fim cât se poate de conectaţi şi cred că ar fi trebuit deja să fim conectaţi la importanţa jocului. Meciul cu Târgu Mureş este unul dificil, şi chiar dacă ei nu au acumulat niciun punct în clasament, în ultimul meci la care noi am fost prezenţi, am văzut o echipă care a dominat meciul şi care nu a meritat să piardă. Dar acesta este fotbalul. De aceea spun că 100% ne va aştepta o partidă dificilă cu o echipă care se va închide foarte bine în apărare şi va încerca să joace mult pe contraatac”.
► Echipa probabilă: Iliev – G. Miron, Ichim, Plămadă – Dimitrov, Herghelegiu, Vaşvari, Bordeianu, Muşat – Golofca, V. Astafei
► Rezerve: Albuţ, Patache, S. Popovici, M. Roman, Willie, I. Fülöp, Matulevičius
► Antrenor: Leo Grozavu
ASA Târgu Mureş
Dan Alexa
“Întâlnim o echipă care joacă bine, chiar foarte bine acasă, într-un ritm susținut, o echipă agresivă, cu jucători rapizi, foarte greu de bătut. Am încredere în echipa mea, evoluția din meciul cu Chiajna ne-a arătat că suntem pe un frum bun. Jucătorii s-au pregătit foarte bine în această săptămână, îi văd foarte montați. Acest lucru îmi dă încredere și nu doar pentru meciul cu Botoșani-ul, ci pentru ce va fi în viitor. Revine Gabi Mureșan, un jucător important pentru noi, atât fotbalistic, cât și pentru vestiar. Cred că forma fizică a unor jucători este mult mai bună și mergem la Botoșani să jucăm și să câștigăm. Dar, în primul rând să arătăm ca o echipă care vrea să scape de retrogradare, vreau să văd reacție, orgoliu. Botoșani este o echipă care, dacă nu intri în luptă cu ei, nu ai nicio șansă”.
► Echipa probabilă: Stăncioiu – Belu, M. Constantin, A. Cordoş, G. Matei – G. Mureşan, R, Costin – Kuku, Zicu, Surdu – Morar
► Rezerve: Viciu, Dobrosavlevici, G. Mendy, Candrea, Deaconu, Feketics, Al. Ioniță I
► Antrenor: Dan Alexa
Meciurile all-time din Liga 1:
31.08.2014: ASA Târgu Mureş – FC Botoşani 2 – 1 (Etapa 6)
ASA Târgu Mureş – FC Botoşani 2 – 1 (1-0)
Au marcat: 1-0 Ousmane NDoye (36), 1-1 Attila Hadnagy (78), 2-1 Ousmane NDoye (85)
20.03.2015: FC Botoşani – ASA Târgu Mureş 1 – 2 (Etapa 23)
Au marcat: 0-1 Ianis Zicu (29), 1-1 Florin Acsinte (71), 1-2 Marius Constantin (76)
04.10.2015: FC Botoşani – ASA Târgu Mureş 1 – 1 (Etapa 13)
Au marcat: 0-1 Iván González (24), 1-1 Attila Hadnagy (73)
27.02.2016: ASA Târgu-Mureș – FC Botoșani 1 – 0 (Etapa 26)
A marcat: 1-0 George Țucudean (14)