”Nea Angelo, Dumnezeu să-l ierte, a fost cel mai mare antrenor al României! Mult peste ce a fost Piști Covaci. Mircea Lucescu l-a copiat și l-a urmat pe nea Angelo.
Nea Angelo a fost foarte bun strateg, a inovat jocul de posesie, temporizarea, care mai apoi a devenit tiki-taka. Întotdeauna ne informa despre calitățile și defectele adversarilor. Primeam fișe scrise”, l-a caracterizat Liță Dumitru (65 de ani).
Legendarul fotbalist susține că Angelo Niculescu l-a exclus pe Nicolae Dobrin din lotul pentru CM 70 din considerente disciplinare. ”Dobrin a fost de vină, pentru că nu s-a adaptat la disciplina impusă de nea Angelo cu două săptămâni înainte să înceapă mondialul din Mexic. N-a avut nimic cu Gicu. Păi, Tătaru, nu era titular, și-a câștigat locul în Mexic, când a venit din Australia, de la echipa olimpică.
Nea Angelo era un tip dur, dar foarte corect și foarte prietenos. În cantonamente ne lăsa liberi. În stagiul din Brazilia, premergător mondialului mexican ne zicea «Sunteți liberi în seara asta, veniți dimineață!».
La petrecerile de după meciuri, lui nea Angelo îi plăcea să cânte oltenește. Eu stăteam lângă ”Cârâilă”, cum i se zicea lui Radu Nunweiller, care nu știa să cânte. Îi ziceam «Dăi din gură, să nu se supere nea Angelo!»”.
”Rică, aruncă-te, tu în bazin, că n-o să aperi la Mondiale”
Liță Dumitru a dezvăluit și de ce Angelo Niculescu nu l-a titularizat pe Rică Răducanu la CM 1970. ”Nea Angelo ne-a lăsat vreo trei-patru săptămâni să ne distrăm, dar când s-a apropiat primul meci cu Anglia a cerut disciplină. Rică al meu n-a ținut cont, juca tenis cu piciorul, se arunca în bazin. Nea Angelo i-a zis o dată, i-a zis de dori ori, Rică nimic. Continua să joace tenis și să sară în apă. Atunci, nea Angelo i-a spus Aruncă-te, Rică, în bazin, că n-o să te bag în poartă. Și așa a apărat Adamache!”.