A fost sezonul premierelor în Liga Campionilor la handbal. La fete a câștigat, pentru prima oară, o echipă din România, CSM București, iar la masculin s-a impus o formație din Polonia, tot o chestiune unică. Coincidențele continuă. Și finala masculină s-a decis după lovituri de la 7 metri, la fel ca și la fete!
KS Vive Tauron Kielce a făcut istorie. A devenit prima echipă din Polonia care câştigă Liga Campionilor la handbal masculin, după ce a învins în finală pe Veszprem, în urma aruncărilor de la 7 metri.
Maghiarii au condus cu 17-13 la pauză, dar Kielce a revenit fantastic şi a împins meciul în prelungiri (29-29), unde, de asemenea, cele două echipe nu au putut fi departajate (35-35). Polonezii au avut nervii mai tari de la 7 metri şi s-au impus cu 39-38.
Veszprem, fosta echipă a lui Marian Cozma, a început perfect meciul şi conducea la pauză cu 17-13, iar diferenţa a crescut în actul secund până la 11 goluri, scor 28-19. Treptat, totul s-a prăbușit în jocul maghiarilor. Ungurii erau la a treia finală din istoria clubului.
Polonezii mai aveau în palmares două locuri 3 în Champions League, în 2013 şi 2015. Pentru antrenorul Talant Duyshebaev este a patra Ligă a Campionilor câştigată, după cele trei cu Ciudad Real.
Pe locul 3 în Final Four-ul disputat la Koln a terminat Paris St. Germain, care a câştigat finala mică împotriva germanilor de la THW Kiel, scor 29-27.