Cinci români au încăput direct pe tabloul principal la ediţia cu numărul 123 de la Roland Garros. Cel mai sus a ajuns Simona Halep. Campioana din 2018 a fost oprită în ”sferturi”. La masculin, spaniolul Rafa Nadal și-a păstrat trofeul. Al doilea turneu de tenis de Mare Șlem al anului s-a disputat în perioada 26 mai – 9 iunie. Site-ul oficial este rolandgarros.com.

Duminică, 9 iunie

Finala masculină

Rafael Nadal (2) – Dominic Thiem (4) 6-3, 5-7, 6-1, 6-1  

La meci a asistat și Ion Țiriac, proprietarul turneului de la Madrid.

Câștigătorul ia 2.300.000 de euro, iar finalistul – 1.180.000 de euro. Niciun sportiv n-a câștigat vreodată un turneu de Mare Șlem mai mult de 11 ori. Nadal are 12 titluri la RG. Ibericul, 33 de ani, a depășit-o pe Margaret Court Smith, triumfătoare de 11 ori la Australian Open. Spaniolul are 18 trofee majore în carieră, apropiindu-se periculos de Roger Federer, 20. 9-4 este scorul meciurilor directe dintre Nadal și Thiem. Austriacul l-a învins în singura întâlnire directă din 2019, în finala de la Barcelona. Thiem spera să devină al doilea austriac care câștigă un turneu de Mare Șlem, după Thomas Musters, care s-a impus la Paris în 1995, trecând în trei seturi de rusul Evgeny Kafelnikov în semifinale și de americanul Michael Chang în finală. Ultimul jucător care a învins în premieră într-un turneu major a fost croatul Marin Cilic, la US Open, în 2014.

Cernobîlul de la Valea Călugărească, Prahova. Autoritățile și-au dat acordul pentru un mare depozit de gunoi lângă munții de deșeuri industriale. „Roșia Montană se mută la noi!”
Recomandări
Cernobîlul de la Valea Călugărească, Prahova. Autoritățile și-au dat acordul pentru un mare depozit de gunoi lângă munții de deșeuri industriale. „Roșia Montană se mută la noi!”

Finala feminină

Yingying Duan / Saisai Zheng – Timea Babos / Kristina Mladenovic 2-6, 3-6 

//////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////

Sâmbătă, 8 iunie

Finala feminină

Ashleigh Barty – Marketa Vondrousova 6-1, 6-3 

Finala masculină, dublu

Jeremy Chardy / Fabrice Martin – Kevin Krawietz / Andreas Mies 2-6, 6-7 (3)

Vineri, 7 iunie

Masculin, simplu, sferturi – juniori

Fl. Jianu (15) – HVN. Rune (7) 0-6, 1-4 (retragere Jianu)

Dublu mixt, finala

Latisha Chan / Ivan Dodig – Gabriela Dabrowski / Mate Pavic 6-1, 7-6 (5)

ACTUALIARE vineri, 7 iunie. Finala masculină de dublu se va juca sâmbătă, de la ora 18.00, între perechile Jeremy Chardy – Fabrice Martin și Kevin Krawietz – Andreas Mies. Germanii Andreas Mies și Kevin Krawietz, câștigătorii ediției de anul trecut a Sibiu Open în proba de dublu, sunt în finala de la Roland Garros! La doar câteva luni după ce au ridicat Trofeul Sibiu Open. Turneul din Ardeal se află la a 8-a ediție și se va desfășura, ca de fiecare dată, în luna septembrie, imediat după US Open.

Joi, 6 iunie

Feminin, simplu, sferturi

Simona Halep – Amanda Anisimova 2-6, 4-6

Juniori, simplu, turul 3 (optimi de finală)

Fl. Jianu [15] – B.Nakashima [3, 525 ATP] 6-7 (3), 6-3, 6-4
În ”sferturi”, cu norvegianul Holger Vitus Nodskov Rune, favorit 7. Semifinalist la Australian Open la simplu și la dublu, Jianu, care a debutat deja în echipa de Cupa Davis a României, și-a declarat intențiile de a câștiga la Paris, înaintea plecării.

