LIGA I
PETROLUL – CONCORDIA 1-1
Marcatori: Zoubir (45+2) / Serediuc (13)
Petrolul Ploieşti: Pecanha – Peteleu, Benga, Genev, Faug Porret – Ropotan, Bucşa – Nepomuceno (Marinescu ’80), Zoubir, Varga – Moussa. Antrenor: Mihai Stoichiţă
Concordia Chiajna: Fl. Iacob – Bărboianu, Mamele, Sîrghi, Bucurică – Giurgiu, Bruno Madeira – Serediuc, Purece (Cristescu ’63), Răsdan (Lazăr ’46) – M. Constantinescu (Pena ’79). Antrenor: Cornel Ţălnar
Cartonaşe galbene: Genev ’35 / Bărboianu ’44, Sârghi ’70, Mamele ’74
Meciul a fost arbitrat de George Rădulescu, ajutat de asistenţii Daniel Mitruţi şi Alexandru Cerei, în timp ce Horia Mladinovici a fost arbitru de rezervă.
FINAL
Min. 90 – 3 minute suplimentare.
Min. 87 – Ultimele zbateri ale celor de la Petrolul.
Min. 78: Genev s-a descurcat excelent în careul oaspeţilor, întorcând doi fundași ai gazdelor, apoi a tras mult peste poartă din poziţie foarte bună.
Min. 75 – Petrolul atacă, dar fără prea mult spor.
Min. 71: fază controversată în careul gazdelor. Concordia a cerut penalty, pentru un eventual henţ al lui Benga, după lovitura de cap a lui Marian Constantinescu.
Min. 57: O degajare nereuşită a lui Iacob s-a transformat într-un assist pentru Nepomuceno, care a încercat să înscrie cu o execuţie de la 45 de metri. Mingea trimisă de şeptarul ploieştean a căzut, însă, pe plasa porţii.
Min. 56 – Meciul este o luptă surdă.
Min. 46 – S-a reluat meciul. Ambele formații au nevoie disperată de victorie.
Min. 48: șansă uriaşă irosită de Moussa, care a trimis incredibil peste poartă, din șase metri, după o acţiune superbă a prahovenilor.
PAUZĂ
Min. 45+2 – La ultima fază, în cel de-al doilea minut de prelungire, Abdellah Zoubir țășnește perpendicular pe poartă și, din careu, șutează pe sub gardianul advers: 1-1.
Min. 33 – Viktor Genev îi face un placaj la gât rapidului Serediuc și vede cartonaș galben.
Min. 30 – Petrolul joacă de parcă nu i-ar păsa cu ce rezultat se va termina partida. Stoichiță n-a avut armele să resusciteze echipa.
”Pentru cei plecați, pentru cei rămași, Ieșiți în stradă, nu mai fiți lași!”, este un banner desfășurat în peluza petrolistă.
Se așteaptă replica Petrolului, o formație care pare condamnată să retrogradeze, deși schimbă antrenorii ca pe șosete.
Min. 13 – GOOOL CONCORDIA. Tiberiu Serediuc prinde un trasor la vinclu, colțul opus, o diagonală de zile mari: 0-1.
Min. 4 – Ilfoveanul Marian Constantinescu nu profită de o neînțelegere între Benga și Pecanha.
Min. 1 – A început partida.
ECHIPELE
PETROLUL: Pecanha – Peteleu, Benga, Genev, Faug-Porret – Ropotan, Bucșa – Nepomuceno, Zoubir, Varga – Moussa
CONCORDIA: Fl. Iacob – Bărboianu, Mamele, Sîrghi, Bucurică – Giurgiu, Bruno Madeira – Serediuc, Purece, Răsdan – M. Constantinescu
/////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////
ACTUALIZARE 19.30. Fanii ”lupilor” au ieșit luni seară în stradă cu bannere și cu lozinci. ”Management beton, rezultate înfloritoare, când dracu vă vedem la închisoare?”, a fost unul dintre mesajele dure ale celor circa 500 de petroliști.
”Republica e unică – Uniți, salvăm Petrolul!”, a fost un alt mesaj mobilizator al tinerilor. Pe parcusul protestelor s-a scandat: ”Uniți, salvăm Petrolul!”.
//////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////
Petrolul joacă, luni, cu Concordia Chiajna, de la ora 20.30, în cloul rundei a 17-a. Situația în care a ajuns clubul ploieștean – insolvență cu perspective de faliment, ultimul loc în Liga I, i-a determinat pe fanii ”lupilor” să se mobilizeze.
Clubul, proprietatea lui Dan Capră, e în insolvenţă, fără şanse reale de a mai primi bani din bugetul local, numele clubului fiind târât în tot felul de scandaluri. În plus, de parcă toate celelalte nu erau îndeajuns, joacă şi pe cel mai prost gazon din Liga I.
