VIDEO, AICI și AICI.

CSU Craiova: Vlad – Dimitrov, Screciu, Dumitraș, Bucurică (21 Bârzan) – R. Petre, Zlatinski, Gustavo (78 Măzărache) – Jazvici, Popescu (46 A. Ivan), Bancu.
Viitorul: Râmniceanu – Benzar, Țâru, Boli, Cr. Ganea (73 Mladen) – Vână (61 V. Morar), Roșu, Casap – Chițu, Țucudean, Fl. Coman (68 A. Ciobanu).

”Acest meci este o glumă”, a comentat fcsb-istul Moke, pe contul personal de Instagram, în limba franceză. ”Eram sigur că vom fi acuzați de lucruri necurate, am auzit lucruri urâte și din tribună, dar noi am luptat corect”, s-a apărat portarul Andrei Vlad. Florinel Coman, răcit, a întrebat retoric: ”Nu s-a văzut ce luptă a fost pe teren”.

”La celelalte meciuri nu vă uitați? La victorie, e blat, egal e blat, victorie e blat! Nu ne mai certați atât! Suntem obișnuiți cu aceste lucruri, ba ne și întăresc!” – Romario Benzar.

”Am avut reprezentanți ai unor cluburi din Cehia, Spania, Italia, Turcia, toți au zis că au văzut un meci curat. A te umili și a ne cere nouă să jucăm corect mi se pare cel puțin deplasat. Nu ne e frică de mesajele de amenințare care ni se transmit. Ne ducem să jucăm la FCSB! N-am jucat pentru nimeni, nu jucăm pentru nimeni și nu o vom face niciodată. Jucăm doar pentru culorile alb-albastre și pentru suporterii noștri. Îi înțeleg pe cei de la FCSB. Când nu reușești să câștigi meciurile de acasă, când pierzi în ultimele secunde cu Dinamo, după ce ai cheltuit 9 milioane de euro pe transferuri, e normal să te superi. Bagi 9 milioane de euro în echipă și cel mai probabil termini pe locul 3 în campionat, e ceva și asta. Când se întâmplă aceste lucruri, îți pierzi controlul. Chiar și când ești un expert în Facebook îți pierzi controlul și bați câmpii” – Marcel Popescu, președinte CSU Craiova.

Hagi răspunde acuzațiilor: ”Fiecare e liber să spună ce dorește. Noi am avut medie de vârstă mai mică”

”Nu intru în dispută cu cei ce acuză! Fiecare e liber să spună ce dorește. Ce tânără e Craiova, că noi am avut medie de vârstă azi de 21,4 ani (n.r. de fapt, a fost de 23 de ani!), mai mică decât a lor. În plus, și Viitorul a avut patru titulari lipsă! E presiune, am ratat mult, dar suntem mândri și fericiți de tot ce facem! Nu suntem campioni, mai avem un meci greu acasă, cu CFR-ul”, a reacționat Gică Hagi.

Gigi Mulțescu: ”Sper deosebire de suporteri, eu nu m-am bucurat la golul Viitorului! Am vrut să protejez jucători pentru returul semifinalei de Cupa României. Nu cred că ne poate reproșa cineva ceva, ne-am bătut cum am putut. Am ratat de un an, nu e ceva nou sub soare”.

Meci dominat de Viitorul până la golul lui Coman. Gazdele de la Pitești au echilibrat jocul în actul doi, dar n-au putut să înscrie. Trupa lui Gică Hagi e la 90 de minute de titlul de campioană.

Final de meci.

Min. 85: gol anulat lui Jazvici, corect, pentru ofsaid.

Oltenii au echilibrat jocul și controlează finalul de meci.

20 de minute până la finalul meciului de la Pitești.

Min. 65: Bancu, bine deschis în adâncime cu o pasă a lui Ivan, a ajuns față în față cu Rîmniceanu, a șutat, dar portarul a respins cu piciorul.

0-1, min. 51: Florinel COMAN a marcat golul fericirii lui Hagi.

Min. 48: Țucudean a preluat pe piept, a intrat în careu, după care a reluat la colțul lung, dar Vlad  a respins incredibil.

Pauză. Dominare clare a echipei lui Hagi, dar secetă pe tabelă.

Min. 37: Benzar a șutat în plasa laterală.

Min. 31: Țucudean a reluat din prima, cu stângul, după o pasă a lui Coman, dar mingea l-a lovit direct în față pe Dumitraș, care a căzut năuc, pe gazon. Cei de la Viitorul au cerut penalty, dar Hațegan a lăsat jocul să continue și a procedat corect.

Min. 11: Ganea a șutat cu efect, dar Andrei Vlad, 18 ani, debutant, a respins în lateral.

Min. 9: Țucudean a reluat cu capul, din careu, Vlad a reținut.

A început meciul.

FC Viitorul se află în fața unei performanțe de neimaginat la începutul sezonului, obținerea titlului de campioană.