De ce vrea Maricel Păcuraru să-și anuleze condamnarea din 2014. Argumentul avocaților: „Infracțiunea de spălare a banilor nu mai este infracțiune”
Recomandări
De ce vrea Maricel Păcuraru să-și anuleze condamnarea din 2014. Argumentul avocaților: „Infracțiunea de spălare a banilor nu mai este infracțiune”

Vineri, 7 iunie

Masculin, semifinale

Rafael Nadal – Roger Federer 6-3, 6-4, 6-2

Djokovic/Zverev – Thiem/Khachanov

Sâmbătă, 8 iunie

Feminin, finala

Duminică, 9 iunie

Masculin, finala

Marți, 4 iunie

Masculin – juniori, dublu, primul tur

F.Cobolli (Italia) / DS.Stricker (Elveția) – R.Hijikata (Australia, 3) / F. Jianu (3) 7-6 (4), 6-3

/////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////

Luni, 3 iunie

Masculin, dublu, sferturi

Jean-Julien Rojer (10) / Horia Tecău (10) – Guido Pella / Diego Schwartzman 4-6, 4-6

Feminin, simplu, optimi

Simona Halep – Iga Swiatek 6-1, 6-0

Masculin, simplu – juniori, turul 2

M. Alves – F. Jianu (15) 4-6, 4-6
În optimile de finală, cu americanul B.Nakashima (favorit 3).

Masculin, dublu – juniori, turul 1

N. Dică / P. Makk – D. Blanch / C. Lerby 2-6, 5-7

///////////////////////////////////////////////////////////////////////////////

Duminică, 2 iunie

Masculin, simplu, optimi

Rohan Bopanna / Marius Copil – Dusan Lajovic / Janko Tipsarevic 6-1, 5-7, 6-7 (8)

Dublu mixt, optimi

Raluca Olaru / Franko Skugor – Gabriela Dabrowski / Mate Pavic 6-7 (5), 2-6

Juniori, turul 1

F. Passaro (Italia) – F. Jianu (15) 3-6, 1-6
În turul următor, Jianu va evolua contra brazilianului M. Aleves, venit din calificări. La Paris, Jianu, stânga, s-a fotografiat cu Nadal, rege pe zgură.
LIVEBLOG Roland Garros 2019. Rafa Nadal, fără rival. Spaniolul, titlul cu numărul 12 la Paris. N-are egal în istorie: a devansat-o pe Margaret Court, de 11 ori învingătoare  la Australian Open


K.Saitoh (Japonia) – N. Dică jr. 6-2, 6-0

„Nu trebuia să te pui cu Putin”. Fragmente exclusive din cartea „Patriot. Memorii de Aleksei Navalnîi”, care va apărea în România pe 22 octombrie
Recomandări
„Nu trebuia să te pui cu Putin”. Fragmente exclusive din cartea „Patriot. Memorii de Aleksei Navalnîi”, care va apărea în România pe 22 octombrie

////////////////////////////////////////////////////////////////////

Sâmbătă, 1 iunie

Feminin, simplu, turul 3

Irina Begu – Amanda Anisimovici 6-7 (6), 4-6

Simona Halep – Lesia Țurenko 6-2, 6-1

Naomi Osaka – Siniakova 4-6, 2-6

Sofia Kenin – Serena Williams 6-2, 6-4

Simona Halep a scăpat de favorita 1, nipona Naomi Osaka, dar și de Serena Williams, jucătoare pe care le-ar fi putut întâlni în semifinale. Astfel, dacă nu apar și alte surprize, Simona s-ar putea încrucișa în penultimul act cu Ashleigh Barty (8 WTA).

Masculin, simplu, optimi

13.30 Mike Bryan / Bob Bryan – Jean-Julien Rojer / Horia Tecău 3-6, 6-7 (7)

ACTUALIZARE 31 mai. Surpriză de proporții. Karolina Pliskova, favorita 2, a fost eliminată de croata Petra Martici, scor 6-3, 6-3. Naomi Osaka va rămâne lider mondial și după Roland Garros.

