Juventus – CSU Craiova 0-1
A marcat: Gustavo (45)
CS U. Craiova a obţinut a doua victorie în actuala stagiune din Liga 1, după ce s-a impus, miercuri, la Ploieşti, scor 1-0, cu Juventus Bucureşti.
Meciul a fost dominat de olteni, care au obţinut o victorie meritată, graţie reuşitei lui Gustavo.
Acelaşi Gustavo s-a făcu de râs, ratând penibil un penalty!
Final de meci
Min. 80: Dimitrov a pus o mână pe Ţâră în careu, dar arbitrul a lăsat jocul să continue
Min. 73: Mateiu n-a nimerit cadrul porţii, cu un şut de la 30 de metri din lovitură liberă
Min. 58: Wallace, singur în 4 metri, a şutat pe lângă poartă!
Min. 53: Gustavo a ratat lovitura de la 11 metri, trimiţând mult peste poartă!
Min. 52: Penalty pentru Craiova, după ce Wallace l-a busculat în careu pe Burlacu
A început partea secundă
Final de primă repriză
Min. 45: Stoian a respins în faţă mingea şutată de Mitriţă, iar Gustavo a marcat, cu poarta goală în faţă, servit excelent de M. Roman
Min. 43: Mitriţă, scăpat singur, este blocat în ultimul moment de Beţa
Min. 22: Gustavo a trimis pe spate, dar mingea a trecut peste poartă
Min. 10: Zlatinski a şutat peste, din lovitură liberă de la 22 de metri
A început meciul
Înaintea partidei s-a intonat imnul de stat
Juventus București: Stoian – Beța, Wallace, Mihăescu, Carabela – Sesar (77 Ţîră), Băjenaru – Călințaru, Stoenac (69 Zaharia), Cazan (56 C. Petre) – Măzărache. Rezerve: Mingote, Țâră, Zaharia, Neag, Benga, C. Petre, F. Ștefan
CS U Craiova: Calancea – Dimitrov, Spahija, Ferreira, Briceag – Gustavo, Zlatinski, Mateiu (82 Kelici), Mitriță (77 Bancu) – A. Burlacu (71 Screciu), M. Roman II. Rezerve: Mitrovici, Briceag, Kelici, Bancu, Rossi, Bărbuț, Barthe, Screciu
Fără victorie în ultimele cinci partide, dar și neînfrântă în campionat, Universitatea se deplasează astăzi la Ploiești, unde va întâlni nou-promovata Juventus București, în prima etapă intermediară a sezonului, începând cu orele 19:15.
Lipsește căpitanul oltenilor, Alex Băluță, accidentat.
Menajat în ultima partidă de campionat, Nicolai Calancea e foarte încrezător înaintea celei de-a doua deplasări a sezonului: ”Ne gândim doar la victorie. Creștem de la meci la meci, e o nouă tactică și avem și mulți jucători noi, așa că sunt convins că vom arăta un joc mult mai bun la Ploiești. Trebuie să luăm cele trei puncte și să ne recăpătăm încrederea în noi, pentru că echipă bună sigur avem”, a spus goalkeeper-ul la conferința de presă de luni.
Devis Mangia a fost de acord cu suporterii și ziariștii care se plâng că jocul echipei nu este încă la nivelul dorit, având în vedere pretențiile și transferurile importante care s-au făcut. El i-a asigurat pe suporteri că știu cu toții, antrenori și jucători, unde s-a greșit și că erorile vor fi corectate, iar jocul va arăta din ce în ce mai bine, pe măsură ce fotbaliștii se obișnuiesc cu filosofia și cerințele lui. ”Ne asumăm criticile și îi asigur pe fani că ne vom îmbunătăți jocul”, a declarat antrenorul Științei.
De partea cealaltă, starea de spirit în tabăra adversarilor nu este la cote foarte bune, după ce chiar antrenorul principal, Daniel Oprița, a spus, textual: ”probabil suntem cea mai slabă echipă din Liga I”. Cei de la Juventus au un singur punct în patru meciuri, obținut cu Voluntari acasă, și trei înfrângeri: cu Timișoara, Sepsi și Dinamo. Cel mai bine cotat fotbalist din lotul bucureștenilor, de altfel, este jucătorul Științei Simon Măzărache, împrumutat de la olteni în acest sezon. Alin Manea este și el împrumutat la Colentina, echipă cu care a semnat și un fost jucător al nostru din sezonul trecut, Pedro Mingote.
Echipele probabile
Juventus: R. Stoian – Beţa, Morariu, Benga, Fl. Ștefan – Mihăescu, Sesar – Al. Zaharia, Călinţaru, Stoenac – C. Ţâră.
CSU Craiova: Calancea – Dimitrov, Spahija, T. Ferreira, Briceag – Zlatinski, Screciu – Gustavo, Mitriţă, Bancu – M. Roman II.
Poate te interesează și EXCLUSIV | Vica Blochina pleacă definitiv din țară. Se mută la Moscova de dragul iubitului!