Daniel Pancu a fost demis luni, din funcţia de antrenor al Rapidului după eşecul suferit de giuleşteni pe teren propriu, duminică, cu CSM Reşiţa, scor 0-1, iar oficialii clubului au deja trei variante pentru postul de ”principal”. Chiar principalul finanţator Victor Angelescu spunea că are o listă cu trei antrenori.

  • Dan Alexa (40 de ani), Daniel Isăilă (47 de ani) şi Florin Motroc (52 de ani) sunt cei trei antrenori care se află pe lista oficialilor clubului Rapid pentru a-l înlocui pe Daniel Pancu. Cel mai experimentat dintre cei trei este Florin Motroc, tehnician care a mai trecut pe la gruparea din Giuleşti de două ori.

Startul s-a dat vineri, de la ora 17.30, la Mioveni, la revenirea lui Claudiu Niculescu pe banca gazdelor în partida cu SCM Gloria Buzău.

Ultima partidă a rundei le aduce față-n față pe Csikszereda Miercurea Ciuc și Petrolul.

Programul complet al etapei este următorul:

Vineri, 6 martie, ora 17:30
CS Mioveni – SCM Gloria Buzău 0-0

  • Claudiu Niculescu a fost prezentat oficial, joi, la CS Mioveni, cu toate că revenirea sa la echipa argeşeană s-a făcut încă de luni. Antrenorul a mai condus formaţia galben-verde în perioada iulie 2014 – octombrie 2015, tot în Liga 2. ”Clau-gol” are ca obiectiv promovarea în Liga 1.

Sâmbătă, 7 martie, ora 11:00                   
Concordia Chiajna – ASU Politehnica Timişoara 2-1     
Ripensia Timişoara – Dunărea Călăraşi 1-1
Sportul Snagov – UTA Arad 0-3

  • Echipa gazdă a fost exclusă din competiţie de FRF pentru două neprezentări în acest retur și va pierde toate meciurile cu 0-3.

Sâmbătă, 7 martie, ora 12:00
Farul – Turris Tr. Măgurele 0-1

Sâmbătă, 7 martie, ora 14:00
Universitatea Cluj – Metaloglobus Bucureşti 1-2

Sâmbătă, 7 martie, ora 17:00
Pandurii Târgu Jiu – FC Argeş 0-4

Duminică, 8 martie, ora 12:30
Rapid – CSM Reşiţa 0-1

Rares Ispas si Facundo Mallo in meciul de fotbal dintre Rapid Bucuresti si CSM Resita, contand pentru Liga a-2-a Casa Pariurilor, disputat pe Stadionul Regie-Sportul Studentesc din Bucuresti. © FOTO:Razvan Pasarica/SPORT PICTURES

Duminică, 8 martie, ora 15:00
FK Csikszereda – Petrolul Ploieşti 1-2

Vitorul Pandurii Târgu Jiu stă.

Clasament aici.

Urmărește-ne pe Google News