Simona Halep – Alison Riske 2-6, 6-1, 6-1

Reacția Simonei Halep, la interviul pe teren: ”E întotdeauna greu în primul meci la Roland Garros pentru că am emoții. Meciul acesta a fost un meci bun de început. Trebuie să te adaptezi condițiilor de joc. Sunt încrezătoare că voi fi pregătită mâine, mă simt bine”.

Halep (26 ani), finalistă la ediţia de anul trecut, a avut un prim set sub aşteptări, dar a găsit puterea să revină şi să se impună după o oră şi 34 de minute, în faţa unei adversare incomode, care s-a apărat excelent.

Simona a avut dificultăţi în primul set, reuşind să facă faţă cu greu atacurilor americancei (27 ani, 83 WTA), nici nu a servit prea bine şi a avut doar o singură şansă de ghem în primele cinci, pierdute toate. Halep a avut o tresărire de orgoliu la 0-5 şi a luat două ghemuri, dar setul a revenit americancei, cu un sec 6-2, după încă un break.

Halep a luptat mai mult şi mai bine în setul al doilea, americancei nu i-au mai intrat toate mingile, iar scorul a devenit 5-0, românca încheind cu 6-1. Principala favorită a dominat şi setul decisiv, desprinzându-se repede la 3-0. Riske a făcut 3-1, dar Halep nu i-a lăsat nicio şansă în continuare şi a câştigat cu 6-1.

Inspectoratul de Stat în Construcții, cuibul protejaților de partid. Cine conduce instituția și pe ce filieră a ajuns în funcție
Recomandări
Inspectoratul de Stat în Construcții, cuibul protejaților de partid. Cine conduce instituția și pe ce filieră a ajuns în funcție

Simona Halep nu a avut niciun as, a făcut o dublă greşeală, a adunat 20 de winners şi 28 de erori neforţate. Riske a avut un as, a comis 3 duble greşeli, a contabilizat 17 winners şi 33 de erori neprovocate.

Halep are acum 3-0 în meciurile directe cu Riske (27 ani, 83 WTA), pe care a mai învins-o în 2015, la Roma, în turul al doilea, cu 6-3, 6-0, şi anul trecut în primul tur la Beijing, cu 6-3, 3-6, 6-2.

Riske are totuşi o victorie în faţa Simonei, la junioare, în 2007, la Orange Bowl, cu 6-3, 6-2.

Halep şi-a asigurat un cec de 79.000 de euro şi 70 de puncte WTA, iar următoarea sa adversară va fi tot o americancă, Townsend (22 ani, 72 WTA), care a învins-o marţi pe franţuzoaica Myrtille Georges cu 6-4, 6-2.

LIVETEXT

Game 22: Simona face și spectacol. Trei mingi de meci. 40-15. Ghem, set, meci, 6-1.

Game 21: trei mingi de break, Simona. Halep defilează spre turul 2, 5-1.

Game 20: servește Halep. Simona păstrează distanța, 4-1.

Game 19: Simona este stăpâna jocului. A câștigat un punct după un raliu de 20 de lovituri. Se joacă la avantaj, 40-40. Avantaj, Riske. Egalitate. Avantaj, Riske. Americanca și-a câștigat serviciul și încearcă să rămână în meci, 3-1.

„I-am întins bucuros mâna și mi-a aruncat cu un lichid în față. Am crezut că îmi dăduse cu acid”. Fragmente exclusive din cartea „Patriot. Memorii” de Aleksei Navalnîi, care va apărea în România pe 22 octombrie (II)
Recomandări
„I-am întins bucuros mâna și mi-a aruncat cu un lichid în față. Am crezut că îmi dăduse cu acid”. Fragmente exclusive din cartea „Patriot. Memorii” de Aleksei Navalnîi, care va apărea în România pe 22 octombrie (II)

Simona Halep - Alison Riske, în turul I la Roland Garros 2018. Simo merge în turul 2. Prima reacție | VIDEO

Simona Halep of Romania in action against Alison Riske of the USA during their women?s first round match during the French Open tennis tournament at Roland Garros in Paris, France, 30 May 2018. EPA-EFE/YOAN VALAT

Game 18: Simona este precum o furtună dezlănțuită. 40-15. Halep și-a plimbat adversara și a închis ghemul, 3-0.