Masculin, dublu, turul II
15.00 Tecău/ Rojer – Berankis/ Nishioka 6-3, 6-3
Copil/Bopanna – Benjamin Bonzi/Antoine Hoang 6-4, 6-4

ACTUALIZARE 30 mai.
Feminin, simplu, turul II

19.00 Simona Halep – Magda Linette 6-4, 5-7, 6-3
13.30 Irina Begu  (28 ani, 116 WTA) – Karolina Muchova (Cehia, 22 de ani, 73 WTA) 1-6, 6-3, 6-4 
12.00 Sorana Cârstea (29 ani, 84 WTA) – Aliona Bolșova Zaidoinov (Spania, 21 ani, 137 WTA) 6-7, 6-7

Feminin, dublu, turul II
Raluca Olaru/ Darija Jurak (România, Croația) – Anna-Lena Friedsam/ Laura Siegemund (Germania) 2-6, 3-6

  • Raluca Olaru va continua la dublu mixt, unde este calificată în optimi, alături de croatul Franko Skugor.

ACTUALIZARE 29 mai

Miercuri, 29 mai

Feminin, dublu, turul 1

A. Mitu/Y. Putintseva – D. Kasatkina/A. Kontaveit 4-6, 1-6

I. Begu/M. Buzărnescu – L. Kichenok/J. Ostapenko 7-6 (6), 3-6, 4-6

Dublu mixt, turul 1

M. Buzărnescu/D. Inglot – D. Jurak/A. Krajicek 6-1, 5-7, 12-14

R. Olaru/F. Skugor – K. Peschke/W. Koolhof 6-3, 4-6, 10-7

ACTUALIZARE 28 mai. ROLAND GARROS – primul tur
Feminin, simplu
Irina Begu – Lin Zhu (108 WTA) 6-1, 6-1
Simona Halep – Ajla Tomljanovic (47 WTA) 6-2, 3-6, 6-1

Masculin, dublu
Christian Garin / Juan Ignacio Londero – Jean-Julien Rojer / Horia Tecău 3-6, 6-7 (4)
Raven Klaasen / Michael Venus – Rohan Bopanna / Marius Copil 3-6, 6-7 (4)

ACTUALIZARE 27 mai. ROLAND GARROS – primul tur

Feminin
Mihaela Buzărnescu – Ekaterina Alexandrova (60 WTA) 4-6, 4-6
Sorana Cîrstea – Kaja Juvan (Slovenia, 18 ani, 131 WTA, lucky-loser)  5-7, 6-4, 7-5

Sorana a scăpat de Petra Kvitova (6 WTA). Jucătoarea cehă s-a retras din turneul de la Roland Garros, al doilea Grand Slam al anului, cu câteva ore înaintea meciului din primul tur cu românca Sorana Cîrstea, din cauza unei accidentări la antebraţ, relatează Reuters.

Sorana Cîrstea (29 ani, 84 WTA) va juca în premieră cu slovena Kaja Juvan (18 ani, 131 WTA), lucky-loser.

”Sunt foarte decepţionată să anunţ că mă retrag de la Roland Garros. Am dureri în antebraţul stâng de câteva săptămâni şi seara trecută un RMN a confirmat o leziune de gradul doi care s-ar putea agrava dacă aş juca azi”, a scris nr. 6 mondial pe pagina sa de Twitter.

Kvitova este a doua jucătoare din top 10 WTA care părăseşte Openul Franţei, după ce germanca Angelique Kerber (5 WTA) a fost învinsă duminică de rusoaica Anastasia Potapova cu 6-4, 6-4.

Masculin
Marius Copil – Benoit Paire (51 ATP) 4-6, 7-6 (5), 0-6, 1-6

Azi începe Roland Garros! 20 de cifre inedite turneul de la Paris, unde Simona Halep a devenit «Regina» Franței

ACTUALIZARE 24 mai.

ACTUALIZARE 24 mai. Simona Halep și rețeta succesului ei în tenis: ”Vreau să progresez fără să copiez pe cineva”.

ACTUALIZARE 23 mai.
Calificări – turul II
14.00
Ana Bogdan – Conny Perrin (Elveția) 5-7, 5-7

Miercuri
13.00 A. Bogdan (România, 126 WTA) – V. Cepede (Paraguay, 160 WTA) 7-5, 6-4
Ana Bogdan, favorită 15 în calificări, o va înfrunta mai departe, în turul doi, pe elvețianca Conny Perrin (28 de ani, 142 WTA), care a trecut cu scorul 7-5, 6-1 de australianca Arina Rodionova (29 de ani, 231 WTA).


