Sepsi Sf. Gheorghe – Dinamo 0-3
Au marcat: Nemec (8), Nedelcearu (31), Salomao (79)
Dinamo s-a apropiat la un punct de play-off. ”Câinii-roșii” sunt pe locul 7, cu 30 de puncte, iar Viitorul și Astra Giurgiu, echipele de pe locurile 5, respectiv 6 au 31 de puncte. Mai sunt șase etape din sezonul regular, dintre care două se vor juca în decembrie.
Final de meci.
Min. 85: Sepsi a ratat golul de onoare. Handnagy și Astafei n-au putut să marcheze din fața porții.
Min. 82: schimbare la Dinamo. A ieșit Romera, a intrat Corbu. Ninge ca-n povești la Brașov.
Min. 79: GOL DINAMO, 0-3. Salomao a înscris din pasa lui Hanca.
Min. 76: gol anulat lui Bokila pentru fault în atac comis de atacantul dinamovist.
Min. 74: schimbare la Dinamo. A ieșit Rivaldinho, a intrat Bokila.
Min. 73: Nemec a încercat poarta cu un șut din alergare cu piciorul stâng, dar portarul gazdelor a fost la post.
Min. 71: cartonaș galben pentru Dudea (Dinamo).
Min. 65: schimbare la Sepsi. A ieșit P. Petre, a intrat Grecu.
Min. 59: Anton a mai ratat o ocazie pentru Dinamo, cap peste transversală.
Min. 56: schimbare la Sepsi. A ieșit Huiban, a intrat Astafei.
Min. 56: cartonaș galben pentru Dumbravă (Sepsi).
Min. 52: emoții pentru Dinamo. Romera i-a suflat mingea lui Hadnagy în momentul șutului, iar mingea s-a scurs puțin pe lângă poartă.
Min. 52: ocazie pentru Dinamo. Anton a tras peste poartă de la distanță.
Min. 46: schimbare la Dinamo. A ieșit Oliva, a intrat Dudea. Filip trece fundaș stânga, iar Dudea va juca la mijloc alături de Anton.
Pauză.
Min. 43: schimbare la Sepsi. A ieșit Cl. Herea, a intrat Nikolic.
Min. 37: Patrick Petre a speculat o nesincronizare în defensiva lui Dinamo și l-a pus la grea încercare pe Penedo. Șutul fostului dinamovist a șters bara.
Min. 36: Penedo a salvat Dinamo de la primirea unui gol. Portarul panamez a plonjat la picioarele lui Claudiu Herea, scăpat unu la unu, și a blocat mingea.
Min. 31: GOL DINAMO, 0-2. Nedelcearu a majorat scorul cu o reluare din fața porții, în urma unui corner. Fundașul dinamovist a arătat spre tribune un tricou cu Avram Iancu.
Min. 25: Sepsi a reclamat neacordarea unei lovituri de la 11 metri pentru un fault comis în careu de Romera asupra lui Claudiu Herea. Arbitrul Bârsan nu a văzut infracțiunea.
Min. 23: ocazie uriașă pentru Sepsi, ratată de Thiaw, care a reluat cu capul pe lângă poartă din centrarea lui P. Petre.
Min. 22: cartonaș galben pentru Katsikas (Dinamo).
Min. 17: Salomao l-a lobat pe portarul gazdelor, dar mingea a trecut pe lângă buturi.
Min. 15: cartonaș galben pentru Claudiu Herea (Sepsi).
Min. 8: GOL DINAMO, 0-1. Nemec a deschis scorul la capătul unui contraatac rapid. Șase pase au făcut dinamoviștii din momentul recuperării balonului în propriul careu și până la șutul atacantului slovac.
Min. 7: corner pentru Sepsi. Fără rezultat.
Min. 2: Steliano Filip a semnat prima ocazie pentru Dinamo.
Min. 1: a început meciul.
Echipele de start
Sepsi: Fejer – Burlacu, I. Ursu, Cr. Dima, Dumbravă – Thiaw, Petrovikj – Huiban, Cl. Herea, P. Petre – Hadnagy (cpt.). Antrenor: Eugen Neagoe.
Rezerve: Niczuly, Nikolic, R. Damian, Mitra, Astafei, Veress, Grecu
Sepsi Sfântu Gheorghe
Aşa cum era de aşteptat, Sepsi Sfântu Gheorghe nu a reuşit să evite înfrângerea în Gruia, fiind învinsă cu scorul de 2-0 de CFR Cluj. Liderul s-a impus prin golurile marcate de Billel Omrani (36) și Andrei Mureșan (77).
Deschiderea scorului a venit în urma unui gol controversat, nefiind clar dacă mingea trimisă de Billel Omrani a depășit sau nu linia porții cu toată circumferința. în tur, “feroviarii” s-au impus tot cu scorul de 2-0, la Braşov.
