În ultimul meci din etapa a 13-a, ultima a turului din Liga 1, FC Botoşani şi Astra Giurgiu s-au blocat reciproc, terminând nedecis, scor 0-0.

Partida a fost extrem de slabă, cele două echipe ajungând cu greutate în faţa porţii adverse.

În aceste condiţii, rezultatul de egalitate a fost echitabil. Astra Giurgiu a terminat turul cu doar 13 puncte, fiind o umbră a echipei care cucerea titlul în sezonul trecut.

Mai mult, Astra a ajuns aproape de retrogradare, numai penalizările echipelor ACS Poli Timişoara şi ASA Târgu Mureş făcându-i pe giurgiuveni să nu fie mai aproape de ultimele două locuri din Liga 1.

În schimb, FC Botoşani a acumulat 20 de puncte şi a terminat turul pe un onorant loc 4!

Echipele de start:

FC Botoșani: Iliev – Dimitrov, MIron, Burcă, Mușat – Willie, Vașvari, Cucu, Golofca – Fulop, Astafei

Astra: S. Lung – Morais, Fabricio, Oros, Stan – Boubacar, Săpunaru – Kortzorg, Budescu, Ioniță II – Alibec

Final de meci

Min. 90: Mingea trimisă cu capul de Astafei a trecut puţin pe lângă poartă

Min. 70: Muşat a trimis din lovitură liberă de la 18 metri peste poarta lui S. Lung

Min. 64: Ioniţă II nu a reuşit să-l învingă pe Iliev, cu un şut din 5 metri! Mare ocazie pentru Astra

A început partea secundă

Final de primă repriză

Min. 33: Nici o ocazie clară la cele două porţi

Min. 18: Alibec a şutat puternic de la 22 de metri, Iliev a prins balonul

A început meciul

FC Botoșani – Astra Giurgiu este meciul care încheie etapa a 13-a și, în același timp, turul sezonului regulat al Ligii 1. Revigorați după succesul obținut joia trecută pe terenul Viktoriei Plzen (2-1), în grupele Ligii Europa, oaspeții speră să joace ca o adevărată campioană și să obțină prima victorie în campionat, după după runde în care au pierdut puncte (0-1 cu Viitorul și 1-1 cu Chiajna).

FC Botoșani

Tony Heleşteanu (director sportiv): “Am parcurs întregul pomelnic al fărădelegilor de la FC Botoşani înfierat cu profundă mânie proletară de antrenorul Astrei, personaj ce aduce aminte prin oportunismul său de carismaticul lider comunist, doctor Petru Groza despre care însuşi scriitorul şi criticul George Călinescu afirma că are “zâmbetul celui mai cinstit om din lume”. Mă şi mir că onorabila Şcoală de Antrenori nu a brevetat până acum tactica Şumudică şi recomand CCA să-l invite ca lector pentru că nu oricine se poate lăuda în ţara asta că a ridicat balamucul la rang de lege. Ţinând cont de antecedentele sale, adesea sancţionate de comisiile abilitate, gândul mă duce la celebra întâlnire de la începutul anilor 50 dintre Gheorghe Gheorghiu Dej şi Tudor Arghezi. În timp ce-i explica poetului despre unele realizări ale epocii comuniste, şeful statului a observat că Arghezi fuma ţigări modeste dintr-un pachet mototolit. Gheorghe Gheorghiu Dej l-a servit din propriul pachet de ţigări americanie, Viceroy, moment în care bardul plin de umor a exclamat: ‘tovarăşe Dej, văd că una vorbim şi alta fumăm!”.

► Echipa probabilă: Iliev – Dimitrov, A. Burcă, G. Miron, Muşat – Vaşvari, Bordeianu – Golofca, I. Fülöp, Astafei – Matulevičius

► Rezerve: Albuţ, Patache, S. Popovici, M. Roman, Târnovan, Willie, Elek

► Antrenor: Leo Grozavu

Astra Giurgiu

Marius Şumudică: “Deocamdată lucrurile s-au liniștit, suntem conectați la ceea ce înseamnă următoarele meciuri, la lupta care ne va aștepta la Botoșani. E un teren unde se pune mare presiune pe adversari. Vreau să fim lăsați să jucăm fotbal. Cred că acolo este singura echipă căreia i se permite să se ridice vreo patru-cinci de pe bancă să protesteze. Vreau să fac un apel, dacă Botoșaniul merită să câștige să o facă pe teren. Eu simt echipa foarte bine, mi-am cerut scuze în fața lor față de ultima perioadă pe care am petrecut-o împreună. Nu mi-a fost ușor să fiu două luni suspendat și să reintru în circuit, să iau o echipă care nu prea a avut rezultate. Sper să fi trecut peste perioada tulbure și să ne revenim. Astra nu merită locul pe care se află”.

► Echipa probabilă: S. Lung jr. – Săpunaru, Geraldo Alves, Fabrício, Júnior Moraes – Seto, Boubacar – Al. Ioniţă II, Budescu, Nicoară – Alibec

► Rezerve: Gavrilaş, Lazić, Oros, Al. Stan, Kortzorg, Moise, D. Florea

► Antrenor: Marius Şumudică

Meciurile all-time din Liga 1

24.11.2013: Astra Giurgiu – FC Botoşani 5 – 0 (Etapa 15)
Au marcat: 1-0 Gabriel Enache (9), 2-0 William De Amorim (17), 3-0 Gabriel Enache (32), 4-0 Takayuki Seto (43), 5-0 Abdoul Yoda (89)

11.05.2014: FC Botoşani – Astra Giurgiu 0 – 2 (Etapa 32)
Au marcat: 0-1 Constantin Budescu (16 penalty), 0-2 Seidu Yahaya (84)

10.08.2014: FC Botoşani – Astra Giurgiu 1 – 0 (Etapa 3)
A marcat: 1-0 Paul Batin (85)

07.03.2015: Astra Giurgiu – FC Botoşani 2 – 0 (Etapa 20)
Au marcat: 1-0 Valerică Găman (12), 2-0 Kehinde Fatai (21)

27.09.2015: Astra Giurgiu – FC Botoşani 1 – 0 (Etapa 12)
A marcat: 1-0 Denis Alibec (15 penalty)

19.02.2016: FC Botoșani – Astra Giurgiu 0 – 1 (Etapa 25)
A marcat: Filipe Teixeira (81)

 

 
 

Urmărește-ne pe Google News