Gaz Metan – Sepsi 1-1
Gaz Metan și Sepsi Sfântu Gheorghe au terminat nedecis, scor 1-1, partida disputată, joi, la Mediaș, în etapa a 12-a din play-out-ul din Liga 1. Un rezultat care face ca trupa din Mediaș să tremure în continuare pentru locul ei în primul eșalon, ultimele două etape fiind decisive pentru stabilirea celei de-a doua echipe care va retrograda, precum și a formației care va disputa barajul de promovare/retrogradare cu Chindia Târgoviște, ocupanta locului 3 din Liga a 2-a.
Gaz Metan Mediaș: Pleşca – Creţu, Sîrghi, M. Constantin, Buşu – Chamed (46 Romero), Cristea, Rosado – Olaru (68 Tîrcoveanu), Fernandes, Caiado.
Sepsi Sf. Gheorghe: Niczuly – Dalmau, Ursu, Ghinga, Sato – Petrovikj, Gorrin (63 Ross) – Tandia, Fulop, Hamed (77 Dima) – Simonovski (82 Oliveira)
Final de meci
Min. 73: Sato este eliminat de pe teren, după ce a primit al doilea cartonaș galben
Min. 64: Balonul reluat de Rondon a fost deturnat în corner de Niczuly. Sîrghi a reluat puțin peste, după lovitura de colț
Min. 50: Pleșca a scos mingea șutată de I. Fulop din lovitură liberă
A început repriza secundă
Pauză
Min. 25: I. Fulop a restabilit egalitatea cu o reluare din fața porții
Min. 6: L. Cristea a deschis scorul cu o lovitură de cap din 6 metri
A început meciul
Sepsi Sfântu Gheorghe s-a liniștit. După eșecul celor de la Voluntari cu Dinamo, covăsnenii sunt siguri și de al doilea an în prima ligă.
Medieșenii pot obține și ei punctele care să le asigure, în proporție de 80 la sută, salvarea.
Un duel foarte interesant va fi şi cel de la Mediaş, acolo unde se vor întâlni două echipe care au avut evoluţii tot mai bune în 2018, asta după ce în iarnă au fost foarte active pe piaţa transferurilor.
O singură înfrângere au suferit sibienii în ultimele șase jocuri disputate pe teren propriu, 2-3 cu Dinamo, în rest au trei victorii şi două rezultate de egalitate.
Covăsnenii sunt neînvinşi în cele cinci jocuri disputate în play-out din postura de vizitatori, palmaresul acestora cuprinzând două victorii (2-0 cu Juventus, 2-1 cu FC Voluntari) şi trei remize.
Liga 1, play-out, etapa 12. Gaz Metan – Sepsi Sfântu Gheorghe. Neagoe îl conduce pe Pustai
Gaz Metan şi Sepsi OSK s-au mai întâlnit pe prima scenă doar în acest sezon, de trei ori, fiecare reuşind câte o victorie, în timp ce un joc s-a terminat la egalitate.
– Primul meci a a vut loc pe 10 august 2017, atunci când gruparea din Mediaş s-a impus acasă cu 2-1, marcatori Alexandru Curtean, Laurenţiu Manole, respectiv Attila Hadnagy.
-În returul sezonului regulat, pe 18 noiembrie 2017, cele două au terminat fără gol meciul disputat pe arena „Tineretului” din Braşov. A fost jocul de debut al lui Eugen Neagoe pe banca covăsnenilor.
– Cea mai recentă confruntare directă: 14 aprilie 2018, Sepsi OSK – Gaz Metan 2-1. Sibienii au marcat primii prin cel mai bun jucător al acestora din 2018, Mario Rondon (minutul 30). Covăsnenii au revenit pe tabelă prin Hadnagy (minutul 69), introdus pe teren în partea secundă, şi prin Marko Simonovski, macedoneanul punctând în prelungiri pentru primul succes bifat de Sepsi în Liga 1 pe arena din Sf. Gheorghe.
Cristian Pustai vs Eugen Neagoe în Liga 1: 6 jocuri – două victorii Pustai – 3 victorii Neagoe – o remiză.
Mediile de vârstă ale celor două loturi: Gaz Metan – 27 ani şi două luni; Sepsi OSK – 26 ani.
- GALERIE FOTO/ Cum arătau Andreea Marin, Andreea Esca și Mihaela Rădulescu, în anii 2000. Imagini de colecție de la petrecerile revistei VIVA!
- Un bărbat și-a ucis soția în Timișoara. Tânărul a vrut să se sinucidă, intrând cu mașina într-un stâlp