După 19 etape disputate, echipa antrenată de Eugen Neagoe se află pe locul 12 în clasament, având 12 puncte, însă a fost egalată de Gaz Metan Mediaș. Ambele formaţii au un golaveraj de -22 goluri. Covăsnenii nu au nicio victorie în ultimele 11 etape (3 egaluri şi 8 înfrângeri), astfel că încet-încet se îndreaptă spre Liga 2.
În ultimele 4 etape ei nu au reuşit să înscrie niciun gol, în timp ce apărarea este a doua cea mai slabă din campionat, primind 33 de goluri în 19 etape. Până acum, “secuii” au câştigat doar 3 meciuri, cu Juventus București (2-1, acasă), FC Viitorul (1-0, acasă) şi CSM Politehnica Iași (2-0, deplasare). În rest, au avut 3 rezultate de egalitate şi 13 înfrângeri.
Ultimul succes, cel de la Iaşi, a avut loc pe 28 august, astfel că jucătorii sunt cu moralul la pământ. Eugen Neagoe este un antrenor bun, dar nu a reuşit încă să câştige un meci, având un egal cu Gaz Metan Mediaș (0-0) şi o înfrângere cu CFR Cluj (0-2).
Acum va urma un meci greu cu Dinamo București, iar până la finalul anului “alb-roşii” vor mai juca cu CSM Politehnica Iași (tot acasă) şi FC Voluntari (deplasare). István Fülöp a primit în meciul cu CFR Cluj al 4-lea cartonaş galben din acest sezon şi va fi suspendat o etapă.
Mijlocaşul central a mai fost avertizat în partidele cu Concordia Chiajna, FCSB şi Astra Giurgiu. Închizătorul Sebastian Ghinga, care nu a jucat în ultimele 4 etape din cauza unei accidentări, a revenit la antrenamente, dar probabil nu va fi folosit, mai ales că şi gazonul va fi îngheţat.
Echipa probabilă
Niczuly
Burlacu, Ursu, C. Dima (Damian), Grecu
Petrovikj, Thiaw
P. Petre, Cl. Herea, Astafei
Nikolić
Antrenor: Eugen Neagoe
Dinamo Bucureşti
Dinamo Bucureşti a învins-o, pe teren propriu, cu scorul de 2-1, pe CSM Politehnica Iaşi, într-un meci din etapa a 19-a a Ligii 1, în care de la oaspeţi au fost eliminaţi doi jucători. Golurile lui Dinamo au fost marcate de Steliano Filip (8) şi Paul Anton (52 penalty), în timp ce pentru CSM Poli Iaşi a marcat Platini (41).
Astfel, dinamoviştii şi-au luat revanşa pentru înfrângerea dramatică din tur, când au pierdut, tot cu 2-1, în prelungiri. Jucătorii au un moral mai bun, pentru că după înfrângerea din “Groapă” cu CFR Cluj (0-2), a urmat victoria cu CSM Politehnica Iaşi (2-1) şi o calificare, obţinută cu mari emoţii în sferturile de finală ale Cupei României, 3-1 după executarea loviturilor de departajare cu Universitatea Cluj, pe “Cluj Arena”.
După 19 etape disputate, Dinamo se află pe un loc de play-out, pe 7, însă are ocazia de a se apropia la un singur punct de locul 6, în cazul în care ar câştiga la Braşov cu Sepsi OSK. În acest an ei vor mai juca cu FC Voluntari (acasă) şi ACS Poli Timișoara (deplasare). În acest sezon, “câinii roşii” au pierdut 8 meciuri în cele 19 etape disputate, astfel că au mari emoţii ca să prindă un loc de play-off.
Ei au avut noroc că FC Viitorul a pierdut la Craiova şi aşa, au acum şansa de a se apropia de locul 6. În plus, poate şi Astra Giurgiu se va încurca la Iaşi, astfel că Dinamo nu are voie să rateze cele 3 puncte din întâlnirea cu Sepsi.
Oaspeţii au probleme de lot pentru meciul de la Braşov, May Mahlangu, Maximiliano Oliva, Valentin Costache, Jeremy Bokila și Adam Nemec, fiind accidentaţi sau incerţi. Filipe Nascimento a revenit la antrenamente după o accidentare și este apt sută la sută pentru partida de luni seară.
Echipa probabilă
Penedo
Romera, Nedelcearu, Katsikas, C. Nica
P. Anton, St. Filip
Hanca, Filipe Nascimento, Salomão
Rivaldinho
Antrenor: Vasile Miriuță
Meciurile all-time din Liga 1:
21.08.2017: Dinamo București – Sepsi Sfântu Gheorghe 1 – 0 (Etapa 7)
Au marcat: Sergiu Hanca (68 penalty)
SURSA: sport24h.ro
Citește și: O nouă provocare a devenit virală pe Internet. Tu poți să o faci? | VIDEO
La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!