În cele 99 de partide disputate până acum, în 11 ediții ale celei mai importante competiții continentale intercluburi, Messi a reușit să înscrie 77 de goluri, devenind cel mai bun marcator din istoria acestei competiții.
Fotbalistul sud-american și-a făcut debutul în Champions League în decembrie 2004, în fața ucrainenilor de la Șahtior Donețk (2-0), la doar 17 ani, și a înscris primul său gol un an mai târziu, în partida cu Panathianikos Atena (5-0), disputată în noiembrie 2005. De altfel, la finalul acelui sezon (2005/2006), Barca a cucerit pentru prima oară trofeul, după triumful înregistrat în 1992 în vechea Cupă a Campionilor Europeni.
În deceniul care a trecut de la acel prim succes european, Messi a mai câștigat de trei ori Liga Campionilor cu gruparea „blaugrana”, în 2009, 2011 și 2015, fiind desemnat de UEFA, în două rânduri, cel mai bun fotbalist care evoluează în Europa (2009 și 2015).