Final de meci

Min. 90+3: Odibe e eliminat.
Min. 90: Milevski îi fură mingea lui Miron, îl depăşeşte pe portarul Iliev, dar intră în unghi şi nu nimereşte decât bara. 

Min. 77: Purece centrează perfect, Milevski preia în careu, dar e greoi şi nu îl poate învinge pe Iliev. 

Min. 75: Dimitrov primeşte galben, pentru un fault făcut asupra lui Bucurică, fază la care gazdele cer eliminare.

Min. 46, 1-1: Dimitrov centrează și Mușat reușește să egaleze cu o lovitură de cap din careu. Reuşita a venit după 13 pase consecutive, la 35 de secunde de la reluarea meciului. 

Minutul 45: Pauză. 

Minutul 28: GOOOL CONCORDIA: Marius Pena a ”înţepat” mingea din careu, după o pasă primită de la Milevski. 

Minutul 24: Milevski a fost împiedicat în ultimul moment de Miron. Ucraineanul ar fi rămas singur, dacă nu intervenea Miron.

Min. 6: Miron e la un pas de autogol, dar mingea trimisă de el spre propria poartă e respinsă de Iliev de lângă bară, în corner.

La intrarea pe teren, jucătorii au desfăşurat un banner în amintirea lui Patrick Ekeng, după care s-a ţinut şi un minut de reculegere.

Minutul 1: Meciul a început.

CONCORDIA: Bălgrădean – Feussi, Tincu, Odibe, Niasse, Bucurică – Giurgiu (69 Purece), Obodo, M. Cristescu (85 N. Roșu) – M. Pena, Milevski. Antrenor: Adrian Falub. Rezerve: Matache – C. Garcia, Serediuc, Buleică, Zerbo.

FC BOTOȘANI: Iliev – Dimitrov, Miron, Plămadă, Mușat – Ichim, Vașvari (85 Cucu) – Bordeianu, Fulop (59 Carreloro), Cabrera – Matulevicius (90 Roman). Antrenor: Leo Grozavu. Rezerve: Pleșca – Ivanovici, Cucu, Patache, Hadnagy.

Arbitri: I. Kovacs – D. Iliescu, S. Stoianov 

–-

Concordia – FC Botoșani este un meci foarte important în lupta pentru salvarea de la retrogradare. Ambele echipe vor să evite locul de baraj, pe care se află acum FC Voluntari. Paradoxal, cu o victorie la Chiajna moldovenii se gândesc și la Europa League! În tur, FC Botoșani – Concordia 0-3. 

Concordia Chiajna (locul 5, locul 5, 24 de puncte)

CS Concordia Chiajna a decis ca în ultimele partide din play-out-ul acestui sezon, spectatorii să aibă acces gratuit. Pentru fiecare meci pe care echipa ilfoveană îl va juca pe teren propriu, respectiv cu FC Botoșani, CFR Cluj și FC Voluntari, se vor tipări tichete de acces cu preț zero. Spectatorii sunt rugați să intre în posesia biletelor, pe care le pot achiziționa de la casele de bilete ale stadionului.

FC Botoșani (locul 4, 27 de puncte)

Leo Grozavu

”Dor de revanşă există pentru toată lumea. Este o partidă de campionat foarte importantă. Ne dorim să continuăm seria rezultatelor bune, suntem într-un moment bun, băieţii sunt într-un moment bun după ultimele rezultate şi ne dorim să scoatem cât mai mult de la fiecare joc. Nu ştiu dacă e un meci de şase puncte. E un joc important, ca toate celelalte. În acest play-out fiecare partidă este importantă. Este un joc de trei puncte. Eu sper să facem o partidă bună şi un rezultat bun pentru a păstra o distanţă oarecum liniştitoare”.

Petre Ivanovici, atacant

”Mergem la Chiajna încrezători că putem obţine un rezultat pozitiv. Este un meci important pentru că ei se luptă cu noi pentru evitarea retrogradării. Cu o victorie în acest meci ne-am îndeplini obiectivul. Putem spune că este un meci de şase puncte pentru că o victorie ne îndepărtează definitiv de acea zonă a clasamentului. Pentru noi o nouă participare în Europa League ar însemna foarte mult. Noi însă în momentul de faţă ne luptăm să rămânem în prima ligă. Pe urmă, desigur, vom vedea dacă putem atinge şi acest obiectiv, să jucăm pentru a doua oară în Europa League”.  

Arbitru: Kovacs Istvan (Carei – Satu Mare)

Asistenți: Iliescu Dragoş Mihai (Craiova), Stoianov Sebastian (Constanţa).

Adiționali: Comănescu Adrian (Ramnicu Valcea), Cojocaru Adrian Viorel (Galaţi).

Rezervă: Mitruţi Daniel (Craiova).

Observatori: Popa Ionel (Paşcani), Marin Petrache (Săbăreni)

 
 

Urmărește-ne pe Google News