ACTUALIZARE 19 august, 4.00 Simona Halep, numărul 2 mondial, s-a calificat în semifinalele turneului WTA de la Cincinnati. Românca a învins-o în sferturi, scor 6-4, 7-6 (1) pe britanica Johanna Konta, a şaptea jucătoare a lumii, după o oră şi 49 de minute de joc intens.
Românca a condus cu 5-2 în setul secund şi a ratat nu mai puţin de cinci mingi de meci înainte de a-şi asigura un loc în semifinale.
Halep (25 ani) a avut trei aşi în acest meci, a făcut două duble greşeli, salvând 13 din cele 17 mingi de break create de Konta. Românca a avut 15 mingi câştigătoare şi a comis 17 erori neforţate.
De partea cealaltă, Konta a adunat patru aşi, o dublă greşeală, a salvat 6 din cele 11 mingi de break, a reuşit 26 de mingi direct câştigătoare, dar a avut şi 34 de erori neforţate.
Este prima victorie din patru meciuri pentru Halep în circuitul WTA contra Johannei Konta, pe care o învinsese până acum doar în Fed Cup, de două ori.
„Amândouă am jucat foarte bine. Am fost foarte aproape mai devreme în setul 2 de victorie, însă am fost puţin nervoasă. Am mai fost în aceeaşi situaţie, însă acum am decis să fiu mai agresivă în joc. Sloane Stephens va fi o adversară grea, foarte puternică, însă de-abia aştept să revin pentru a juca pe acest teren”, a fost prima reacţie a Simonei Halep după victoria cu Johanna Konta.
După ce a fost învinsă în sferturi la Wimbledon de Konta, într-un meci ce putea să-i aducă locul 1 WTA , Halep are din nou ocazia de a deveni în premieră lider al ierarhiei mondiale. Ea are nevoie acum să câştige trofeul la Cincinnati.
Constănţeanca va lupta pentru un loc în finala turneului de categorie Premier 5 din Ohio, dotat cu premii totale în valoare de 2.536.154 de dolari, cu americanca Sloane Stephens.
Halep are 4-2 în meciurile directe cu Stephens (24 ani, 151 WTA), în faţa căreia a câştigat ultimele trei meciuri, cel mai recent acum două săptămâni, la Washington, în primul tur, cu 7-6 (3), 6-0.
În cealaltă semifinală se vor înfrunta liderul mondial, Karolina Pliskova (Cehia) şi Garbine Muguruza (Spania), locul 6 WTA.
Pentru calificarea în penultimul act, Simona Halep şi-a asigurat un premiu de 128.330 de dolari şi 350 de puncte WTA.
ACTUALIZARE 19 august, 4.15. Halep – Konta 6-4, 7-6. Simona Halep a câştigat cu 7-1 tie-break-ului setului secund şi s-a impus după ce a profitat de a şasea minge de meci de care a avut parte.
Halep Konta 6-4, 6-6. Simona a mai ratat trei mingi de meci.
Halep – Konta 6-4, 6-5. Halep a salvat două mingi de break şi a încheiat al 11-lea game al setului secund cu un as.
6-4, 5-5
6-4, 5-4. Konta rămâne în meci după ce a realizat break-ul și a salvat două mingi de meci ale Simonei.
6-4, 5-3
6-4, 5-2.
Monica Niculescu şi Su Wei Hsieh s-au calificat în finala probei de dublu de la Cincinnati, după victoria cu 6-4, 7-6 din semifinala cu favoritele numărul 4, Sania Mirza şi Shuai Peng. În finală, Niculescu şi Hsieh le vor înfrunta pe Martina Hingis şi Chan Yung-Jan.
6-4, 4-2.
6-4, 4-1.
6-4, 3-1. Românca a reuşit un nou break cu care se apropie şi mai mult de prima victorie contra Johannei Konta din circuitul WTA.
Halep – Konta 6-4, 2-1.
6-4, 1-1. Rebreak Halep
ACTUALIZARE 19 august, 03:18: break Konta! Halep – Konta 6-4, 0-1.
ACTUALIZARE 18 august, 3.10: Halep – Konta 6-4. Simona a încheiat setul pe serviciul adversarei, cu un game câştigat la 0.