Game 17: ambele jucătoare lovesc mingea cu toată puterea. Minge de break pentru Halep. Ghem, Simona, 2-0.

Game 16: Simona și-a făcut serviciul, 1-0.

SETUL 3

Game 15: două mingi de set pentru Simona. Ghem și set, 6-1.

Game 14: Simona servește pentru a câștiga setul. Minge de break pentru Riske. Fructificată de americancă, 1-5.

Game 13: Simona este singură pe teren. Trei mingi de break. Prima ratată. Riske a servit foarte bine, 40-30. Dublă greșeală, Riske, 5-0.

Simona Halep - Alison Riske, în turul I la Roland Garros 2018. Simo merge în turul 2. Prima reacție | VIDEO

Simona Halep of Romania in action against Alison Riske of the USA during their women?s first round match during the French Open tennis tournament at Roland Garros in Paris, France, 30 May 2018. EPA-EFE/YOAN VALAT

Game 12: 40-0. Ghem la zero, 4-0.

Game 11: Simona începe să-și ridice nivelul de joc. Trei mingi de break. Simona se distanțează, 3-0.

De ce crede fostul ministru Constantin Niță că merită eliberat mai repede din pușcărie: s-a spovedit, a văzut filme. Răspunsul judecătorilor
Recomandări
De ce crede fostul ministru Constantin Niță că merită eliberat mai repede din pușcărie: s-a spovedit, a văzut filme. Răspunsul judecătorilor

Game 10: Simona conduce 40-15. 40-30. Serviciu bun, retur afară, ghem Halep, 2-0.

Game 9: servește Riske. Trei mingi de break, pentru Simona. Ghem la zero, Simona, 1-0.

Simona a cerut pauză de vestiar.

SETUL 2

Game 8: Ion Țiriac o susține pe Simona din tribune. Simona ratează un voleu cu forhandul, 30-40. Riske a câștigat primul set, 2-6.

Game 7: trei mingi de break, Simona. Halep recuperează un break, 2-5.

Game 6: Riske este la timona jocului. Simona s-a enervat și a dat cu racheta de pământ. Simona are 40-30. Egalitate. Avantaj, Simona. În fine, Simona câștigă primul ghem, 1-5.

Game 5: erori neforțate cu forhanedul 8-3. Simona este în dificultate. Două mingi de ghem pentru Riske. Dezastru, 0-5.

Game 4: Riske domină. Are 5-1 la forhanduri câștigătoare. Două mingi de break pentru Riske. Simona caută loviturile decisive, dar pierde și acest joc, 0-4.

Simona Halep - Alison Riske, în turul I la Roland Garros 2018. Simo merge în turul 2. Prima reacție | VIDEO

Alison Riske of the USA in action against Simona Halep of Romania during their women?s first round match during the French Open tennis tournament at Roland Garros in Paris, France, 30 May 2018. EPA-EFE/YOAN VALAT

Game 3: Simona nu se regăsește. 30-40. Riske și-a consolidat breakul, 0-3.

Game 2: Halep, prima dublă greșeală. Se joacă din nou la avantaj. Minge de break, Riske. Egalitate. Avantaj, Riske. Egalitate. Simona a salvat o minge ce părea pierdută. Avantaj, Riske. Egalitate. Avantaj, Halep. Egalitate. Avantaj, Riske. Break, Riske, 0-2.

Game 1: servește Riske. Simona evoluează într-un echipament nou. Se joacă la avantaj. Riske s-a impus după șase minute de joc, 0-1.

SETUL 1

ACTUALIZARE 30 mai, ora 12:04. Cele două jucătoare au ieșit pe teren. Simona Halep, concentrată, Alsion Riske, cu zâmbetul pe buze.

ACTUALIZARE 30 mai, ora 09:26. Americanca Taylor Townsend va fi adversara româncei Simona Halep în turul al doilea la Roland Garros, dacă liderul mondial al tenisului feminin va trece astăzi de Alison Riske. Townsend (22 ani, 72 WTA) a învins-o marţi pe franţuzoaica Myrtille Georges cu 6-4, 6-2.

