Făcut ”zigeuner” încă de pe vremea când a început fotbalul, Lixi a răzbit și, după 8 ani la Grashoppers, s-a transferat toamna trecută la FC Zurich, cel mai mare rival al ”lăcustelor”! Stoper de meserie, Herlea a crescut ca Făt-Frumos: ”În doi ani, am ajuns de la 1.70 metri la 1.86! Fac forță, mă pregătesc serios, acum am masă musculară ca lumea”.
Herlea: ”Atenție la Adrian Winter și la Kone”
Alexander, care are dublă cetățenie, română și elvețiană, are o favorită pentru meciul de diseară: ”Cu mintea, cred că va fi 1-0 pentru echipa mea! Cu inima, aș vrea un 1-1. Cei mai periculoși oameni de la FCZ? Mijlocașul Adrian Winter și Kone, marcatorul de pe Arena Națională (n.r. 1-1, în tur). Aleargă de nebun, e greu să-l marchezi. Celebrul Sadiku, golgheterul albanez, care ne-a și m-a omorât la Euro, e, în continuare, accidentat”.
Îl apreciază pe Tamaș! Elvețienii, coșmaruri cu Adi Popa!
De la Steaua, Herlea îl apreciază pe Gabi Tamaș, dar și pe Adi Popa: ”Toată lumea de aici tremură când aud de el. Toți știu viteza lui supersonică”.
Herlea, fiului lui Daniel Herlea, fost jucător de hochei pe gheață la Steaua și la națională, antrenor al primei reprezentative, tocmai și-a revenit după probleme la genunchi: ”Am avut apă, am scăpat fără injecții, doar cu terapie”. La U 17, îl are antrenor pe Ludovic Magnin, ex-internațional.
Fan Sergio Ramos, regrete pentru naționala U17
Fan al spaniolului Sergi Ramos (Real Madrid), Lixi a bifat selecții naționalele U14 și U15 ale Elveției, dar visează să joace pentru România: ”Am fost convocat la câteva trialuri, am prins și turneul din Austria. Îmi pare rău de colegii mei de la naționala U17 care au ratat calificarea la Turneul de Elită”.
În paralel cu fotbalul, Herlea e elev la școală de business și e practicant la o bancă din Zurich.
Herlea mai are un frate mai mare, Andrei, fost căpitan la juniorii lui Grasshoppers, internațional și pentru Elveția și pentru România, ajuns azi în liga a treia din Elveția: ”A lăsat fotbalul pe planul doi fiindcă a reușit în arhitectură, marea lui pasiune”.
Euro 2008, amintiri de pe Letzigrund!
Românii se întorc joi, de la ora 22.05, pe stadionul ”Letzigrund”, pentru meciul FC Zürich – Steaua, din Liga Europa. Arena a găzduit două dintre meciurile României la Euro 2008, 0-0 cu Franța și 1-1 cu Italia. Interesant că arena de 30.000 de locuri nu s-a mai demolat după turneul final, pentru a fi înlocuită cu una mai mare, din cauza locuitorilor din blocurile apropiate, care au motivat la Primărie că un stadion mai încăpător le-ar ”lua soarele”. Steaua nu are nici o victorie în Grupa L a Ligii Europa și ocupă ultimul loc, cu doar două puncte. Un succes devine o obligație pentru trupa bucureșteană, dacă dorește să se califice în ”16”-imile întrecerii (ocuparea unuia dintre primele două poziții în grupă).
”Grupa asta este chec, cozonac și franzelă: chec cu Zürich, cozonac turcii (n.r. – Osmanlîspor) și franzela care e mai tare: spaniolii (n.r.- Villarreal). Până la spanioli, mâncăm noi checul și cozonacul, franzela e mai tare, poate o lăsăm”, a spus Becali, în momentul tragerii la sorți.
Steaua dispută joi meciul cu numărul 301 în cupele europene (111-84-105). Steaua a ”împlinit” recent un deceniu de la ultima victorie în grupele Ligii Campionilor, 4-1 cu Dinamo Kiev, în septembrie 2006.
Gruparea helvetă ocupă primul loc în liga a doua, cu o linie de clasament imaculată: 10-3-0.
Răducanu, Adi Ilie și Filipescu. Ultimul a făcut istorie
La Zürich au jucat, de-a lungul timpului, fotbaliștii români Marcel Răducanu, Iulian Filipescu și Adrian Ilie. Tustrei sunt foști steliști. Răducanu și-a încheiat cariera acolo (1988-1990), ”Felipe” a dat, în minutul 90+3, golul care a adus titlul după o pauză de 25 de ani (sezonul 2005-2006), iar Adrian Ilie a marcat ultimul gol al lui pentru o formație de club (stagiunea 2004-2005). Ilie a mai fost legitimat la Germinal Beerschot (Belgia), dar n-a jucat deloc, fiind accidentat.