Petroliştii s-au temut de arbitrajul ”centralului” Rusandu înaintea jocului. La începutul partidei, portarul Cobrea a părut că se gândeşte mai mult la acest lucru decât la meci. Altfel nu se explică gafa din debutul partidei, când a respins în faţă şutul lui Răduţ şi i-a permis lui Mihai Roman să înscrie din câţiva metri (3).
Mutu (23) a fost foarte aproape de egalare, dar şutul său a trecut la o palmă de vinclu. Ce nu a reuşit vedeta Petrolului a reuşit De Lucas, la sfârşitul primei reprize (43), după ce şutul acestuia de la 20 de metri lovit bara şi a intrat în poartă. În repriza secundă, Nicoară (53), Nistor (75), Shalaj (85), Matulevicius (89, 90+2), respectiv Gerson (54) şi De Lucas (66) puteau asigura victoria echipei lor, dar şuturile acestora nu şi-au atins ţinta.
S-a terminat 1-1 şi cele două echipe pierd puncte importante în lupta pentru Europa.
––––––––––
min. 90+2: Fluier final
min. 90+2: Matulevicius are din nou şansa să înscrie golul victoriei, dar şutul său din interiorul careului trece pe lângă poartă.
min. 89: Matulevicius şutează puternic de la 25 de metri şi Cobrea deviază în corner.
min. 85: Nou-intratul Shalaj şutează de la 25 de metri pe lângă poartă.
min. 85: De Lucas primeşte cartonaş galben, după faultul asupra lui Elton.
min. 79: Schimbare la Petrolul: Mutu este înlocuit de Nepomuceno.
min. 77: Schimbare la Pandurii: Nicoară este înlocuit de Matulevicius.
min. 75: Nistor şutează de la 25 de metri peste poartă.
min. 69: Schimbare la Pandurii: Răduţ este înlocuit de Erico.
min. 66: De Lucas şutează de la 20 de metri şi Stanca respinge în corner.
min. 64: Schimbare la Petrolul: Astafei este înlocuit de Priso.
min. 64: Schimbare la Pandurii: Buleică este înlocuit de Shalaj.
min. 63: Gorjenii solicită penalty pentru un presupus hanţ la Mutu, dar reluările TV arată că mingea l-a lovit în piept.
min. 60: Pastorini şutează de la 20 de metri, dar un fundaş gorjean deviază în corner, foarte aproape de poartă.
min. 57: L. Marinescu este înlocuit de Pastorini.
min. 54: Ocazie imensă pentru Petrolul: Gerson şutează din careul mic peste poartă.
min. 53: Nicoară şutează de la 20 de metri, lateral stânga, pe lângă poartă.
min. 46: A început repriza a doua.
min. 45: Pauză
min. 43: GOL PETROLUL! De Lucas şutează de la 20 de metri, bară-gol.
min. 40: ”Bombă” a lui Răduţ de la 30 de metri peste poartă.
min. 37: Satli primeşte cartonaş galben, după faultul asupra lui Nistor.
min. 31: Buleică se grăbeşte şi şutează de la 20 de metri, lateral dreapta, pe lângă poartă.
min. 23: Mutu şutează din prima, de la 20 de metri, foarte aproape de vinclu.
min. 22: P. Anton şutează de la 30 de metri pe lângă poartă.
min. 15: Gazdele solicită penalty, pentru un presupus henţ al lui Satli, dar reluările TV îi dau dreptate ”centralului” Rusandu.
min. 3: GOL PANDURII! Răduţ şutează de la marginea careului, Cobrea respinge în faţă şi Mihai Roman reia din câţiva metri.
min. 1: A început partida.
Echipele de start:
Pandurii: Stanca – Pleaşcă, Erico, Elton da Silva, Momcilovici – D. Nistor, P. Anton, Răduţ – Buleică, M. Roman II, Nicoară
Antrenor: Petre Grigoraş
Petrolul: Cobrea – Alcenat, Gerson, Satli, Fanchone – De Lucas, Mustivar – Astafei, Ad. Mutu, L. Marinescu – Tamuz
Absenţi: Geraldo, Teixeira (suspendaţi), Albin (accidentat), I. Filip (neconvocat)
Antrenor: Răzvan Lucescu
Arbitru: Lucian Rusandu (Sfântu Gheorghe). Asistenţi: Vladimir Urzică (Piatra Neamţ), Gabriel Bârjac (Zalău)
––––––––
Pandurii Târgu Jiu şi Petrolul se întâlnesc în această seară, pe stadionul ”Tudor Vladimirescu”, în epilogul etapei a 7-a. Pandurii au făcut egal acasă cu CFR Cluj (0-0), au pierdut pe teren propriu cu Ceahlăul (0-1), a fost umilită în Ghencea (0-6), a terminat la egalitate acasă cu Viitorul (1-1) şi a învins în deplasare pe Gaz Metan Mediaş (2-0). De partea cealaltă, Petrolul a învins acasă pe FC Botoşani (4-1), în deplasare pe CSMS Iaşi (5-1), a făcut egal acasă cu Rapid (0-0), a învins la CSU Craiova (2-0) şi a pierdut pe teren propriu cu CFR Cluj (1-2).
Pandurii l-au transferat în această săptămână pe fundaşul central sloven Nejc Mevlja (24 de ani) de la echipa scoţiană Livingston. Gorjenii au învins echipa de Liga a III-a SCM Argeşul Piteşti cu 8-2, într-un meci amical.
Petrolul l-a pierdut săptămâna trecută pe Ovidiu Hoban, transferat la Hapoel Be`er Sheva şi l-au înlocuit cu Ioan Filip, liber de contract după despărţirea de Oţelul. ”Lupii” se simt vânaţi de CCA, după ce la acest meci a fost delegat Lucian Rusandu, din Sfântu Gheorghe. ”Suntem vânaţi! Altfel, nu ne explicăm de ce la un meci aşa de important precum cel de la Tg. Jiu e delegat un arbitru precum Lucian Rusandu, din Sf. Gheorghe”, au declarat surse din cadrul clubului.
”Lupii galbeni” sunt foarte aproape să-l achiziţioneze pe fundaşul bulgar Pavel Vidanov (26 de ani), liber de contract după despărţirea de Zaglebie Lubin, echipă din a doua divizie poloneză. Jucătoru care poate evolua fundaş dreapta şi central a evoluat la Rapid în 2011 şi apoi a fost împrumutat la ŢSKA Sofia.