Candidatura și-au depus-o doar primii trei. Ceilalți, mai au timp să acționeze, nu doar să vorbească. Termenul-limită de depunere a dosarelor este cu 15 zile înainte de data alegerilor.

La sfârșitul lunii februarie, conducerea de la ”Casa Fotbalului” a făcut ultimul anunț, în legătură cu organizarea alegerilor. ”Acum două luni, erau 260 de membri afiliaţi la Federaţia Română de Fotbal, azi sunt 257. Asta pentru că avem trei cluburi, Olimpia Satu Mare, Târgu Mureş şi Valea Mărului, care s-au retras. Aşa că azi avem 257 de membri afiliaţi. Dacă nu se mai retrag alte cluburi până atunci, acesta e numărul de votanţi la alegeri”, a spus Burleanu. Cifra trebuie însă confirmată de MTS.

Au drept de vot cluburi care sunt afiliate la FRF și care își desfășoară activitatea sub egida forului: fotbal (fete și băieți), futsal, fotbal pe plajă etc. La nivel de fotbal – echipe masculine, dreptul de vot coboară până la nivelul echipelor Under-17. La feminin – inclusiv U-15. La restul (futsal, fotbal pe plajă), au drept de vot toate etajele de vârstă.

Un club votează o singură dată, dacă are un singur CIS (Certificat de Identitate Sportivă recunoscut de MTS), chiar dacă are mai multe secții. Nu votează cluburile-satelit, care, pe deasupra, au interdicția de a promova.

Conform încercării libertatea.ro de a căuta toate echipele afiliate la FRF, numărul de votanți se învârte în jurul cifrei de 270 (267)! De notat că sunt unele cluburi afiliate temporar șase luni (cele 21 de promovate din L4 în L3), termen în care trebuie să facă demersurile pentru a deveni afiliate cu drepturi depline. Vor vota sau nu vor vota?

De asemenea, unele cluburi își anunță retragerea, cazul de joi, 8 martie, al grupării Viitorul Ghimbav, care își pierde, astfel, dreptul de vot!

Centrele de Excelență ale Federației, de la Timișoara și Tg. Mureș, nu au drept de vot.

LISTĂ ÎN CURS DE ACTUALIZARE (s-a folosit baza frfotbal.ro; lista cuprinde 267 de entități)

LIGA 1 (14)

Club Sportiv U Craiova SA

ACS Poli Timişoara

AFC Botoşani

CS Gaz Metan Mediaş

ACSM Politehnica Iaşi

SC FC Viitorul Constanţa SA

AFC Astra

SC Dinamo 1948 București

ASC Juventus București              

FC CFR 1907 Cluj SA

SC Fotbal Club FCSB SA

ACS Sepsi OSK Sfântu Gheorghe            

CS Concordia Chiajna    

SC FC Voluntari SA

LIGA 2 (18)

CS Luceafărul Oradea   

CS Mioveni

AFC UTA Arad

ACS FC Academica Clinceni

CS Pandurii Lignitul Târgu Jiu     

FC Metaloglobus Bucureşti

ACS Foresta Suceava

ACS Dacia Unirea Brăila

CS Ştiinţa Miroslava

Fotbal Club Argeş           

CS Sportul Snagov SA

AFC Ripensia Timișoara

ACS ASU Politehnica Timișoara

AFC Chindia Târgovişte

CS Afumaţi

CS Baloteşti

AFC Dunărea 2005 Călăraşi

AFC Hermannstadt

LIGA 3 (59)

CSM Roman

CS Aerostar Bacău

AFC Odorheiu Secuiesc

ACS KSE Târgu Secuiesc

Metalosport Galaţi

AFK Csikszereda Miercurea Ciuc

CSM Paşcani     

ACS Olimpic Cetate Râşnov

ASMS ACS Sănătatea Darabani

CS Sporting Lieşti

CSM Bucovina Rădăuţi

CSM Focşani 2007

AFC Hărman

ACS Suporter Club Oţelul Galaţi

AFC Progresul 1944 Spartac

ACS Sportul Chiscani

ASSCS Farul Constanţa

AS FC Agricola Borcea   

AFC Metalul Buzău

CSA Axiopolis Sport Cernavodă

ACS Înainte Modelu

ACS FC Delta Dobrogea Tulcea

ACSM Olteniţa

CSM Râmnicu Sărat

AFC Unirea 04 Slobozia

ACS Victoria Traian

CS Atletic Bradu

ACSF Voinţa Turnu Măgurele   

AFCM Alexandria

ACS Viitorul Domneşti

SC Popeşti-Leordeni

ACS Petrolul 52

CS Sporting Roşiori 2008

CSM Flacăra Moreni

AS FC Aninoasa

CS Tunari

CS Şoimii Lipova

CS Nuova Mama Mia Becicherecu Mic

CSM Lugoj

CS Millenium Giarmata

CNS Cetate Deva

CS Naţional Sebiş

CS Internaţional Băleşti

CSM Școlar Reșita

ACSO Filiaşi

ACS Ghiroda

CS Gloria Lunca Teuz Cermei

ACS Şirineasa

AFC Unirea Tăşnad

CS Iernut

AFC Metalurgistul Cugir 1939

CS Sănătatea Servicii Publice Cluj-Napoca

AFC Unirea 1924 Alba Iulia

ACS Performanţa Ighiu

ACS Fotbal Comuna Recea

ACS FC Avrig

CSM Avântul Reghin

ACS Industria Galda

AS FC Universitatea Cluj

FC Unirea Dej

AJF (42)