Astfel, suporterii “lupilor galbeni” au decis organizarea unui miting, duminică seară, înainte de meci. Va fi un miting care, în contextul ultimelor evenimente la nivel naţional, ar putea strânge câteva mii de oameni în centrul Ploieştiului, suporterii urmând apoi să ajungă la Stadionul “Ilie Oană” pentru a urmări meciul.
Prezenţa fanilor la manifestarea organizată sub sloganul “Salvaţi Petrolul” este anunţată pentru ora 18,30, în zona din faţa Casei Sindicatelor din Ploiești.
În cantonament, cu două zile înainte de meci
Antrenorul Mihai Stoichiță a spus la conferința de presă premergătoarei partidei cu Chiajna că este alături de fani, dar că nu de ei depinde soarta echipei.
În altă ordine de idei, în ideea în care echipa n-a câștigat decât un meci pe teren propriu în acest sezon, iar duelul cu Chiajna e foarte important în perspectiva lupte din play-out, ”Lippi” pare să fi dat milităria jos din pod și i-a băgat pe jucători în cantonament ca pe vremuri, cu două zile înainte de meci.
Mari probleme de lot pentru ”găzari”
Petrolul nu are nici un jucător suspendat. Lista accidentaţilor s-a îngroşat însă, după Beţa “cedând” şi Alexandru Tudose. Incerţi sunt spaniolul Velasco, atacantul Toto Tamuz, care acuză probleme la unul dintre genunchii operaţi, şi Alex Benga, care s-a lovit la antrenamentul de vineri.
“Am încercat să remediem din mers ceea ce se poate remedia într-o săptămână, am lucrat mult şi pe partea tactică, şi pe partea fizică, dar luni vom vedea răspunsul. Vom continua să improvizăm, pentru că nu avem ce face. Ăştia suntem, trebuie să amestecăm pe diferite posturi fel şi fel de fotbalişti care joacă în alte zone. Surprize în echipă nu pot să apară şi este foarte uşor să fii, acum, antrenorul Petrolului, pentru că îi pui, în general, cam pe aceiaşi să joace. Aşteptăm întreruperea aceasta de campionat ca pe o gură de aer, o periodă în care poate vom şi reuşi să transferăm ceva, măcar să dublăm anumite posturi în care chiar jucăm cu improvizaţii”, a spus antrenorul galben-albaştrilor, Mihai Stoichiţă, înainte de meciul din această seară.
Petrolul Ploieşti (locul 14 – 4p)
► Echipa probabilă: Peçanha – Bucșa, Genev, Benga, Faug-Porret – Ropotan, L. Marinescu – Nepomuceno, Zoubir, D. Varga – Moussa
► Rezerve: Cobrea, Al. Chiriţă, Milinceanu, Tamuz, V. Rusu, Lemnaru, R. Alecsandru
► Antrenor: Mihai Stoichiţă
Concordia Chiajna (locul 12 – 13p)
- Cornel Ţălnar
“Stoichiţă îi va motiva, dar e bine pentru noi că nu mai au suporterii de partea lor. Era greu să joci sub presiune, cu 12.000 de suporteri ostili. Aşa cu 1.000 – 2.000, e mai uşor pentru noi. Nu am probleme de lot, ne-am antrenat bine, vrem să câştigăm. Nu va fi uşor, nici Steaua nu a câştigat la Ploieşti. Nici un egal nu ar fi rău, dar am un lot mai bun decât al adversarei şi ar trebui să nu ne mulţumim cu puţin”.
► Echipa probabilă: Matache – Bărboianu, Tincu, Mamele, Bucurică – Giurgiu, Bruno Madeira – Serediuc, Purece, V. Lazăr – R. Răducanu
► Rezerve: Matache, Sârghi, Grădinaru, S. Pană, Constantinescu, Dina, Pena
► Antrenor: Cornel Ţălnar
Meciurile all-time din Liga 1
29.08.2011: Concordia Chiajna – Petrolul Ploieşti 0 – 2
21.03.2012: Petrolul Ploieşti – Concordia Chiajna 3 – 4
05.11.2012: Petrolul Ploieşti – Concordia Chiajna 0 – 0
12.05.2013: Concordia Chiajna – Petrolul Ploieşti 1 – 1
15.09.2013: Petrolul Ploieşti – Concordia Chiajna 2 – 0
22.03.2014: Concordia Chiajna – Petrolul Ploieşti 0 – 0
08.12.2014: Petrolul Ploieşti – Concordia Chiajna 2 – 2
27.05.2015: Concordia Chiajna – Petrolul Ploieşti 3 – 2
31.07.2015: Concordia Chiajna – Petrolul Ploieşti 2 – 2
La noapte se dă ora înapoi. Vezi cum trece România la ora de iarnă 2024!