De ce există mereu suspiciuni la jocurile dintre Viitorul și Steaua? Între cele două formații există un parteneriat. Nașul Hagi și finul Becali se ajută reciproc, la mijloc fiind transferurile de jucători. Steaua primește puncte, iar Viitorul primește bani, de pe urma cedării jucătorilor ajunși la gruparea campioană. Astfel, toată lumea iese în câștig, Steaua urmând să încaseze sume importante de pe urma participării în cupele europene, acolo poate că nu ar fi ajuns, dacă nu ar fi sprijinită și de prestațiile deloc incomode ale Viitorului.

Steaua a fost renegată deunăzi de unul dintre fanii ei de forță, solistul Dan Bittman, care a declarat la Digi că meciul Steaua – Astra e fost blat și nu se mai duce la fotbal, după ce prietenii i-au spus că rezultatele sunt dinainte cunoscute. ”N-am mai fost la fotbal, de la un meci al lui ACS Berceni”, a spus starul muzicii românești. Cu buletin de Ilfov, Bitmann a promis că va merge la meciurile echipei FC Voluntari.

Bitmann a dat de înțeles că și meciul de la Ovidiu este unul cu rezultat cunoscut. Intrată pe mâna patronului, care a devenit și antrenor, Viitorul este o creație după chipul și asemănarea ”Regelui”. Cel mai mare fotbalist român s-a plâns că a fost nevoit să treacă pe bancă, după ce a fost refuzat de toți tehnicienii pe care i-a dorit: ”Am ajuns să stau pe bancă în momentul în care antrenorii pe care i-am ofertat m-au refuzat și nu mai aveam pe cine să pun”.

 

Personaj dificil, cu care se comunică și se colaborează greu, Hagi a fost refuzat inclusiv de colegii din Generația de Aur, dezvăluie surse SportNews. Unul dintre aceștia a fost fostul portar Bogdan Stelea. După ce a stat câteva etape la echipă, Stelea a decis să rupă contractul. S-a dus în biroul lui Hagi și i-a transmis:

”Gică, renunț, fiindcă nu vreau să ne certăm și să stricăm prietenia!”. Oficial, ”Arnold” a refuzat să comenteze motivele despărțirii, dar colaborarea anevoioasă avută cu Hagi, un personaj care tensionează atmosfera în jur tocmai fiindcă pune presiune pe toți, a stat la baza plecării lui Stelea.

Apoi, Hagi l-a dorit pe Gâlcă la conducerea tehnică a Viitorului. Și ”Costelinho” l-a refuzat, alegând Steaua, la acel moment (vara anului 2014).

 

 

 
 

Urmărește-ne pe Google News