”Vom încerca în aceste meciuri rămase să mai luăm puncte, băieţii sunt extraordinari, se pregătesc bine în aceste condiţii. Sunt jucători neplătiţi de 4-5 luni, unii nu au reuşit să strângă bani de-a lungul carierei, mulţi dintre ei au o situaţie foarte grea. Cu toate astea, vin la antrenamente, se pregătesc cât pot de bine şi încercăm să jucăm cât mai bine. Sunt câţiva jucători tineri care nu ştiu din ce trăiesc, probabil din ce le trimit părinţii, sunt jucători care nu au trei mese pe zi. Din păcate, ăsta este sistemul la noi în ţară, îşi permit să te plătească când vor sau să nu te plătească. În liga a treia din Germania, la o echipă de pe ultimul loc, jucătorii sunt cu salariile la zi, asta este diferenţa dintre fotbalul modern şi sclavagismul din România. Ne cerem scuze suporterilor, sunt extraordinari, au venit într-un număr atât de mare, ne-au încurajat şi după meci, nu mi-a venit să cred, la 4-0, toţi suporterii ne încurajau să ţinem capul sus. În continuare vom lupta pentru ei” – Dan Bucșă, mijlocaș, Petrolul

VIDEO, AICI și AICI.

Echipele:
Petrolul: Cobrea – Al. David (58 Mareș), Mișelăricu, Benga, Beța – Gavrilă, Bucșa, Ziani (85 Guerriero), Astafei – Zoubir – Paolucci (61 Markos). Rezerve: I. Popescu, Pacar, R. Alecsandru, S. Petre.
FC Botoșani:
Pleșca – Dimitrov (49 Patache), Ngadeu, Miron, Mușat – Cucu (87 Casado), Bordeianu – Fulop, Cabrera, Ivanovic – Matulevicius (65 Hadnagy).
Rezerve: Iliev, Ichim, Carralero, Hadnagy, Bujor.

FINAL DE MECI.

Min. 90: sevit de Astafei, Markos l-a lobat pe Pleșca, dar balonul s-a dus peste poartă.

Min. 78: Zoubir a driblat patru jucători, a combinat cu Astafei, dar a fost blocat în momentul șutului.

Min. 76: Fulop a tras în diagonală, milimetric pe lângă poartă.

Min. 70: Ngadeu a reluat cu capul din apropiere, pe lângă poartă.

Min. 48: 0-4: Cabrera a tras de 22 de metri, balonul a fost deviat peste Cobrea!

A început partea a doua. Botoșaniul a avut trei șuturi pe poartă și trei goluri în primul act.

PAUZĂ.

Min. 38, 0-3: Benga a pierdut prostește balonul, Ivanovici scapă pe dreapta și marchează pe lângă Cobrea.
Min. 33: Astafei centrează de pe stânga, dar Paolucci, blocat bine de Miron, nu poate ajunge.
Min. 37, 0-2: centrare de pe dreapta Ivanovici, Fulop sare peste David și marchează cu capul.
Min. 25, 0-1: după un corner, Gavrilă a respins modest, balonul a ajuns la argentinianul Cabrera, care a trimis de la 16 metri, imparabil pentru Cobrea.
Min. 20: Zoubir l-a găsit pe Paolucci liber în suprafața de pedeapsă, dar șutul din prima trimis de italian a fost respins incredibil de fundașul Miron. Balonul a ricoșat în alt fundaș, dar s-a dus peste transversală.
Min. 18: a înscris Paolucci, dar golul nu este validat, pentru că se fluierase ofsaid la Zoubir.

A început meciul

–––

Echipele probabile

Petrolul: Cobrea – David, Mișelăricu, Benga, Beța – Bucșa – Gavrilă, Zoubir, Ziani, Astafei – Paolucci
Antrenor: Ionel Gane

FC Botoșani: Iliev – Dimitrov, Ngadeu, A. Miron, Mușat – Cucu, Cabrera, Casado – Fulop, Ivanovici, Hadnagy. Antenor: Leo Grozavu

”Întâlnim FC Botoșani, o echipă ce vine după o înfrângere estul de grea suferită la CFR Cluj, au schimbat antrenorul acum două etape, sigur, nu trec printr-o perioadă bună, și ei aflându-se în zona retrogradării.Cu siguranță va fi un meci greu, dar asta, nu schimbă cu nimic dorința noastră de a câştiga acest meci, jucăm pe Ilie Oană, am crescut de la meci la meci, și sper să luam cele teri puncte, care, vor face să micșorăm distanța față de celelalte contracandidate.” a spus Jerry Gane, antrenorul Petrolului.

”Ne așteaptă o partidă dificilă, Petrolul este într-o revenire de formă, a obținut rezultate pozitive în ultimele partide și jocul le-a dat încredere. Asta nu înseamnă că mergem cu teamă, sper să nu fie așa. Am discutat cu jucătorii în zilele următoare meciului de la Cluj despre ce nu trebuie să facem, despre cum să ne comportăm și sper că ei au înțeles” , a declarat Leo Grozavu, antrenorul echipei FC Botoșani

 
 

Urmărește-ne pe Google News