Meci incredibil la Pitești! ”Am controlat jocul, ne-am mobilizat, ne-am simtit mai bine ca ei, dar a intervenit relaxarea și lipsa de experiență”, regretă atacantul Andrei Nilă ratarea calificării în semifinalele Cupei cu o echipă de liga secundă. Conducerea Mioveniului a depus un memoriu, în care să solicite rejucarea partidei, din cauza fazei din minutul 88, de la golul de 3-3. Răuță a primit un balon în față, iar Stan a trimis balonul în aut. Numai că Susici n-a returnat mingea, Chanturia l-a lansat pe Tade, care a egalat. ”Colegii le-au transmis în engleză, că și noi știm limbi străine, să ne dea mingea, însă ei au dovedit că sunt oameni fără caracter și au marcat! Dacă ar fi după mine, aș vota cu două mâini rejucarea meciului. Dar nu știu câte șanse sunt, noi nu suntem Steaua sau Dinamo”, a mai spus Nilă, care e chiar amic cu stelistul Mihai Costea, zis ”Nilă”! Atacantul, unul dintre cei mai vechi jucători din lot, a afirmat că nici penalty-ul acordat de arbitrul Dragoș Istrate, din care s-a făcut 3-1, a fost inexistent: ”Faza s-a petrecut lângă mine, a fost 11 metri inventat. Arbitrul n-a văzut nimic, că era mascat. A suflat în fluier aiurea!”.

Nilă spune că n-a putut dormi toată noaptea de după partidă: ”O mare parte din vină am avut și noi, dar tot ce s-a petrecut a fost frustrant. Am avut coșmaruri cu Tade, Susici și ceilalți, n-am închis un ochi toată noaptea!”. Vârful speră să poată să treacă peste șansa ratată de prinde o semifinală de Cupă printr-o promovare: ”Îmi doresc să mai joc și eu în prima ligă”.
Chiar dacă e în insolvență, clubul din Mioveni, locul 4 în seria secundă a ligii a doua, la 6 puncte de Timișoara, e cu salariile la zi.

De vorbă cu ChatGPT despre candidații la președinție. Eu cu cine votez?, ediția digitală
Recomandări
De vorbă cu ChatGPT despre candidații la președinție. Eu cu cine votez?, ediția digitală

Cavalerismul lui Wenger
În turul 5 din sezonul 1998-1999 al Cupei Angliei, Arsenal a câștigat cu 2-1 pe terenul lui Sheffield United, după un gol controversat. Gazdele au dat mingea în aut, pentru ca un jucător al lor să poată primi îngrijiri medicale. La reluare, ”tunarul” Kanu a primit mingea de la un coechipier, dar în loc s-o paseze unui adversar i-a dat-o colegului Overmars, care a marcat. Înțelegând furia gazdelor, Arsène Wenger, antrenorul lui Arsenal, s-a declarat de acord cu rejucarea partidei. Federația de la Londra a acceptat propunerea și meciul s-a disputat din nou zece zile mai târziu, terminându-se cu același scor: 2-1 pentru Arsenal.

Nesimțirea lui Luiz Adriano
Luiz Adriano, atacantul lui Șahtior, a dat dovadă de lipsă de fair-play în timpul unui meci pe terenul lui Nordsjaelland (5-2), disputat pe 20 noiembrie 2012, în faza grupelor Ligii Campionilor. În minutul 26, la scorul de 1-0 pentru gazde, un jucător al echipei ucrainene a vrut să dea mingea danezilor, care o trimiseseră în aut pentru ca un coechipier se accidentase. Numai că brazilianul a interceptat balonul, l-a ocolit pe portarul danezilor și a marcat. La faza imediat următoare, Șahtior nu a lăsat-o pe Nordsjaelland să înscrie, pentru a compensa nedreptatea lui Adriano, amplificând furia gazdelor. Fotbalistul sudamerican a fost suspendat un meci de UEFA, pentru comportament nesportiv.

