FCSB – CFR Cluj 1-1
Au marcat: Planic (90+1) / Djokovic (76)
FCSB și CFR Cluj au terminat la egalitate, 1-1, și cel de-al patrulea meci direct disputat în acest sezon. Ca de fiecare dată, CFR a deschis scorul, și ca de fiecare dată FCSB a egalat.
CFR a reuşit să deschidă scorul la Bucureşti, prin croatul Damjan Djokovic (76), cu un şut fără preluare din marginea careului, dar FCSB a egalat în prelungiri, prin fundaşul Bogdan Planic (90+1), transformat în vârf de atac, care a punctat la o centrare trimisă de Denis Alibec.
Meciul a fost unul tensionat şi fragmentat, cu destul de puţine faze de poartă.
Lupta pentru titlul rămâne deschisă. Mai sunt trei etape de disputat. FCSB are două deplasări, iar CFR Cluj două meciuri acasă.
Programul pretendentelor la titlu:
CSM Poli Iași – FCSB
CS U Craiova – FCSB
FCSB – Astra
CFR Cluj – CS U Craiova
Astra – CFR Cluj
CFR Cluj – Viitorul
Ion Crăciunescu: ”Arbitrajul a fost bun. Nu a influențat rezultatul”.
Finanțatorul FCSB, Gigi Becali, a plecat nervos de la stadion și a trântit ușa după el.
Final de meci.
Min. 90+1: GOL FCSB, 1-1. Deac a pierdut mingea la centrul terenului, gazdele au plecat pe contraatac. Alibec a pătruns în viteză în careu pe partea lui Manea, a pasat la bara a doua, de unde Planic l-a învins pe Arlauskis.
Min. 90: 6 minute adiționale.
Min. 89: cartonaș galben pentru Manea.
Min. 88: gazdele au solicitat penalty pentru un presupus henț comis în careu de un jucător de la CFR Cluj la o minge șutată de Alibec.
Min. 83: schimbare la CFR Cluj. A ieșit Hoban, accidentat, a intrat Mureșan.
Min. 81: schimbare la FCSB. A ieșit Filip, a intrat Fl. Coman.
Min. 76: GOL CFR CLUJ, 0-1. Damjan Djokovic l-a învins pe Bălgrădean cu un șut formidabil de la distanță. Mailat, abia intrat pe teren, i-a așezat mingea pentru șut mijlocașului croat.
Min. 72: banner ironic la adresa celor de la CFR Cluj, care s-au plâns că sunt dezavantajați de arbitraj: ”Voi și roșu când ați luat tot în 11 ați jucat”.
Min. 72: schimbare la CFR Cluj. A ieșit Țucudean, a intrat Mailat. Omrani a trecut vârf împins.
Min. 70: cartonașe galbene pentru Omrani (CFR Cluj) și R. Benzar (FCSB).
Min. 68: schimbare la FCSB. A ieșit Budescu, a intrat Teixeira. Nicolae Dică forțează.
Min. 67: Omrani a introdus mingea în plasă, dar golul nu a fost validat pe motiv de ofsaid. Asistentul Valentin Avram a avut dreptate.
Min. 65: ocazie pentru FCSB. Găman a reluat cu capul puțin pe lângă vinclul porții.
Min. 61: Budescu a executat în zid o lovitură liberă de la 17 metri. Mingea a sărit la Pintilii, care a șutat din afara careului în brațele lui Arlauskis.
Min. 59: incidente între jucători, după ce Fl. Tănase i-a băgat mâna în gât lui Culio, iar Manea l-a luat la întrebări pe stelist.
Min. 57: schimbare la FCSB. A ieșit Gnohere, a intrat Alibec.
S-a reluat jocul.
Pauză.
Min. 38: CFR Cluj a atacat periculos careul gazdelor. Camora a centrat în fața porții pentru Țucudean, dar Găman a respins în corner, prin alunecare.
Min. 36: cartonaș galben Pintilii (FCSB).
Min. 24: ocazie pentru FCSB. Budescu i-a pasat cu călcâiul lui Man, care a tras în plasa laterală.
Min. 22: Dan Petrescu face circ pe margine. Pe teren sar scântei.
Min. 15: cartonaș galben pentru Vinicius (CFR Cluj).
Min. 3: acțiune tăioasă a gazdelor, cu Florin Tănase în zonă centrală, dar căpitanul de la FCSB a ales să șuteze de la distanță, dar execuția nu i-a reușit și mingea s-a dus alături de poartă.
