GAZ METAN – ACS POLI TIMIȘOARA 1-1

„Rezultatul e echitabil. Au avut și o bară, și alte contre mai periculoase decât ale noastre. Ar fi fost trei puncte de aur. E o luptă fantastică, sunt șase echipe pe o distanță pe 4 puncte. Orice echipă poate retrograda. N-am muți remarcați azi, pentru că jocul a fost de o așa natură, a fost slab”. 

Cristi Pustai, antrenor Gaz Metan

„Sunt supărat. A fost un joc urât, cu foarte multe gre4șeli, fără calitate, fără inimă. A fost un penalty pe care l-au văzut 2 milioane de română, mai puțin unul singur. Nu știu, rea-intenție, nu știu ce-a fost cu George. Când jucăm pe frig, dăm vina pe frig, când sunt 20 de grade, dăm vina pe căldură. E fotbal, ne-am făcut fotbaliști, facem sărbătorile prin cantonamente, jucăm pe frig, pe căldură. Ne lipsesc multe, n-am văzut nici calitate, nici inimă, fără aceste calități nu putem să jucăm fotbal”.

Leo Grozavu, antrenor ACS Poli

„Trebuia să ținem de scorul, dar e un rezultat echitabil. Eu zic că n-a fost penalty, nu mi-ar fi greu să recunosc că a fost penalty. Poate la televizor s-a văzut altceva. Dacă a fost penalty, îmi cer scuze arbitrului că l-am pus într-o situație proastă”

Cristian Sârghi, Gaz Metan

„Atmosfera nu e cea mai plăcută. N-am prestat cel mai bun fotbal al nostru, dar trebuia să închidem jocul și să obținem trei puncte. Nu știu ce voi face din vară, sunt jucătorul celor de la Dinamo, dar nu știu dacă voi rămâne acolo”.

Andrei Târcoveanu, Gaz Metan

„Prima repriză n-a fost spectaculoasă. A doua a fost cu câteva ocazii. Mă bucur că, pe final, am dat dovadă de caracter și am revenit”.

Alex Munteanu, ACS Poli

„Lucrăm în fiecare zi la antrenament, dar nu știu ce trebuie să mai facem ca să obținem și noi 3 puncte. Am avut un penalty”.

Alexandru Ciucur, ACS Poli

Minutul 90+3: Final de meci. A fost un joc anost, salvat de un final agitat. În ultimele zece minute au fost mai multe evenimente decât în precedentele 80! S-au marcat două goluri, iar oaspeții au avut și o bară.

Minutul 88: GOOOL ACS POLI. Alexandru Ciucur a egalat cu un voleu din careu!

Minutul 83: GOOOL GAZ METAN. Pe contraatac, după bara oaspeților, mingea a ajuns în fața porții, de unde Joao Diogo a marcat lejer.

Minutul 83: Gabriel Vașvari a executat excelent o lovitură liberă, dar mingea a lovit transversala!

Minutul 60: Un jucător al oaspeților a fost cosit în careu, dar arbitrul Găman n-a dat penalty-ul clar ca lumina zilei. Sârghi l-a cosit pe Maxi Oliva.

Minutul 53: Prima mare ocazie a gazdelor. Scăpat singur, Rondon a tras lamentabil, cu latul, direct în portarul advers.

Minutul 49: Alex Munteanu, fost la Gaz Metan, le-a dat iar emoții medieșenilor. Șutul său a trecut însă pe lângă vinclu.

Minutul 47: În sfârșit, a apărut prima ocazie. Alex Munteanu n-a nimerit poarta de la 7-8 metri.

Minutul 46: A început partea secundă.

Minutul 45+1: Final de primă repriză. Cu excepția unei faze la care gazdele au solicitat penalty, pentru un posibil henț în careu al unui timișorean, nu s-a petrecut nimic notabil.

Minutul 20: Nicio mare ocazie în prima parte a meciului.

Minutul 1: Meciul a început.