Argeș
Bacău
Bihor
Bistrița-Năsăud
Botoșani
Brăila
Brașov
București
Buzău
Călărași
Caraș-Severin
Cluj
Constanța
Covasna
Dambovița
Dolj
Galați
Giurgiu
Gorj
Harghita
Hunedoara
Ialomița
Iași
Ilfov
Maramureș
Mehedinți
Mureș
Neamț
Olt
Prahova
Salaj
Satu-Mare
Sibiu
Teleorman
Timiș
Tulcea
Valcea
Vaslui
Arad
Hunedoara
Suceava
Alba

U19 și U17 (70)

LPS Piatra Neamţ

LPS Suceava

LPS Roman

LPS Iași

LPS Vaslui

CS Sporting Juniorul Vaslui

LPS Bacău

LPS Galați

LPS Focșani

ASC Municipal Dunărea Galați

LPS Iolanda Balas Soter Buzău

ACS Regal Sport Club Ferdinand I

AFC Rapid București

Liceul Tehnologic Sf. Pantelimon Info

ACS Performer Constanța

Academia de Fotbal Farul Constanța

CSA Steaua Bucureşti

ACS Sport Team Bucureşti

ACS Victoria 2010 Bucureşti

ACSM Dunărea Giurgiu               

ACS Pro Team

Grupul Şcolar Agricol Nucet

CSS Alexandria

CS Hidro Râmnicu Vâlcea

LPS Târgu Jiu     

CS CN Gib Mihăescu Drăgăşani

LPS Slatina

CSS Slatina

SCM Râmnicu Vâlcea

CSJ Ştiinţa U Craiova

CSS Craiova

CS Academia de Fotbal Gică Popescu   

ACS CFR Romgaz Craiova

CS Dinamyk Craiova

CSS Drobeta Turnu Severin

CSS Caransebeş

ACS Luceafarul Drobeta Turnu Severin

CSS Lugoj

LPS BANATUL Timişoara

CSM Dacia Orăștie 2010

CS CFR Simeria

LPS Bihorul Oradea        

LPS Sebeş

ACS Sticla Arieșul Turda

ACS FC Ardealul Cluj

LPS Satu Mare

LPS Cluj-Napoca

ACS Atletic Zalău

CSS 2 Baia Mare

FC Viitorul Mihai Georgescu

LPS Bistriţa

AFC Gloria Junior

ACS Fotbal Club Kiss 2015

ACS Electrica Baia Mare

LPS Târgu Mureș            

Liceul Tehnologic Lucian Blaga Reghin

CSS Șoimii Sibiu               

AS FC Interstar Sibiu

ACS Steagu Roşu Braşov

CSS Braşovia Braşov      

FCM Târgovişte SA

CSM Ploieşti

CSS Târgovişte

ACS Petrosport Ploiesti

Asociaţia CS Colţea 1920 Braşov

LPS Viitorul Pitesti

ACS Viitorul Argeş Alexandru Duminică               

CN Dinicu Golescu

FC Star Sport

Liceul Regina Maria CSS Dorohoi

Futsal (31)

Informatica Timișoara

Spicom Sfântu Gheorghe

Muncitorul Reșița

Imperial Wet Miercurea Ciuc

Futsal Klub Odorheiu Secuiesc

Autobergamo Deva      

CS United Galaţi

CityUs Târgu Mureș

Bukovina Vicov               

Dinamo Leonardo Oradea

AS Inter Gheorgheni

Fortius 2014 Buzău

Colţea 1920 Braşov        

West Deva

Pro-Tineret Sighișoara

Futsal Ceahlaul Piatra Neamț

CFF Clujana Cluj-Napoca

Luceafărul Buzău

Kereszthegy Remetea

CN Nicu Gane Fălticeni

Internazionale Traian Vaslui

Fotbal Club Buzău

Viitorul Vernești

Olimpia Râmnicu Sărat

Viitorul 2010 Buzău

Blue Angel Cristian

Șoimii Șimand

Viitorul Știința Craiova  

CS Universitar Pitești    

Metropolitan Ișalnița

Liceul Tehnologic Auto Craiova

Feminin (33)

ACS Activ Slobozia

CS Alpan Târgoviște

ACS Academic Craiova

Juniorul Satu Mare

OLIMPIA 1 U.T. CLUJ

Asociația ”Fotbal Club Fair-Play”

Heniu Prundu Bârgăului

CFR 1933 Timișoara

Universitatea Alexandria            

Vasas Femina Odorhei

Clubul Sportiv Real Craiova

Fortuna Becicherecu Mic

Măgura 2012 Bacău       

Selena SN Constanța

Onix Râmnicu Sărat

Armonia Dolhești

CS Navobi Iași

ACS Viitorul Reghin

Universitatea Galați

SPORTING Lugaș

Ladies Târgu Mureș

Piros Security

Independența Baia Mare

Olimpic Star Cluj

Dream Team București

Vulpițele Galbene Roman

Progresul București

CF Onești

CFF OLTENIA

Atletic Drobeta

Juventus Timișoara

Venus Maramureș

Banat Girls

Fotbal pe plajă (1)

ACS VK Soccer București

Citiți și Răzvan Burleanu este susținut de Pisicile Roșii în lupta cu Ionuț Lupescu și Generația de aur

 

Urmărește-ne pe Google News