Min. 2: galeria Stelei a pus în scenă o coregrafie 3D spectaculoasă, având ca temă centrală titlul 27. Un mesaj cu trimitere directă la războiul dintre FCSB și CSA Steaua.
Min. 1: medicii intră pe teren încă din primele secunde ale meciului, după ce atacantul lui CFR, Omrani, a fost lovit în ceafă de un coleg, în timpul unui duel aerian pentru minge, la care participa și un jucător de la FCSB.
A început meciul.
Echipele de start:
FCSB: Bălgrădean – Benzar, Planic, Găman, Momcilovic – Pintilii, Filip – Man, Budescu, Fl. Tănase (C) – Gnohere. Antrenor: Nicolae Dică.
Rezerve: Vlad – Nedelcu, Alibec, Morais, Fl. Coman, Ov. Popescu, Filipe Teixeira.
CFR Cluj: Arlauskis – Manea, Vinicius, Boli, Camora (C) – Djokovic, Hoban, Culio – Omrani, Ţucudean, Deac. Antrenor: Dan Petrescu.
Rezerve: Vâtcă, Mureșan, Luchin, Bordeianu, Ioniță, Costache, Mailat.
Arbitru: Istvan Kovacs.
Asistenți: Şovre Octavian (Satu Mare), Valentin Avram (București).
Observatori: Paul Mincu (București), Constantin Augustus (Râmnicu Vâlcea).
ACTUALIZARE 29 aprilie. Jucătorii celor două echipe s-au intersectat la inspecția gazonului. Nedelcu a discutat cu Boli, fostul său coleg de la Viitorul, iar Gnohere cu Omrani, ambii francezi.
ACTUALIZARE 29 aprilie. Gigi Becali, la sosirea la stadion: ”E un meci special. Câștigăm, suntem campioni. Facem egal, iarăși suntem campioni. Câștigă ei iau o opțiune. E un meci în care se poate întâmpla orice. Pe valoare ar trebui să câștigăm noi. Dacă aș fi eu arbitru n-aș da 11 metri decât dacă e foarte clar, evident ca lumina zilei. Dacă suntem campioni, Dică mai rămâne la Steaua încă un an”.
ACTUALIZARE 29 aprilie. Mihai Stoica a anunţat pe contul personal de Facebook că, până în acest moment, s-au vândut 23.000 de bilete.
ACTUALIZARE 29 aprilie. Accesul spectatorilor în stadion se va face începând cu ora 18:45.
ACTUALIZARE 29 aprilie: ”Peste 200 de jandarmi din cadrul Jandarmeriei Capitalei vor asigura
măsurile de ordine publică şi siguranţa spectatorilor care vor fi prezenţi la evenimentul sportiv. Accesul spectatorilor în stadion se va face începând cu ora 18.45 doar pe bază de bilete sau invitaţii. Intrarea în stadion, accesul publicului prin turnichete, paza vestiarelor şi protecţia arbitrilor, îndrumarea şi supravegherea publicului în stadion se realizează cu agenţi ai societăţii de pază şi protecţie contractată de organizator. Pentru a evita aglomeraţia în jurul punctelor de intrare în arena sportivă, Jandarmeria Capitalei recomandă spectatorilor să vină din timp la stadion, începând cu ora deschiderii porţilor de acces”, se arată în comunicatul Jandarmeriei Române.
ACTUALIZARE 29 aprilie. Organizatorii se așteaptă ca în tribunele Arenei Naționale să fie prezenți peste 30.000 de spectatori. Este însă greu de crezut că la finala campionatului vor asista mai mulți spectatori decât cei 36.277 de fani care au participat, în urmă cu două săptămâni, la derby-ul din Liga a 4-a, CSA Steaua – Academia Rapid 1-3.
ACTUALIZARE 28 aprilie. Gigi Becali nu îi motivează financiar pe jucătorii lui Nicolae Dică, un lucru recunoscut şi de căpitanul Florin Tănase.”Nu avem nicio primă. După cum probabil ştiţi avem prime doar de calificare în Europa. L-am văzut pe domnul Geambazi la baza de antrenament, am discutat cu dânsul”, a spus Florin Tănase.
ACTUALIZARE 28 aprilie. Istvan Kovacs arbitrează finala campionatului FCSB – CFR Cluj.
ACTUALIZARE 28 aprilie. Până în această dimineaţă, pentru meciul de mâine seară, s-au comercializat 17.000 de bilete, dar organizatorii mizează pe cel puțin 30.000 de susținători.
