Piteșteanul Adrian Mutu (37 de ani) a fost prezentat oficial miercuri la vicecampioana ASA Târgu Mureş, alături de o altă achitiţie, arădeanul George Ţucudean (24 de ani). ”Briliantul” va purta tricoul cu numărul 10 la noua sa echipă şi afirmă că încă nu se află la potenţial maxim din punct de vedere fizic. Asta nu l-a împiedicat să se ia, la conferința de presă de astăzi, de dinamovistul Andrei Marc, după ce, cu o zi înainte, îl ”tamponase” pe fostul stelist Giedrius Arlauskis.

„Mă bucur că sunt la ASA, cred că a fost un cantonament bun. E o perioadă în care nu putem să ne exprimăm la nivelul cel mai ridicat, din cauza încărcăturii de la antrenamente, dar cel mai important e să fim gata pentru începerea campionatului. Am venit după o lună de pauză, atunci când am terminat, după terminarea sezonului în India. Nu sunt în momentul ăsta sută la sută, nu ştiu dacă sunt capabil să duc un meci 90 de minute, dar asta e treaba antrenorului”, a declarat Adrian Mutu, în cadrul unei conferinţe de presă.

Referitor la preluarea numărului 10 de la colegul său Claudiu Voiculeţ, Adrian Mutu a afirmat: ”A fost alegerea lui, aşa cum am spus şi pe pagina mea de Facebook, contrar celor spuse că ne-am şi certat. Încă de când am ajuns i-am zis că e alegerea lui, depinde de el şi dacă va decide să nu mi-l dea, o să respect decizia, pentru că nu am venit aici să iau numărul cuiva. Ştiu ce înseamnă numărul unui jucător, e vorba de ceva care îi aparţine, dar mă bucur că a luat deciza asta şi îi mulţumesc pe această cale”.

Întrebat dacă regretă că nu a ajuns la Pandurii, după ce a negociat în această iarnă cu gruparea gorjeană, atacantul a replicat: ”Nu îmi pare rău, cred că ASA-ul are cele mai bune achiziţii până acum. Dacă luăm o statistică, în afară de mine şi Ţucudean…am mare încredere în el, nu-l mai văzusem până acum decât la televizor. E un atacant de Italia, e un atacant care până acum nu s-a exprimat la nivelul la care poate şi îmi doresc foarte mult pentru el să dea sută la sută aici şi să ajungă la naţionala, pentru că avem nevoie de atacanţi de genul lui”.

Mesaj pentru Iordănescu

Despre titlul de campioană cu ASA și prezența la Euro 2016
”Vreau să mă pregătesc bine să ajut ASA să intre în play-off, să se bată la campionat. Nu-mi pare rău că nu am ajuns la Pandurii. Cred că ASA prezintă cele mai bune achiziții până acum. Mai bune decât toate. Eu așa cred, dacă luăm statisticile.

Ar fi ceva extraordinar. Exact ceea ce-mi doresc, să scot maximum din fiecare experiență. Adică să câștig campionatul și să ajung la Euro 2016, să-mi închei cariera la națională așa cum cred eu că merit. Fac totul pentru asta.

Nu golurile sunt importante, ci forma fizică pe care o voi avea. Am fost la două Campionate Europene și este un nivel foarte ridicat, cu un ritm de joc mult mai ridicat decât în Liga 1. Goluri nu am de demonstrat nimănui, inclusiv domnului Iordănescu. Știe câte goluri pot să dau, fiindcă am o grămadă de goluri în cariera mea. Ceea ce trebuie să-i arăt este că am o formă fizică bună, care să-mi permită să joc la un Campionat European”.

Vrea să-l depășească pe Hagi

Mai visezi să-l întreci pe Hagi în topul marcatorilor la echipa națională?
”Eu sunt în topul marcatorilor pe primul loc cu Hagi. Mă bucură și mă onorează acest lucru. Bineînțeles că mi-aș dori să fiu singur pe primul loc. Nu am de ce să ascund acest lucru. Asta nu înseamnă că am ceva cu nașul meu, Hagi. Din contră, faptul că am ajuns să concurez cu el la goluri pentru mine este o onoare și mă face să îmi dau seama ce parcurs am avut în fotbalul românesc”.

Mutu și Hagi împart, cu 35 de goluri marcate, prima poziție a topului all-time al golgheterilor echipei naționale.

Favorită la titul?
”ASA, Steaua, Astra. Poate Steaua și Astra au ceva înaintea noastră. Steaua este echipă de tradiție, a făcut achiziții multe, are un antrenor care cunoaște bine echipa și jucătorii. A și câștigat cu ei. Sper ca ASA să facă ceva în plus față de anul trecut, când a pierdut campionatul în ultima etapă.

Ai rezolvat problemele cu kilogramele în plus?
”Da. Am stat un an, în care am pus câteva kilograme pe mine. Am slăbit, iar corpul trebuie să se adapteze la greutatea actuală. Voi apt sută la sută câte de curând”.

Despre mesajul transmis lui Arlauskis
”Atât el, cât și Cernauskas și Marc, jucători care vorbesc și n-au realizat, practic, aproape nimic în fotbal. Mă deranjează că între noi, fotbaliștii, ar trebui să existe o diplomație, un respect mutual. Îmi pare rău că trebuie să spun eu asta. Cei tineri ar trebui să învețe, să-i urecheze antrenorii lor”.

Te-a urecheat antrenorul când erai tânăr, la Inter, și i-ai dat mingea printre picioare unui adversar?
”Era Maldini și a încercat chiar el să mă urecheze după meci, dar m-am pitit prin vestiar și n-a reușit. Eu am avut o reacție nepotrivită atunci, la vârsta mea. Aveam mintea pe care o aveam și nu trebuia să o fac, mai ales în fața unui jucător de talia lui Maldini”.

Este ASA ultima ta echipă din carieră?
”Nu știu, probabil. Depinde cum mă voi simți”.

ASA a intrat, începând din această iarnă, pe mâna lui Petre Girgoraș, după ce italianul Cristiano Bergodi a decis să se întoarcă acasă.

Conferința susținută de Adrian Mutu și de George Țucudean

Posted by Adrian Mutu on 10 Februarie 2016

 
 

Urmărește-ne pe Google News