5-4. Halep a ratat şansa de a încheia setul pe propriul serviciu. A solicitat intervenţia antrenorului Darren Cahill, care i-a transmis că este mulţumit de jocul ei şi că trebuie să-şi păstreze încrederea.
5-3.
5-2.
Halep – Konta 4-2. Al doilea break consecutiv pentru Simona Halep,
3-2. Rebreak Halep!
Halep – Konta 1-2. Adversara Simonei Halep a profitat de a doua şansă de break avută şi a trecut în premieră în avantaj în primul set.
Halep – Konta 1-1.
ACTUALIZARE 19 august, Halep – Konta 1-0.
ACTUALIZARE. După ce a învins-o pe Anastasija Sevastova, joi, Simona Halep s-a calificat în sferturile de finală ale unui turneu WTA pentru a 11-a oară în acest sezon și pentru a zecea oară consecutiv, ceea ce confirmă faptul că românca este cea mai constantă jucătoare a momentului. Miami (Premier Mandatory), Stuttgart (Premier), Madrid (Premier Mandatory), Roma (Premier 5), Roland Garros (Grand Slam), Eastbourne (Premier), Wimbledon (Grand Slam), Washington (International) și Toronto (Premier 5) sunt ultimele nouă turnee jucate de româncă, înainte de Cincinnati și la care ea a ajuns cel puțin până în faza sferturilor de finală. Halep a reușit să se impună în doar unul dintre acestea, la Madrid, și să ajungă până în finală doar la alte două, la Roma și Roland Garros.
ACTUALIZARE. Cota zilei din tenis 18 august. Luptă, Simona!
Cum poate deveni Simona Halep lider mondial în tenis după turneul de la Cincinnati
ACTUALIZARE. ”Pot să spun că anul acesta a fost cel mai bun, din toate punctele de vedere: mental, fizic și al tenisului. Chiar dacă astăzi sau zilele astea nu joc cel mai bun tenis al meu, simt că sunt acolo și toată munca pe care am depus-o se vede acum”, a declarat Simona Halep, în exclusivitate pentru Digi Sport, după victoria cu Anastasija Sevastova.
Halep are șansa de a-și lua revansa dupa eliminarea de la Wimbledon.
Konta a ajuns în sferturile de finală dupa ce a învins-o pe slovaca Dominika Cibulkova cu 6-3, 6-4, după un meci ce a durat o ora și 44 de minute.
Scorul general al întâlnirilor dintre Simona și Konta este 3-2 în favoarea britanicei.
Jucătoarea română de tenis Simona Halep, numărul doi mondial, s-a calificat, joi, în sferturile de finală ale turneului WTA de la Cincinnati (Ohio), dotat cu premii totale de 2.536.154 dolari, după 6-4, 6-3 cu letona Anastasija Sevastova.
Halep (25 ani), a doua favorită a competiției, a obținut victoria într-o oră și 18 minute, deși nu a făcut cel mai bun joc al său.
Românca a început bine jocul și a condus cu 2-0, dar apoi a urmat o cădere în joc, multe greșeli, iar letona a întors scorul, desprinzându-se la 4-2 (două break-uri la zero). Consultarea cu antrenorul Darren Cahill (la 2-3) a început să își facă simțită efectele, iar Simona s-a trezit la timp, reușind să reechilibreze disputa (4-4) și apoi a înclinat balanța în favoarea sa, câștigând setul cu 6-4.
În setul secund, Halep a fost permanent la cârma jocului, deși nici în acest act jocul său nu a dat satisfacție în totalitate. Simona a condus cu 3-0, Sevastova s-a apropiat la 3-2, a urmat o nouă ”ședință” cu Cahill și Halep a reușit să refacă diferența (5-2), obținând victoria, cu 6-3, după o minge de meci ratată la 5-2 și una de break salvată la 5-3.
Halep a făcut 4 duble greșeli în acest meci, a reușit 15 winners și a adunat 28 de erori neforțate. Sevastova a avut 14 winners și nu mai puțin de 36 de erori neforțate.
Românca și-a asigurat un cec de 60.105 dolari și 190 de puncte WTA.
Halep a pierdut finala la Cincinnati în 2015, în fața Serenei Williams, iar anul trecut s-a oprit în semifinale, învinsă de Angelique Kerber.
Citiți și EXCLUSIV/ Blestemul Simonei Halep. Cafeneaua deschisă în Constanța nu are niciun client