În funcție și de felul în care se vor vinde azi biletele, cei din conducerea roș-albaștrilor vor decide dacă va fi cazul sau nu să deschidă și inelul 3. Până acum, trupa lui Nicolae Dică (37 de ani) s-a bucurat de cea mai mare asistență la unicul derby, cel cu Dinamo, scor 1-0, în septembrie 2017, când în tribune au fost 27.325 de spectatori.
ACTUALIZARE 28 aprilie. Nicolae Dică, optimist, înainte de FCSB – CFR Cluj: ”Știu foarte bine jocul lor!”
ACTUALIZARE 28 aprilie. Dat afară de la CFR Cluj în această vară, după ce a activat la CFR Cluj timp de șapte ani, portarul Mihai Mincă va ține cu FCSB în derby-ul de duminică! „Îmi doresc să câştige FCSB-ul. Îmi respect colegii, dar după 7 ani la CFR, vreau să câştige FCSB-ul. Pentru că e Dan Petrescu acolo, atâta timp cât e acolo, nu voi ţine cu ei. E un caracter dificil. Am vorbit ceva cu dânsul la Cluj şi nu a fost aşa. Să mă dea afară după 7 ani de la Cluj… El stă doar la bine la o echipă, la greu nu cred că stă pe undeva. Putea să îmi spună frumos că nu mai are nevoie de mine. Dar nu să mă dea afară cum a făcut-o, cu acel act. Nu meritam, după câte am făcut pentru CFR”, a declarat Mincă, la Digi Sport.
Clubul CFR Cluj a reacționat imediat, precizând, printre altele: „În seara dinaintea ultimei zile a cantonamentului din Slovenia, Mihai Mincă a consumat băuturi alcoolice, a produs daune la hotelul în care echipa noastră era cazată, iar dimineața, la antrenament, a apărut în stare de ebrietate, a vociferat și nu s-a pregătit corespunzător. Toate aceste lucruri, i-au făcut pe conducătorii echipei noastre să rezilieze contract cu jucătorul de comun acord, cu toate că Dan Petrescu a insistat ca portarul să mai primească o șansă. Așadar, decizia ca portarul să părăsească echipa din Gruia a aparținut în totalitate clubului, și nici de cum antrenorului”.
ACTUALIZARE 27 aprilie. Ce a spus Dan Petrescu înaintea meciului FCSB – CFR Cluj: ”Regret!”
Biletele, care au prețuri cuprinse între 15 lei la peluze și 150 de lei la loje, s-au vândut ca pâinea caldă pe site-ul biletefcsb.ro.
Deja, peste 6.000 de bilete au fost achiziționate, iar cererile sunt, în continuare, mari.
„Până marți la ora 16:00 erau vândute online 6.000 de bilete, ce urmau să fie trimise prin curier celor care le-au achiziționat de pe site. În scurt timp, va fi anunțat și programul caselor de bilete de la stadion pentru ca fanii să-și achiziționeze tichetele pentru meciul cu CFR.
Fiecare persoană poate cumpăra maximum patru bilete”, au spus oficialii vicecampioanei pentru gsp.ro.
Casele de bilete de la Arena Națională sunt deschise conform următorului program:
VINERI – 11:00 – 19:00
SÂMBATĂ – 11:00 – 19:00
DUMINICĂ – 10:00 – 20:45
LIVE BLOG FCSB – CFR Cluj. Se estimează peste 25.000 de fani
La ultimul meci FCSB – CFR Cluj au asistat 11.874 de fani. Acum sunt așteptați peste 25.000 de oameni. Ultima oară, „Arena Națională” a fost luată cu asalt la meciul din Liga 4 București CSA Steaua – Academia Rapid, dar afulența de atunci a fost explicată prin faptul că s-au întâlnit două echipe din București.
Ardelenii nu vor avea, probabil, foarte mulți suporteri alături.
FCSB are un avantaj de două puncte, iar cu o victorie ar „închide” ecuația titlului, fiindcă mai rămân doar trei etape. În precedentele trei meciuri din acest sezon, două din sezonul regular și turul din play-off, s-a înregistrat de fiecare dată același scor: 1-1.
Acum, un astfel de rezultat ar fi tot în avantajul celor de la FCSB, care și-ar păstra avantajul de două puncte.
CITEȘTE ȘI: FCSB cere depunctarea celor de la CFR Cluj pentru declarațiile lui Dan Petrescu. Cele două rivale la titlu se întrec în plângeri