Pentru asta trupa lui Gică Hagi are nevoie duminică de victorie în întâlnirea cu CSU Craiova

CS Universitatea Craiova

Gheorghe Mulțescu
“Cu Viitorul este unul dintre cele trei meciuri pe care trebuie să le gestionăm foarte bine. După Viitorul vine unul foarte important pentru noi și mai ales pentru suporteri, cu Steaua, iar jocul vital, ca să-i spun așa, este cel din returul din semifinalele Cupei României, pe care vrem să-l câștigăm.

Am făcut o strategie cu conducerea, astfel încât să gestionăm cele trei meciuri cu rezultate bune. Din punct de vedere al absenților cu Viitorul, ar fi vorba de Băluță, care are o accidentare ușoară și va reveni în câteva zile, și Barthe, care nu e în regulă acum. Nu face antrenament, face doar tratament. Kelić a intrat, este apt, însă a pierdut o săptămână de pregătire și va fi pe bancă. E posibil să vedem și debutul lui Vlad în poartă.

O să avem doi absenți la meciul de Cupă, din retur, pentru că vorbeam de un pachet de meciuri mai devreme, e vorba de Briceag și de Bancu. În ideea asta în acest joc căutăm să montăm doi fotbaliști care vor juca pe banda stângă. Ar fi acolo Bucurică, dar se pregătesc cu noi de ceva vreme și cei mai buni juniori din club, am apelat și la serviciile lor în ultima perioadă și o să vedem dacă va fi nevoie și în meciul acesta”.

Echipa probabilă: A. Vlad – Dimitrov, Dumitraş, Kelić, Briceag – Screciu, Zlatinski, Gustavo – Jazvić, A. Ivan, Bancu

Rezerve: Mingote, B. Bucurică, R. Petre, R. Bârzan, Fajić, Al. Popescu, Măzărache

Antrenor: Gheorghe Mulţescu

FC Viitorul

Gheorghe Hagi
“Important este ce face Viitorul? Cum să câştige campionatul? Cine e Viitorul să câştige campionatul? Ce, are vreo şansă? N-are nicio şansă. Deja titlul e făcut, e câştigat. Noi mergem să participăm acum la Piteşti, sau ştiu ştiu mai ce… Este o luptă, dar nu prea… şi nu vreau să intru în ea. Nu ei aveau relaţia împreună, Astra cu Steaua? Eu aşa am văzut la televizor.

Nu cu mine, eu eram la mijloc, eu nu am avut nicio relaţie cu Astra, dar două săptămâni sau o lună, ei împreună au făcut totul, au vorbit între ei, şi-au pus, ba e antrenor, ba nu e antrenor, ba îşi pun jucătorii… Şi s-au supărat că am câştigat noi. Păi ce să facem, să ne dăm la o parte? Să ne zică atunci, să ne dăm la o parte. Ce, Steaua n-a câştigat şi ea cu Astra? Am zis eu ceva? Şi Dinamo i-a bătut. Am zis ceva? Trebuie să vorbim de fotbal, nu de scenarii”.

Echipa probabilă: Râmniceanu – Benzar, Ţâru, K. Boli, Cr. Ganea – N. Roșu, D. Dumitrescu, Casap – Purece, A. Chițu, Fl. Coman

Rezerve: Buzbuchi, Mladen, A. Ciobanu, G. Iancu, Morar, Vână, Ţucudean

Manager tehnic: Gheorghe Hagi

CSU Craiova – Viitorul. Meciurile all-time din Liga 1:

08.08.2014: CS Universitatea Craiova – FC Viitorul 2 – 2 (Etapa 3)
Au marcat: 0-1 Bogdan Mitrea (20p), 1-1 Costin Curelea (23), 2-1 Costin Curelea (32), 2-2 Bogdan Mitrea (79)

08.03.2015: FC Viitorul – CS Universitatea Craiova 1 – 1 (Etapa 20)
Au marcat: 1-0 Alexandru Mitriţă (1), 1-1 Nuno Rocha (24)

12.08.2015: CS Universitatea Craiova – FC Viitorul 1 – 2 (Etapa 6)
Au marcat: 0-1 Florin Tănase (11 penalty), 0-2 Adnan Aganović (42), 1-2 Bogdan Vătăjelu (84 penalty)

28.11.2015: FC Viitorul – CS Universitatea Craiova 4 – 0 (Etapa 19)
Au marcat: 1-0 Bănel Nicoliţă (11), 2-0 Florin Tănase (32), 3-0 Adnan Aganović (68), 4-0 Florin Tănase (76)

28.08.2016: CS Universitatea Craiova – FC Viitorul 2 – 1 (Etapa 6)
Au marcat: 1-0 Nicușor Bancu (46), 2-0 Simon Măzărache (58), 2-1 Carlo Casap (61)

03.12.2016: FC Viitorul – CS Universitatea Craiova 2 – 0 (Etapa 19)
Au marcat: 1-0 Aurelian Chițu (5), 2-0 Robert Hodorogea (36)

06.04.2017: FC Viitorul – CS Universitatea Craiova 0 – 1 (Etapa 4, play-off)
A marcat: 0-1 Alexandru Mateiu (90+2)

Sursa: sport24h.ro

 
 

Urmărește-ne pe Google News