Gaz Metan: Greab – Crețu, Sokratis, Sîrghi, Bușu – I. Cristea, I. Neagu – Joao Diogo, Tîrcoveanu, Lopes Fernandes – Rondon

Rezerve:
Pleșca, R. Romeo, Popovici, Pîrvulescu, Chamed, I. Manole, Rosado

ACS Poli Timișoara: Straton – Haruț, Melinte, Cînu, Maxi Oliva – A. Munteanu, Croitoru, Vașvari, Artean – Ciucur, Roman.

Rezerve:
Smaranda, Al. Popovici, Enescu, Țigănașu, Zaluschi, Străuț, Bîrnoi

///

Sibienii au pierdut doar un meci din precedentele cinci jucate în campionat pe teren propriu, 1-2 cu FCSB, în rest au o victorie (2-1 cu Concordia) şi trei rezultate de egalitate.

Timişorenii sunt fără victorie în deplasare din 11 septembrie 2017, când s-au impus cu 2-1 în faţa lui Dinamo. Au urmat de atunci patru remize şi șase înfrângeri.

Gaz Metan primeşte vizita celor de la ACS Poli, formaţie pe care nu a învins-o în Liga 1, palmaresul confruntărilor directe cuprinzând patru remize şi patru succese ale timişorenilor.

– 5 august 2013, primul meci: ACS Poli – Gaz Metan 2-1. Szabolcs Szekely a deschis scorul în minutul 43. Apoi, după ce Buzean a egalat la startul ultimului sfert, acelaşi jucător a adus victoria timişorenilor pe final, când a fructificat pasa primită de la Trandu. Pe băncile celor două echipe s-au aflat Valentin Velcea, respectiv Cristi Dulca.

Liga 1 la fotbal, etapa 4, play-out. Gaz Metan Mediaș – ACS Poli Timișoara. Pustai încă nu l-a învins pe Grozavu

– În retur, pe 24 februarie 2014, Poli s-a impus la Mediaş cu 1-0, graţie reuşitei lui Florin Nanu din minutul 89. Partida a fost una dramatică pentru gazde din cauza faptului că, deşi au evoluat în 10 jucători (Todea – eliminat în minutul 3), au ratat două penalty-uri, apărate de fiecare dată de Nuno Claro.

– Au urmat cele două jocuri din sezonul regulat 2016-2017, ambele încheiate cu scorul de 1-1 (marcatori Llullaku / Popovici la Mediaş; Doman / Buziuc la Timişoara).

– Cele mai multe goluri: 4 iunie 2017, Gaz Metan – Poli 2-2, punctul scos de timişoreni fiind decisiv în salvarea acestora de la retrogradare.

– 19 august 2017, ultimul meci: Gaz Metan – ACS Poli 0-2. Eroul partidei a fost Gabriel Vaşvari, care a marcat ambele goluri, dar a şi încasat un cartonaş roşu.

– Cea mai recentă confruntare directă: pe 4 decembrie 2017, ACS Poli – Gaz Metan 1-1 (Drăghici / Golubovic).

Cristi Pustai vs Leo Grozavu în Liga 1: 5 jocuri – o victorie Grozavu – patru remize (toate încheiate fără gol marcat).

Cristi Pustai vs ACS Poli în Liga 1: 8 jocuri – o victorie – 5 remize – două înfrângeri.

Leo Grozavu vs Gaz Metan în Liga 1: 6 jocuri – 5 remize – 1 înfrângere.

Mediile de vârstă ale celor două loturi: Gaz Metan – 27 ani şi 3 luni; ACS Poli – 28 ani şi 7 luni, cea mai mare medie din Liga 1 Betano.

SURSA: LPF.RO


CITEȘTE ȘI:

VIDEO EXCLUSIV/ Fiul Alinei Chivulescu vrea să facă vacanțele cu mama lui. „De Paște gătesc… un bilet de avion”

 
 

Urmărește-ne pe Google News