LIGA 1

ASTRA – VIITORUL 0-2 VIDEO
Urko Vera (31 – autolgol), I. Hagi (89)

Gazdele joacă în 10 oameni. A fost eliminat Florentin Matei (minututl 41). Mijlocașul a încasat două cartonașe galbene în decurs de 5 secunde!

„Încerc să îmi dau seama de ce am luat roșu. Am cerut să îmi dea fault. Replica lui Bîrsan a fost că « Îți arăt eu cine sunt!» și m-a înjurat. Nu am întâlnit în viața mea așa ceva. Dacă îl înjuram, trebuia să iau roșu direct.

Eu i-am zis doar să îmi acorde un fault. Au trecut două minute, apoi mi-a arătat galben. Nu pot explica. N-am pomenit așa ceva. Al doilea galben l-am primit pentru că l-am întrebat de ce mi l-a acordat pe primul. Nu sunt genul care să intru în astfel de polemici. E prima dată când mă arbitrează domnul Bârsan”, a declarat Matei, la TV Digi Sport. 

”Vina acestei înfrângeri este a portarului stadionului care nu l-a anunţat pe domnul antrenor că jucăm de la ora 18:00 azi. De când există Astra Ploieşti n-am văzut o adunătură mai slabă de 11 jucători. 

Domnul Edi Iordănescu nu este în pericol, pe el nu îl dă nimeni afară. Se dă singur afară că nu vorbeşte cu nimeni, nici măcar cu antrenorii lui secunzi”, a declarat Ioan Niculae conform TV Telekom Sport.

„Perioada de întrerupere de 3 săptămâni a fost una foarte grea. Clima a fost de așa natură încât ne-am antrenat în niște condiții foarte proaste. Au fost niște speculații care au stricat atmosfera din lot. Noi am ajuns aici cu muncă multă și cu o stare de spirit benefică progresului. Sunt și momente în care nu pot ține de cald doar cuvintele mele. Eu știu ce a fost în vestiar în aceste săptămâni.

Am fost sezonul ăsta o echipă care de obicei propuneam o bună organizare de joc. Astăzi nu ne-a ieșit. Prima repriză a aparținut în tiotalitate Viitorului. A urmat și acel moment, al eliminării lui Florentin Matei. Nu poți rupe echilibrul în minutul 40 pentru așa ceva. Uitați-vă la Drăguș care trebuie să fie eliminat. Au existat mai multe decizii ciudate. Al doilea lor gol a fost marcat dintr-o poziție de ofsaid.

În repriza secundă am întors soarta jocului. Am avut niște ocazii extrem de mari. Nu s-a văzut omul în minus. Nu vom digera ușor această înfrângere„, a declarat Edi Iordănescu, la TV .

////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////

Un duel foarte interesant din play-off va fi şi cel dintre ultimele două campioane, Astra şi Viitorul.

– 22 octombrie 2017, Astra – FC Voluntari 2-3: a fost ultima înfrângere suferită de giurgiuveni pe teren propriu. Au urmat în campionat patru victorii şi o remiză. În plus, astralii au marcat cel puţin câte două goluri în ultimele nouă jocuri disputate acasă.

O singură partidă au pierdut dobrogenii din ultimele șase disputate în Liga 1 Betano, în rest au trei succese şi două rezultate de egalitate.

Cele două echipe s-au mai întâlnit de 16 ori în Liga 1, de opt ori s-au impus giurgiuvenii, de cinci ori au câştigat dobrogenii, iar alte trei meciuri s-au încheiat la egalitate.

Palmares cu Astra gazdă: Opt jocuri – cinci victorii Astra – o remiză – două victorii Viitorul.

– 5 august 2012: primul meci a avut loc la Constanţa şi a consemnat singura remiză albă dintre cele două combatante. Acestea erau antrenate la vremea respectivă de Cătălin Anghel (Viitorul), respectiv Bogdan Stelea (Astra).

Liga 1 la fotbal, etapa 3, play-off. Astra – Viitorul. Edi Iordănescu îl domină pe Hagi

– În returul ediţiei 2012-2013, gruparea de la malul Dunării s-a impus cu 2-0, marcatori Budescu şi Fatai. Budescu avea să fie eroul principal şi în partidele din stagiunea 2013-2014, atunci când giurgiuvenii s-au impus la Chiajna cu 4-0 (Budescu – 3, Amorim) şi cu 2-0 în retur (Budescu, Yoda).

– Viitorul şi-a luat revanşa în sezonul 2014-2015, în care şi-a trecut în cont toate cele șase puncte puse în joc, 1-0 în deplasare şi 2-0 acasă.

– 9 aprilie 2016, Viitorul – Astra 1-3: victorie mare reuşită de astrali în lupta pentru titlul din ediţia 2015-2016, primul din istoria clubului.

– Cele mai multe goluri s-au înscris pe 29 aprilie 2017: Viitorul – Astra 3-2, marcatori Vlad Morar, George Ţucudean – dublă, respectiv Daniel Niculae şi Geraldo Alves.

– 4 puncte a câştigat Astra în sezonul regulat 2017-2018: victorie acasă cu 3-1 (Balaure, Ioniţă II, Abang / Ciobanu) şi remiză la Ovidiu, scor 1-1 (Chiţu / Matei).

Edward Iordănescu vs Gheorghe Hagi în Liga 1: șapte jocuri – patru victorii Iordănescu – două remize – o victorie Hagi.

Mediile de vârstă ale celor două loturi: Astra – 25 ani şi 10 luni; Viitorul – 22 ani şi 4 luni.


CITEȘTE ȘI:

Brazilianul Walace a dat în judecată statul român și a pierdut! ”Am vrut să fiu român, dar nu mi-au dat voie!”. Povestea fundașului care și-a întemeiat o familie la București și vrea să se stabilească aici

Urmărește-ne pe Google News