Marți

17.40 I. Bara (România, 168 WTA) – A. Kalinina (Ucraina, 152 WTA) 6-2, 6-7 (1), 2-6 

LIVEBLOG Roland Garros 2019. Rafa Nadal, fără rival. Spaniolul, titlul cu numărul 12 la Paris. N-are egal în istorie: a devansat-o pe Margaret Court, de 11 ori învingătoare  la Australian Open
Irina Bara

ACTUALIZARE 23 mai. Simona Halep a ieșit la plimbare la Turnul Eiffel împreună cu Elina Svitolina și Karolina Pliskova, pentru a marca o acțiune a unui sponsor.

ACTUALIZARE 22 mai. Simona a început deja antrenamentele pe zgura pariziană. Numărul 3 WTA va avea un nou sparring partner la Roland Garros, după ce în ultima perioadă s-a antrenat cu Vasile Antonescu. Campioana noastră se va pregăti alături de Louis Quennessen, 32 de ani, un fost jucător de tenis din Franţa, care a evoluat câteva meciuri la profesionişti. El nu a avut niciun rezultat notabil, iar de ceva timp cochetează cu moda.

LIVEBLOG Roland Garros 2019. Rafa Nadal, fără rival. Spaniolul, titlul cu numărul 12 la Paris. N-are egal în istorie: a devansat-o pe Margaret Court, de 11 ori învingătoare  la Australian Open

Simona Halep, umăr la umăr cu nou sparring partner Louis Quennessen, la Roland Garros FOTO: Hepta by ABACAPRESS.COM

ACTUALIZARE 21 mai. Jucătoarea de tenis Simona Halep a declarat, marţi, pe Aeroportul Henri Coandă, înaintea plecării la Paris, că îşi doreşte din tot sufletul să câştige pentru a doua oară consecutiv turneul de Mare Şlem de la Roland Garros, dar a precizat că de data aceasta e puţin mai dificil.

”Îmi doresc din tot sufletul, dar e puţin mai dificil. Nu am spus nici că sunt, nici că nu sunt favorită. Părerea mea e că mă duc acolo şi încerc să dau tot ce am mai bun. Dacă va fi să câştig meciuri, atunci va fi şi mai bine. Pentru mine cel mai important lucru este că sunt aptă şi că mă duc din nou acolo. Contează fiecare zi la Roland Garros, indiferent de ce am spune noi. Până în a doua săptămână trebuie să câştigi câteva meciuri, meciuri grele. Bineînţeles că vremea influenţează fiecare turneu”, a afirmat Halep, care a câştigat anul trecut la Roland Garros primul său titlu de Mare Şlem.

”Plec la Roland Garros foarte bucuroasă, pentru că a trecut un an şi eu sunt campioana de la ediţia trecută. Sunt foarte veselă că trebuie să merg acolo, Parisul este oraşul meu preferat şi abia aştept să ajung. Mereu am în mintea şi în sufletul meu momentele de anul trecut şi de fiecare dată mă ajută. Sunt cele mai speciale momente şi cu siguranţă aşa vor rămâne pentru că a fost pentru prima dată şi a fost şi turneul meu preferat. Zgura este o suprafaţă care îmi place. E mai rapidă acolo, dar poţi să şi aluneci, însă de la an la an lucrurile sunt diferite. Aşa că aştept să ajung acolo şi o să iau fiecare meci în parte”, a adăugat numărul 3 mondial.

Simona Halep aşteaptă ca suporterii români să îi fie alături la partidele de la Roland Garros ca de fiecare dată.”Mă bucur că vor veni mulţi suporteri români. Asta mă bucură şi îmi dă o energie pozitivă. Le mulţumesc pentru că mereu atunci când joc eu sunt prezenţi”, a explicat ea.

Simona Halep, din postura de numărul 1 mondial, a câştigat, la 9 iunie 2018, primul său titlu de Mare Şlem, după ce a învins-o pe americanca Sloane Stephens în finala de la Roland Garros, cu 3-6, 6-4, 6-1. Titlul Simonei Halep la Roland Garros a venit la 45 de ani după ce Ilie Năstase câştiga la Paris şi la 40 de ani de la cel al Virginiei Ruzici.

Roland Garros, al doilea turneu de Grand Slam al anului, se va desfăşura în perioada 26 mai – 9 iunie şi este dotat cu premii în valoare totală de 42.661.000 euro, cu 8% mai mult decât la ediţia precedentă. Câştigătorii probelor de simplu la masculin şi feminin vor încasa în 2019 câte 2,3 milioane de euro, în timp ce finaliştii 1,18 milioane.

