Șumudică n-a menajat pe nimeni în perspectiva derby-ului de luni cu Steaua, dar s-a betonat cu fundașul central Varela, care a jucat mijlocaș la închidere și n-a riscat nici cât o ceapă degerată! Milanezii, fără Chivu, accidentat, au vrut să treacă precum racheta prin România. Veni, vidi, vici, adică! Delegația a stat în Bacău, jucătorii nici măcar nu s-a antrenat la Piatra Neamț, dar n-au avut nici o greață să deschidă scorul la prima ocazie pe un teren pe care călcau prima oară. Corner, Ndoye a respins aiurea, la argentinianul Cambiasso, care a tras îndeajuns de viclean cât să-l însele pe Coman: 0-1 (23)!
În fața unor fotbaliști precum Maicon, Sneijder, Zanetti sau Milito, moldovenii n-au fost pe nicăieri, Sânmărtean sau Stanciu, artiștii gazdelor, ascunzându-se printre brazdele gazonului. Abia în minutul 43, Ndoye l-a întins pe Castelazzi, goalkeeper-ul de 37 de ani al oaspeților. Apoi, Palacio a dat-o-n bară (45)!
O data-n viață joci cu Inter, așa că Șumi a forțat cu Dacian Varga! Chiar și așa, meciul a avut efect de somnifer. Doar Varga a încercat ceva (70), trezind un pic asistența adormită! Tocmai după ce cipriotul Charalambous a ratat o șansă importantă (72), Palacio a făcut 0-2 (74) și a închis meciul.
Vasluiul a încercat un forcing de final, de parcă ar conta ultima impresie! Antal a trimis un ”avion” peste poarta lui Castelazzi (84). Prea puțin! Veni, vidi, 0-2!
foto: EPA
 

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Unica.ro
Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Este de nerecunoscut! Cum arată acum văduva lui Sergiu Nicolaescu, la 11 ani de la moartea actorului: „Ea își dorește să...”
Viva.ro
Este de nerecunoscut! Cum arată acum văduva lui Sergiu Nicolaescu, la 11 ani de la moartea actorului: „Ea își dorește să...”
Alina Vidican, 3 ani de căsnicie cu pilotul brazilian milionar. Incredibil, cum arată azi fosta soție a lui Borcea. Uite ce viață de regină duce la Miami
Libertateapentrufemei.ro
Alina Vidican, 3 ani de căsnicie cu pilotul brazilian milionar. Incredibil, cum arată azi fosta soție a lui Borcea. Uite ce viață de regină duce la Miami
Animalul care a uimit pe toată lumea. Este mai mare când e pui decât când e adult. Îl poți vedea și în România
FANATIK.RO
Animalul care a uimit pe toată lumea. Este mai mare când e pui decât când e adult. Îl poți vedea și în România
S-a aflat! Cine este vedeta care o înlocuiește pe Andreea Bălan în juriul emisiunii „Te cunosc de undeva”
Elle.ro
S-a aflat! Cine este vedeta care o înlocuiește pe Andreea Bălan în juriul emisiunii „Te cunosc de undeva”
Theo Rose s-a tuns și arată complet diferit! „Ai cam rupt cu freza asta! Top!” Artista a optat pentru o tunsoare la modă în acest sezon / FOTO
Unica.ro
Theo Rose s-a tuns și arată complet diferit! „Ai cam rupt cu freza asta! Top!” Artista a optat pentru o tunsoare la modă în acest sezon / FOTO
Elicea unei eoliene scăpate de sub control, din cauza vântului, s-a prăbuşit în curtea unui azil la Poarta Albă. Bătrânii fuseseră evacuaţi
Observatornews.ro
Elicea unei eoliene scăpate de sub control, din cauza vântului, s-a prăbuşit în curtea unui azil la Poarta Albă. Bătrânii fuseseră evacuaţi
Horoscop 26 decembrie 2024. Scorpionii au o zi potrivită pentru a-și exprima sentimentele față de cei dragi, cum consideră ei de cuviință
HOROSCOP
Horoscop 26 decembrie 2024. Scorpionii au o zi potrivită pentru a-și exprima sentimentele față de cei dragi, cum consideră ei de cuviință

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI