Schioarea americană Lindsey Vonn, revenită recent în competiție după aproape un an de pauză, din cauza unei accidentări, a câștigat sâmbătă proba de coborâre de la Germisch-Partenkirchen (Germania), obținând cu această ocazie a 77-a sa victorie în Cupa Mondială feminină de schi alpin.

Vonn a fost înregistrată cu timpul de 1min.43sec.41/100, reușind să o devanseze cu 15 sutimi de secundă pe elvețianca Lara Gut și cu 48 de sutimi pe germanca Viktoria Renbensburg, ocupantele locurilor 2, respectiv 3.

La 32 de ani, reprezentanta Statelor Unite este cea mai titrată schioare din istorie, după ce a depășit în 2015 recordul de victorii al austriecei Anemarie Moser-Proell (62). Americanca se află acum la doar 9 succese de recordul absolut din schiul alpin, deținut de suedezul Ingemar Stenmark (86).

În clasamentul general al Cupei Mondiale feminine de schi alpin, Lara Gut s-a mai apropiat puțin de americanca Mikaela Shiffrin, regina slalomului, care nu a luat parte la coborârea de la Garmisch, diferența dintre cele două fiind în acest moment de 315 puncte.

Clasamentul final al probei feminine de coborâre de la Garmisch-Partenkirchen:
1. Lindsey Vonn (SUA) 1min.43sec.41/100
2. Lara Gut (Elveția) 1min.43sec.56/100
3. Viktoria Renbensburg (Germania) 1min.43sec.89/100
4. Ramona Siebenhoffer (Austria) 1min.44sec.00/100
5. Sofia Goggia (Italia) 1min.44sec.29/100
….

Clasamentul general al Cupei Mondiale de schi alpin:
1. Mikaela Shiffrin (SUA) 1.008 puncte
2. Lara Gut (Elveția) 693
3. Ilka Stuhec (Slovenia) 584
4. Tessa Worley (Franța) 563
5. Sofia Goggia (Italia) 560
….
SURSA: AGERPES

 
 

Urmărește-ne pe Google News