ACTUALIZARE 20 mai. Oficial începe pe 26 mai, dar pentru anumiți sportivi, Roland Garros înseamnă trei tururi de calificări, așa că intră în concurs mai devreme.

România n-are reprezentant la masculin, în această parte a turneului. Marius Copil este calificat direct pe tabloul principal.

Puteți urmări derularea meciurilor din calificări accesând site-ul rolandgarros.com.

ACTUALIZARE 17 mai. Simona Halep este liberă, după ce ieri a fost eliminată în turul secund la Roma, turneu de categoria Premier 5. Românca a fost trimisă acasă de Marketa Vondrousova. Pentru Simona urmează Roland Garros, al doilea turneu de Mare Șlem al anului.

ACTUALIZARE 2 mai. Marius Copil nu traversează un moment propice al sezonului. Arădeanul nu are nicio victorie pe zgură, în 2019. Prima rachetă a României a cedat în primul tur la Munchen, oraș în care a copilărit. În schimb, Simona Halep caută primul succes pe zgură în circuitul feminin, după cele din Fed Cup, contra Franței. Sportiva a plecat ieri la Madrid, pentru turneul organizat de Ion Țiriac. Primele meciuri de pe tabloul principal vor avea loc duminică, 5 mai. După ceremonia de deschidere, vineri, 3, vor avea loc primele partide din calificări. Tragerea la sorți a meciurilor de pe tabloul feminin va avea loc vineri, de la ora locală 12.30, iar a doua zi se va trage tabloul masculin, ora 11.30.

ACTUALIZARE 30 aprilie. Jucătoarea română de tenis Mihaela Buzărnescu, a patra favorită, a fost învinsă de rusoaica Svetlana Kuzneţova cu 6-4, 6-2, marţi, în prima rundă a turneului WTA de la Praga, dotat cu premii totale de 250.000 de dolari. Buzărnescu (30 ani, 29 WTA), finalistă anul trecut în capitala Cehiei, s-a înclinat după o oră şi 25 de minute în faţa rusoaicei, semifinalistă la Praga în 2016.

ACTUALIZARE 30 aprilie, ora 15.00. După ce a sărbătorit Paștele în familie, la Constanța, Simona Halep pleacă mâine dimineață din țară cu destinația Madrid, pentru a participa la turneul de categoria Premier Mandatory patronat de protectorul său, Ion Țiriac. Competiția are loc în perioada 4-11 mai. Pe 9 mai, Țiriac împlinește vârsta de 80 de ani, iar Simona vrea să câștige turneul, ca să-i dedice trofeul lui ”Țiri”. Pentru Simona urmează o perioadă încărcată, cu turneele de la Madrid, Roma (13-19 mai), apoi Roland Garros (26 mai – 9i iunie). Pe zgură, actualul număr 3 WTA are de apărat multe puncte, 2.800 de puncte.

ACTUALIZARE 29 aprilie, ora 12.30. Pentru Simona Halep urmează o vară fierbinte. Se află înaintea unui sezon extrem de greu pe zgură, unde are de aparat extrem de multe puncte.

Deja, românca de 27 de ani a coborât un loc în ierarhia WTA, după turneul pe zgura indoor de la Stuttgart, acolo unde Petra Kvitova s-a impus și a depășit-o pe Halep în clasament, făcând rocada între locurile 2 și 3.

Înainte de turneele de la Madrid, Roma și Roland Garros (French Open, la Paris), Simona Halep trebuie să își apere nu mai puțin de 2800 de puncte, după sfertul de finală făcut anul trecut în capitala Spaniei, finala făcută în Italia și trofeul de la Paris.

2000 de puncte a primit Simona Halep numai la Paris, după câștigarea primului său trofeu de Mare Slem din carieră.

Există și un scenariu horror, că Simona ar putea să părăsească Top 10 WTA, lucru care nu s-a mai întamplat de pe 27 ianuarie 2014. Asta în cazul că va pierde în primele tururi la toate aceste 3 turnee, riscând să ajungă pe locurile 15-16.

4 fete și un Copil

Organizatorii turneului de la Roland Garros au anunţat deja listele cu sportivii acceptaţi direct pe tabloul principal al celui de-al doilea Grand Slam al anului.