ACTUALIZARE 29 mai, ora 21.20. Organizatorii au decis ca meciul Halep – Riske să nu se joace marți seară, ci să fie reprogramat pentru miercuri, ora 12.00, adică primul al zilei. Acest lucru îi va răpi Simonei Halep o zi de odihnă, în cazul în care se va califica în turul 2.

ACTUALIZARE 29 mai, ora 19.40. Simona Halep, programată, mai nou, să joace de la ora 21.30.

ACTUALIZARE 29 mai, ora 18.01. Meciul Simona Halep cu Alison Riske, anunțat pentru ora 18.30, a fost mutat la ora 21,15, după ce fusese pus la ora 20.45. E posibil să fie mutat mâine.

ACTUALIZARE 28 mai. Organizatorii au anunțat programul zilei de marți. Simona Halep joacă al cincilea meci programat pe terenul Philippe Chatrier. Primele întâlniri încep la ora 12:00 (ora României).

ACTUALIZARE 28 mai. Simona Halep conduce în continuare în clasamentele WTA şi WTA Race

Jelena Ostapenko, coșmarul Simonei Halep, eliminată în primul tur la Roland Garros. Letona a intrat în istoria neagră a tenisului

ACTUALIZARE 27 mai. Simona Halep s-a distrat înainte de debutul la Roland Garros

ACTUALIZARE 26 mai.

Sorana Cîrstea a testat-o pe Alison Riske pentru Simona Halep. Egalitate la seturi, apoi abandon al româncei din cauza unei accidentări la coapsă

ACTUALIZARE 26 mai. Jucătoarea română de tenis Simona Halep, numărul unu mondial şi principala favorită la Roland Garros, a declarat, citată de L’Equipe, că se simte o jucătoare mai bună ca anul trecut pe zgura pariziană, când a fost învinsă de letona Jelena Ostapenko, şi are un mental mult mai bun.

Cred că sunt o jucătoare mai bună decât anul trecut. Sunt mai puternică mental. Am muncit mult şi am progresat. Vreau doar să mă concentrez pe ce am de făcut şi să devin şi mai bună. Rezultatele vin dacă eu progresez”, a declarat Simona Halep la Roland Garros, unde a jucat finalele în 2014 şi 2017.

Simona Halep a declarat că se aşteaptă ca fiecare meci să fie dificil, inclusiv cel de debut, şi nu se gândeşte încă la titlu: ”Ştiu că fiecare meci va fi foarte dificil. Este un Grand Slam şi aici sunt cele mai bune. Nu mă gândesc la titlu, pentru că este departe. Mă gândesc doar la primul meu meci, care va fi foarte dificil. Nici nu m-am uitat pe tablou, ştiu doar numele primei mele adversare (americanca Alison Riske). Voi vedea zi după zi. Anul trecut nu am avut prea multe puncte de apărat şi e un pic diferit. Anul acesta, am şi această presiune, dar nu vreau să mă concentrez pe lucrul ăsta. Am încredere mai mare anul acesta pentru că am reuşit un rezultat mare anul trecut. Asta nu înseamnă că voi face la fel sau mai mult”.

Liderul tenisului feminin mondial a adăugat că a trecut peste finala pierdută la Roma la Elina Svitolina, s-a odihnit şi este pregătită să abordeze Grand Slam-ul pe zgură de la Paris: ”Am fost obosită după semifinale, dar nu m-am accidentat. Merg bine, nu am dureri. M-am odihnit câteva zile şi acum mă antrenez intens. Sunt pregătită să încep turneul. E genial să revin aici, îmi place mult să joc la Roland Garros şi să vin la Paris. Iubesc acest oraş şi voi profita de asta”.

Simona Halep a fost întrebată şi de prezenţa Serenei Williams la Roland Garros şi s-a arătat convinsă că americanca poate reveni la cel mai înalt nivel: ”Este extraordinară pentru tenis revenirea ei. Poate că a avut nevoie de mai mult timp să se obişnuiască cu turneele, să joace zi de zi. I-am spus deja că poate reveni şi să câştige din nou turnee. Ea ştie să gestioneze situaţia. Va reveni şi va fi puternică”.

Dacă va trece de Riske, Halep va juca în turul secund cu învingătoarea dintre Myrtille Georges (Franţa) şi Taylor Townsend (SUA).

