Steaua, liderul din Liga 1, primeşte duminică, 2 octombrie, vizita lui CSU Craiova, ocupanta locului 2. Laurenţiu Reghecampf, antrenorul roş-albaştrilor, şi Gheorghe Mulţescu, antrenorul oltenilor, au prefaţat derby-ul care se va disputa pe Arena Naţională din Bucureşti.
„Nu mă interesează decât echipa care e pe primul loc, nu mă interesează altceva. Sunt foarte multe declaraţii îndrăzneţe, dar trebuie să existe puţin respect mai ales de la jucători care nu au nici măcar un sezon în prima ligă. Dar asta e situaţia, jucătorii din Oltenia sunt foarte înflăcăraţi, se sting la fel de repede…”, a declarat Laurenţiu Reghecampf.
„Trebuie să ne obişnuim să respectam adversarul. Le doresc să rămână în continuare pe locul 2, până la sfârşit, să lupte pentru orice trofeu, numai aşa putem creşte nivelul campionatului. Mâine jucăm acasă, ne dorim să câştigăm meciul. Dacă nu vom putea câştiga, atunci va fi bun şi un punct. Chiar dacă o să fie mulţi fani olteni, dupa 15-20 de minute sper să-i reducem la tăcere”, a continuat antrenorul Stelei.
Reghecampf neagă interesul pentru fotbaliştii Craiovei
În privinţa interesului faţă de anumiţi fotbalişti de la CSU Craiova, tehnicianul vicecampioanei României a pretinde că „nu ne interesează niciun jucător de la Craiova. Nu sunt răutăcios, eu îi respect, le respect numele şi ce încearcă să facă acolo. S-au investit foarte mulţi bani, se fac lucruri frumoase. Trebuie să ne respectăm între noi. Ar fi bine să rămânem la alt nivel înaintea meciului, nu să facem declaraţii îndrăzneţe”.
Gheorghe Mulţescu, antrenorul lui CSU Craiova, consideră că duelul cu Steaua „este un meci special. Suntem echipa care se bate la podium! Pregătirile își urmează cursul normal, dar cu mai multă atenție. Vrem să luăm acest examen dificil pe care-l avem duminică, fapt care se traduce prin punct sau puncte. Avem ceva probleme de lot, dar cei care intră pe teren trebuie să fie concentrați la miza meciului, să fie performanți la ora jocului. Am căutat să-i motivez pe băieți prin discuții, nu cu discursuri. Toți știu că e nevoie de sacrificiu, de disciplină de joc pentru a învinge. Ne dorim să câștigăm ca urmare a unui joc bun. Vom păstra tenta ofensivă, dar și echilibrul. Mă bazez pe muncă, disciplină, realism, nu pe ajutor divin”.
Mulţescu se bazează pe sprijinul suporterilor
„Suporterii Universității pot face diferența. Adică prezența lor poate compensa experiența adversarului și echilibra astfel balanța de forțe din teren. Ați observat că pe teren propriu suntem invincibili, și acest lucru se datorează în mare măsură suporterilor noștri. E adevărat că în proporție de 90% jocul se tranșează pe teren, dar acel 10% pe care-l dă tribuna poate fi de multe ori decisiv. Faptul că se anunță un număr mare de fani reprezintă o apreciere a jocului constant bun și spectaculos al echipei. Universitatea are cei mai fierbinți și mai cunoscători suporteri din țară”, a continuat tehnicianul oltenilor.
„Faptul că Steaua joacă din trei în trei zile implică plusuri și minusuri. Au un ritm bun de joc, au întâlnit adversari puternici, ceea ce le aduce un plus de experiență. Noi ar trebui să fim mai proaspeți la ora jocului. Dar având în vedere metodele moderne de refacere, nu cred că se vor simți mari diferențe între cele două echipe”, a încheiat Gheorghe Mulţescu.