Conform regulamentelor în vigoare, la cele patru mari turnee dintr-un sezon, organizatorii iau în calcul clasamentul pe care sportivii îl au cu 6 săptămâni înainte de startul competiției.

Pe lista de 108 jucătoare se află Simona Halep (2 WTA), Mihaela Buzărnescu (30), Irina Begu (84) şi Sorana Cîrstea (100). La masculin, România îl are pe tabloul principal doar pe Marius Copil (72 ATP). Probabil că în calificări vor și și alte românce (Monica Niculescu, Ana Bogdan).

Simo are prima șansă la pariuri

La casele de pariuri, Simona Halep are cota 5 că își va apăra trofeul adjudecat în 2018, la 10 ani distanță de titlul cucerit la junioare.

Este prima favorită, fiind urmată de Serena Williams, cota 8, de ucraineanca Elina Svitolina, cota 9, și de belgianca Kiki Bertens, cota 13.

La masculin, spaniolul Rafael Nadal își zdobește concurența. Are cota 1,85, urmat de liderul mondial, sârbul Novak Djokovic – cota 3,4.

Îi urmează austriacul Dominic Thiem, cota 9, și germanul Alexander Zverev – cota 21.


Citește și: Părinții lui Răzvan Ciobanu, la căpătâiul fiului lor! Sicriul designerului rămâne închis

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Ce s-a întâmplat cu casa bărbatului din Florida care și-a ancorat-o cu curele și cârlige înainte de uraganul Milton
Știrileprotv.ro
Ce s-a întâmplat cu casa bărbatului din Florida care și-a ancorat-o cu curele și cârlige înainte de uraganul Milton
Cum arată casa lui Sorin Bontea. Și-a amenajat locuința ca-n reviste și a plantat măslini în curte: "Abia aștept să strâng recolta"
Viva.ro
Cum arată casa lui Sorin Bontea. Și-a amenajat locuința ca-n reviste și a plantat măslini în curte: "Abia aștept să strâng recolta"
Trecutul secret al Monicăi Bîrlădeanu. Cum arăta când era chelneriță, în Iași. Care au fost bărbații cu care s-a iubit
Libertateapentrufemei.ro
Trecutul secret al Monicăi Bîrlădeanu. Cum arăta când era chelneriță, în Iași. Care au fost bărbații cu care s-a iubit
Patru zodii protejate de divinitate până pe 20 octombrie. Lovituri pe plan financiar, schimbări, dar și oportunități uriașe pentru ele
FANATIK.RO
Patru zodii protejate de divinitate până pe 20 octombrie. Lovituri pe plan financiar, schimbări, dar și oportunități uriașe pentru ele
După 8 luni în România, fotbalistul din Superliga exclamă: „În 7 ani la Praga nu am simțit așa ceva!”
GSP.RO
După 8 luni în România, fotbalistul din Superliga exclamă: „În 7 ani la Praga nu am simțit așa ceva!”
Ce a găsit un cuplu de americani în grădina casei. Obiectul a fost scos la suprafață de uraganul Milton
FANATIK.RO
Ce a găsit un cuplu de americani în grădina casei. Obiectul a fost scos la suprafață de uraganul Milton
Prezentatorul TV din România a mărturisit că și-a înșelat nevasta! Puțini bărbați au curajul să recunoască asta!
Unica.ro
Prezentatorul TV din România a mărturisit că și-a înșelat nevasta! Puțini bărbați au curajul să recunoască asta!
Românii, OBLIGAȚI să-și schimbe buletinul. Termenul limită
Financiarul.ro
Românii, OBLIGAȚI să-și schimbe buletinul. Termenul limită
Mărturia tânărului lovit cu un ciocan în cap de 8 bărbaţi, în Chiajna: "Au venit chitiţi pe mine". Poliţia a spus iniţial că s-ar fi rănit singur
Observatornews.ro
Mărturia tânărului lovit cu un ciocan în cap de 8 bărbaţi, în Chiajna: "Au venit chitiţi pe mine". Poliţia a spus iniţial că s-ar fi rănit singur
Horoscop 15 octombrie 2024. Vărsătorii au de rezolvat multe probleme delicate în domeniul financiar, dar acestea sunt în interior
HOROSCOP
Horoscop 15 octombrie 2024. Vărsătorii au de rezolvat multe probleme delicate în domeniul financiar, dar acestea sunt în interior

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI