Messi şi tatăl său au respins acuzaţiile şi au transferat responsabilitatea unui fost impresar, iar parchetul din Barcelona  s-a pronunţat, la finalul lunii iunie, pentru clasarea cazului. Procurorii au apreciat drept „credibilă” posibilitatea ca fotbalistul să nu fi ştiut cum au fost gestionate veniturile sale.

O lună mai târziu, justiţia nu a fost de acord cu această decizie şi a cerut continuarea urmăririi penale, conisderând că Messi „ar fi putut avea cunoştină de frauda fiscală.

Avocaţii lui Messi au făcut recurs la această hotărâre, însă judecătorul l-a „respins în totalitate” vineri, confirmând decizia de continuare a urmăririi penale.

„În acest gen de infracţiunie, nu este necesar să ai cunoştină completă de toate operaţiunile contabile sau de valoarea lor exactă, este suficient să fii la curent cu intenţiile de fraudă şi să le aprobi”, a explicat magistratul.

În august 2013, Messi şi tatăl său au plătit cinci milioane de euro pentru a acoperi eventuale impozite neplătite.

Argentinianul este încă departe de un proces, care nu va avea loc decât după ce un judecător va decide să trimită dosarul în instanţă, o hotărâre care poate fi de asemenea atacată.

 

 
 

Urmărește-ne pe Google News