ACTUALIZARE 25 mai. Românca Simona Halep, liderul mondial al tenisului feminin, are cele mai mari şanse de a câştiga ediţia din acest an a turneului de Mare Şlem de la Roland Garros, a estimat fosta mare jucătoare Martina Navratilova într-un articol pentru site-ul wtatennis.com. De două ori învingătoare la Roland Garros, Navratilova crede că nu există o mare favorită la actuala ediţie, ceea ce face ca turneul să fie atât de interesant.

„Cele mai mari şanse de a termina învingătoare le are probabil Halep, fiindcă este N.1 mondial, a jucat finala de anul trecut, iar zgura este suprafaţa ei favorită. La fel de uşor ea ar putea să fie însă eliminată din prima săptămână. Pentru mine ea e favorită, deşi apare o mare îndoială legată de Halep după ce ea a pierdut atât de clar cu Svitolina în finala de la Roma. Cealaltă îndoială, desigur, este legată de faptul că nu a câştigat niciodată un turneu de Mare Şlem. Iar presiunea de a câştiga acest prim turneu de Mare Şlem nu face decât să devină din ce în ce mai mare”, a scris Navratilova.

„Dacă vă uitaţi la aproape toţi capii de serie, o constantă este inconstanţa. De multe ori jucătoarele sunt eliminate devreme într-un turneu, iar săptămâna următoare câştigă titlul”, a adăugat Navratilova.

În opinia sa, nu este exclus ca învingătoarea de la Roland Garros să fie din nou o jucătoare ce nu era luată în calcul, cum s-a întâmplat anul trecut cu letona Jelena Ostapenko, care a învins-o în finală pe Halep.

ACTUALIZARE 25 mai. Fosta jucătoare franceză de tenis Mary Pierce, campioană la Roland Garros în 2000, crede că actualul lider al clasamentului mondial, românca Simona Halep, poate câştiga primul său titlu de Mare Şlem, la Openul Franţei, care va debuta duminică, relatează Reuters, citată de agerpres.ro. ”Cred în Simona. Cred că va câştiga un Grand Slam. Care şi când nu ştiu, dar cu siguranţă zgura este o suprafaţă bună pentru ea”, declarat Pierce, la Bengaluru (India), unde promovează evenimentul TCS World 10K run.

Simona Halep și-a ales orașul în care vrea să locuiască: ”Poate voi sta aici într-o bună zi”

ACTUALIZARE 25 mai. S-a antrenat cu greociaca Sakkari

Liderul mondial în tenisul feminin, românca Simona Halep, va juca în prima rundă a turneului de la Roland Garros, al doilea de Mare Şlem al anului, cu americanca Alison Riske, potrivit tragerii la sorţi efectuate joi, la Paris.

Simona Halep (26 ani), principala favorită şi finalistă la ediţia de anul trecut, are 2-0 în meciurile directe cu Riske (27 ani, 105 WTA), pe care a mai învins-o în 2015, la Roma, în turul al doilea, cu 6-3, 6-0, şi anul trecut în primul tur la Beijing, cu 6-3, 3-6, 6-2.

Alison Riske are totuşi o victorie în faţa Simonei, la junioare, în 2007, la Orange Bowl, cu 6-3, 6-2.

În sferturi, Simona Halep ar putea s-o întâlnească pe Caroline Garcia

A doua favorită de la Roland Garros, daneza Caroline Wozniacki, o va înfrunta în prima manşă pe americanca Danielle Collins.

Garbine Muguruza (Spania), cap de serie numărul trei, va avea un meci dificil în primul tur, cu rusoaica Svetlana Kuzneţova, campioană la Roland Garros în 2009, ucraineanca Elina Svitolina (N. 4), care a câştigat recent turneul de la Roma, va juca în prima rundă cu australianca Ajla Tomljanovic, în timp ce deţinătoarea titlului, letona Jelena Ostapenko (N. 5) va primi replica ucrainencei Katerina Kozlova în primul tur.

Serena Williams, fostul lider mondial, va juca în primul tur cu Kristyna Pliskova (Cehia), notează Agerpres.