Sile Cămătaru, la un pas de a ieși din pușcărie. Motivul pentru care instanța a respins inițial cererea de liberare: s-ar reîntoarce la „activitatea infracțională”
Recomandări
Sile Cămătaru, la un pas de a ieși din pușcărie. Motivul pentru care instanța a respins inițial cererea de liberare: s-ar reîntoarce la „activitatea infracțională”

Crăciunescu: ”Golul trebuia anulat, Tade avertizat”
Ion Crăciunescu, ultimul mare arbitru al României, care a condus finala Ligii Campionilor în 1995, a dat verdictul: golul nu ar fi fost valabil. “Arbitrul e vinovat sută la sută. Este lipsă de respect faţă de joc! Golul nu este valabil! Jucătorul respectiv trebuia avertizat şi apoi acordată lovitură indirectă pentru Mioveni. Arbitrul trebuia să oprească jocul pentru lipsă de respect faţă de joc. Este prevăzut în regulament”, a declarat Ion Crăciunescu la Sport.ro.

Mureșan: ”Și noi am pierdut așa”
Președintele clujenilor, Iuliu Mureșan, a comentat și faza din care CFR a reușit să egaleze: “Nu e ciudat, e un gol normal. Și noi am luat gol așa, în urmă cu 4-5 ani cu Bistrița. Am pierdut acasă, dar am tăcut din gură. Golul a fost valabil. Important e că ne-am calificat, spiritul de luptă al băieților merită subliniat. Îi respect pe cei de la Mioveni, îi felicit pentru modul cum au luptat, dar meciul ține 90 de minute. Pregătirea fizică, voința și valoarea superioară a jucătorilor noștri și-au spus cuvântul. Avem jucători de valoare cum Mioveniul nu are. Noi am fost mai buni”.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Analiză: Atacul israelian asupra Iranului este cel mai mare din ultimele decenii
Știrileprotv.ro
Analiză: Atacul israelian asupra Iranului este cel mai mare din ultimele decenii
La așa veste nu se mai gândea nimeni acum! Ce a decis INSTANȚA în ceea ce-i privește pe Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf după 3 ani de procese. Acuzații din ce în ce mai grave
Viva.ro
La așa veste nu se mai gândea nimeni acum! Ce a decis INSTANȚA în ceea ce-i privește pe Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf după 3 ani de procese. Acuzații din ce în ce mai grave
Sanda Țăranu, dezvăluiri după moartea Deliei Budeanu. Erau sau nu rivale?  „Fiecare avea frumusețea ei”. De ce nu a fost la înmormântare
Libertateapentrufemei.ro
Sanda Țăranu, dezvăluiri după moartea Deliei Budeanu. Erau sau nu rivale? „Fiecare avea frumusețea ei”. De ce nu a fost la înmormântare
Șase zodii sunt protejate de divinitate din 1 noiembrie. Prosperitate în plan financiar și oportunități uriașe pentru ele
FANATIK.RO
Șase zodii sunt protejate de divinitate din 1 noiembrie. Prosperitate în plan financiar și oportunități uriașe pentru ele
Francezul căsătorit cu o româncă s-a mutat la București de la Paris și susține: „De asta îmi place mai mult în România”
GSP.RO
Francezul căsătorit cu o româncă s-a mutat la București de la Paris și susține: „De asta îmi place mai mult în România”
Destinația de vis unde mergeau în vacanță sute de mii de copii români, în fiecare an, e o ruină în 2024. Era unul dintre cele mai frumoase locuri din România, pe vremuri: ”Totul e în paragină”

Acuzată că l-ar fi înșelat pe fostul soț, Alex Militaru, cu actualul iubit, Carmen Grebenișan a răbufnit și a spus TOT! Ce a povestit influencerița
Unica.ro
Acuzată că l-ar fi înșelat pe fostul soț, Alex Militaru, cu actualul iubit, Carmen Grebenișan a răbufnit și a spus TOT! Ce a povestit influencerița
Taxă nouă în factura de energie electrică. O vom plăti de luna aceasta
Financiarul.ro
Taxă nouă în factura de energie electrică. O vom plăti de luna aceasta
Pelerinaj de Sf. Dumitru 2024. Mărturia unui băieţel care a stat ore-n şir la coadă pentru a ajunge la moaşte
Observatornews.ro
Pelerinaj de Sf. Dumitru 2024. Mărturia unui băieţel care a stat ore-n şir la coadă pentru a ajunge la moaşte
Horoscop 27 octombrie 2024. Balanțele au parte de o zi destul de agreabilă, dar care le îndeamnă mai mult spre partea practică a lucrurilor
HOROSCOP
Horoscop 27 octombrie 2024. Balanțele au parte de o zi destul de agreabilă, dar care le îndeamnă mai mult spre partea practică a lucrurilor

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI