GRECIA – COASTA DE FILDEȘ 2-1

Samaris (42), Samaras (90+3 pen.) / Wilfried Bony (74)

Grecia s-a calificat miraculos, astă-noapte, în optimile de finală ale Cupei Mondiale, fază a competiției în care va da peste Costa Rica. Elenii, care i-au eliminat de la baraj pe tricolori, s-au impus cu 2-1 în fața Coastei de Fildeș (ultima reușit a căzut în prelungiri, 90+3, prin Georgios Samaras). Lovitura del a 11 metri a fost una contestată de ivorieni.

Grecia a început competiția rușinos, 0-3 cu Columbia, a continuat-o cu o remiză trasă de păr, 0-0 cu Japonia, și a terminat-o ofensiv, 2-1 cu africanii.

Selecționerul României, Victor Pițurcă, a comentat, prin telefon, la TVR 1, succesul elenilor. ”V-am spus că Grecia este o echipă bună, care știe să atace. Știe când să se apere, când să atace, esteo o formație foarte bună, toți spuneau că este bătrână”.

Ivorienii sunt în culmea fericirii după golul egalizator marcat de Bony FOTO: EPA

Grecia arde şi grecoaicelor le arde de măritiş FOTO: EPA

Suporterii ivorieni fac spectacol la Fortaleza FOTO: EPA

Suporterii eleni îşi îndeamnă favoriţii să lupte ca la Termopile pentru calificarea în optimi FOTO: EPA

––––––––––––––
Grecia şi Coasta de Fildeş joacă în această seară (ora 23.00, TVR 1), pe stadionul ”Castelao” din Fortaleza, în ultima rundă din Grupa C a Campionatului Mondial de fotbal 2014.

Grecia n-a marcat niciun gol la actuala ediţie a Cupei Mondiale, dar are şanse să ajungă în ”optimi”! Un succes în partida din această seară cu Coasta de Fildeş i-ar duce pe eleni în faza următoare a turneului final, dacă, în celălalt meci din Grupa C, Japonia nu învinge Columbia. Grecii s-ar putea califica, totuşi, şi în cazul unui succes al niponilor, dar numai dacă vor învinge la scor selecţionata africană. Până acum, însă, Grecia n-a bifat nicio victorie la Cupa Mondială, unde a participat la turneele finale din 1994 şi din 2010!

Naţionala din Coasta de Fildeş depinde doar de ea pentru a merge în ”optimi”. O victorie cu Grecia ar duce mai departe echipa pregătită de Sabri Lamouchi. ”Elefanţii” se pot califica şi cu o remiză, dar numai daxcă Japonia nu va învinge Columbia la o diferenţă de minimum două goluri. Înaintea ultimei etape, clasamentul Grupei C se prezintă astfel: 1. Columbia (6 puncte, golaveraj 5-1), 2. Coasta de Fildeş (3 puncte, golaveraj 3-3), 3. Japonia (1 punct, golaveraj 1-2), 4. Grecia (1 punct, golaveraj 0-3).

ECHIPELE PROBABILE:

Grecia: Karnezis – Torosidis, Manolas, Sokratis, Holebas – Fetfazidis, Panagiotis, Karagounis, Maniatis, Samaras – Mitroglou. Antrenor: Fernando Santos

Coasta de Fildeş: Barry – Aurier, Kolo Toure, Bamba, Boka – Tiote, Die – Kalou, Yaya Toure, Gervinho – Drogba. Antrenor: Sabri Lamouchi

Arbitru la centru: Carlos Vera (Ecuador)

 
 

Urmărește-ne pe Google News