”Regret că am jucat dublul. Probabil că a fost ultimul meci de dublu al carierei”, a zis, pentru treizecizero.ro, Sorana, care, în meciul cu iberica, a comis 43 de greșeli neforțate și a câștigat mai puțin de jumătate dintre punctele jucate pe propriul serviciu (35/71). Cu o zi înaintea înfrângerii suferite în fața Carlei Suarez Navarro, Sorana s-a retras în setul decisiv al meciului de dublu în care ea și Donna Vekic le-au întâlnit pe Andreja Klepac și Maria Jose Martinez Sanchez. Abandonul a venit la 7-5, 2-6, 1-4 în favoarea adevrsarelor, favorite nr. 15.
Sorana Cîrstea – Carla Suarez Navarro 5-7, 4-6
ACTUALIZARE 1 iunie, ora 20.46. Experiența superioară a Carlei Suarez Navarro și-a spus în cele din urmă cuvântul. Spaniola se impune cu 7-5, 6-4 în fața Soranei Cîrstea, după un meci în care rămânem cu impresia că românca ar fi putut obține mai mult.
ACTUALIZARE 1 iunie, ora 20.43. Reprezentanta noastră a condus cu 4-2 și a avut serviciul, dar nu a știut să profite de această situație avantajoasă. Iberica a revenit și a egalat la 4 în al doilea set.
ACTUALIZARE 1 iunie, ora 20.32. Sorana nu cedează, reușește la rândul ei breakul, își ține ulterior serviciul și preia conducerea în setul secund. Este 3-2 pentru reprezentanta noastră!
ACTUALIZARE 1 iunie, ora 20.22. Schimb de roluri în startul setului doi, față de primul. Carla Suarez Navarro a început foarte bine, conducând cu 2-0, pentru ca Sorana Cîrstea să revină și să reducă diferența. Este 2-1 pentru spaniolă, care urmează la serviciu.
ACTUALIZARE 1 iunie, ora 20.07. Ce păcat! Sorana și-a pierdut serviciul în cel mai prost moment posibil, iar Carla a profitat, a avut nervii mai tari când i-a venit rândul să servească și a câștigat primul set cu 7-5.
ACTUALIZARE 1 iunie ora 20.00. Este 5-5 și urmează la serviciu Sorana Cîrstea. Carla Suarez Navarro a trăit periculos în game-ul anterior, dar în cele din urmă a reușit să rămână în set.
ACTUALIZARE 1 iunie, ora 19.48. Sorana Cîrstea reușește un game alb și conduce cu 4-3 în primul set.
ACTUALIZARE 1 iunie, ora 19.42. Sorana Cîrstea continuă să conducă (3-2), dar vestea proastă este că și-a pierdut serviciul, iar adversara s-a apropiat la un singur game.
ACTUALIZARE 1 iunie, ora 19.30. Reprezentanta noastră are parte de un debut de vis împotriva Carlei Suarez Navarro, pe care o conduce cu 2-0 în primul set.
ACTUALIZARE 1 iunie, ora 19.20. Sorana Cîrstea începe bine meciul, câștigându-și serviciul.
ACTUALIZARE 1 iunie, ora 17.40. Învingătoarea partidei Sorana Cîrstea – Carla Suarez Navarro o va înfrunta în turul III pe rusoaica Elena Vesnina (30 de ani, 15 WTA). Cîrstea și Vesnina s-au întâlnit o sigură dată, în 2009, pe hardul de la Indian Wells, câștig de cauză având rusoaica (5-7, 6-2, 6-3).
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea va juca în turul 2 al turneului de la Roland Garros, al doilea turneu de Grand Slam al anului, cu Carla Suarez Navarro (Spania), cap de serie 21.
Carla Suarez Navarro a învins-o în primul tur pe grecoaica Maria Sakkari cu 6-4, 6-2.
Questions for Carla? 🎤 #RG17 https://t.co/CRyNQUMPZk
— Roland-Garros (@rolandgarros) May 30, 2017
LIVE TEXT Sorana Cârstea – Carla Suarez Navarro. 4-1 la directe pentru româncă
Sorana Cârstea, nr. 64 WTA, a mai jucat cu Carla Suarez, 23 WTA, de 5 ori și conduce cu 4-1 la întâlniri directe. Ultima oară cele două s-au înfruntat la Australian Open 2017, în turul 2, când Sorana s-a impus cu 7-6, 6-3.
Sorana Cîrstea s-a calificat marți în turul 2 al turneului de la Roland Garros, al doilea Grand Slam al anului, după ce a învins-o pe chinezoaica Shuan Peng cu 6-3, 6-1, după 59 minute de joc.
Sorana, care a dominat cu claritate partida cu jucătoarea asiatică, și-a asigurat un cec de 60.000 euro și 70 puncte WTA.