În potenţialele sferturi de finală ar putea avea loc meciurile Halep – Caroline Garcia (Franţa/N. 7), Muguruza – Karoline Pliskova (Cehia/N.6), Ostapenko – Svitolina şi Petra Kvitova (Cehia/N. 8) – Wozniacki.

Potențialul traseu al liderului mondial WTA
R1: Simona Halep Alison Riske;
R2: Myrtille Georges/Taylor Townsend
R3: Kristina Mladenovic/Andrea Petkovic
R4: Elise Mertens/Daria Gavrilova/Sorana Cîrstea
QF: Caroline Garcia/Angelique Kerber/Kiki Bertens/Shuai Zhang /Irina-Camelia Begu
SF: Serena Williams/Maria Sharapova/Karolina Pliskova/Garbine Muguruza
F: Caroline Wozniacki/Elina Svitolina/Jelena Ostapenko/Venus Williams/Petra Kvitova


EXCLUSIV/Gabi Hurlup, poliţistul rănit în explozia de la Mihăileşti de acum 14 ani, mărturisire cutremurătoare: “24 mai e a doua mea zi de naştere”

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Câți bani a reușit să facă o femeie care a reciclat sute de PET-uri de la Pelerinajul Sfintei Parascheva din Iași
Știrileprotv.ro
Câți bani a reușit să facă o femeie care a reciclat sute de PET-uri de la Pelerinajul Sfintei Parascheva din Iași
Wow! Theo Rose a strălucit în rochia de mireasă! S-a măritat în secret cu Anghel Damian! Toate detaliile despre nunta lor
Viva.ro
Wow! Theo Rose a strălucit în rochia de mireasă! S-a măritat în secret cu Anghel Damian! Toate detaliile despre nunta lor
Trecutul secret al Monicăi Bîrlădeanu. Cum arăta când era chelneriță, în Iași. Care au fost bărbații cu care s-a iubit
Libertateapentrufemei.ro
Trecutul secret al Monicăi Bîrlădeanu. Cum arăta când era chelneriță, în Iași. Care au fost bărbații cu care s-a iubit
Un medic a mâncat mere șapte zile în continuu, iar rezultatul este extraordinar. Ce beneficii au aceste fructe pentru sănătate
FANATIK.RO
Un medic a mâncat mere șapte zile în continuu, iar rezultatul este extraordinar. Ce beneficii au aceste fructe pentru sănătate
Ce l-a speriat pe grecul Pantelis Kapetanos în România: „Era foarte periculos, dar mi-am zis: «Mă duc și eu după ei!»”
GSP.RO
Ce l-a speriat pe grecul Pantelis Kapetanos în România: „Era foarte periculos, dar mi-am zis: «Mă duc și eu după ei!»”
Cinci zodii au un final de octombrie de vis. Împăcări, oportunități mari și vești excelente pentru ele
FANATIK.RO
Cinci zodii au un final de octombrie de vis. Împăcări, oportunități mari și vești excelente pentru ele
Cum arată tatăl Deliei în prezent, de când a renunțat la călugărie. Se îmbracă modern, a renunțat la barbă și pare alt om! FOTO
Unica.ro
Cum arată tatăl Deliei în prezent, de când a renunțat la călugărie. Se îmbracă modern, a renunțat la barbă și pare alt om! FOTO
România va produce un tratament anti-cancer. Va fi implicată Centrala Nucleară Cernavodă
Financiarul.ro
România va produce un tratament anti-cancer. Va fi implicată Centrala Nucleară Cernavodă
Moartea şocantă a elevei olimpice, nepoată de primar. Ștefi a anunţat ce urmează să facă. De ce bănuiesc polițiștii că ar fi vorba de o provocare pe TikTok
Observatornews.ro
Moartea şocantă a elevei olimpice, nepoată de primar. Ștefi a anunţat ce urmează să facă. De ce bănuiesc polițiștii că ar fi vorba de o provocare pe TikTok
Horoscop 16 octombrie 2024. Leii ar fi bine să încerce să facă un pas în spate, nu neapărat la propriu, ca să poată vedea imaginea mai largă
HOROSCOP
Horoscop 16 octombrie 2024. Leii ar fi bine să încerce să facă un pas în spate, nu neapărat la propriu, ca să poată vedea imaginea mai largă

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI